Creștere normă didactică de predare 2025. Profesoară: Am luat în completare Muzică și Desen la mine în școală și Educație socială în alte școli. Acum predau în patru școli, înainte predam în una singură

Foto: © Dmitry Goygel-sokol | Dreamstime.com

O profesoară a declarat, pentru adevarul.ro, că urmează să predea în 4 școli, ca urmare a creșterii normei didactice de predare, deși înainte era într-o singură școală. „Acum am luat în completare Muzică și Desen la mine în școală și Educație socială în alte școli. Acum predau în patru școli, înainte predam în una singură.”

Potrivit adevarul.ro, cadrul didactic a predat, doar la Vișina Nouă, Geografie, Istorie și Educație Socială. Acum, pentru norma didactică de 20 de ore, va preda în patru școli.

„Având în vedere mărirea de normă s-a ajuns în această situație. Sunt mai multe efecte, pentru că a scăzut și numărul de copii, fiind în mediul rural. Se predă și simultan. Acum am luat în completare Muzică și Desen la mine în școală și Educație socială în alte școli. Acum predau în patru școli, înainte predam în una singură”, spus profesoara.

În perioada 20-22 august, profesorii care au nevoie de completarea normei didactice de predare pot participa la ședințele organizate de inspectoratele școlare.

Pentru completarea normei didactice de predare, profesorii titulari, debutanți și cei angajați pe durata de viabilitatea postului au putut depune la inspectoratul școlar, până la data de 14 august, cererea și documentele justificative.

În cazul în care un cadru didactic nu a depus cererea și documentele justificative, conducerea unităţii de învăţământ depune/transmite documentele respective la inspectoratul școlar, iar comisia judeţeană de mobilitate îi atribuie, din oficiu, un post didactic/o catedră vacant(ă) la finalul ședinței de repartizare din lista afişată, conform punctajului.

În anul școlar 2025-2026, profesorii titulari care nu își pot completa norma de predare nici la nivel județean pot primi până la 4 ore pentru activități remediale sau de stimulare a excelenței didactice, potrivit procedurii oficiale privind constituirea normelor didactice de predare-învățare-evaluare.

Despre norma didactică

Conform Legii Bolojan, noile norme didactice sunt:

În plus, în perioada 2025-2026 până în 2029-2030, este valabil un regim special care permite includerea în norma didactică a unor activități precum pregătirea pentru examene naționale, performanță educațională și învățare remedială.

Este prima creștere a normei didactice din 1995 încoace. Atunci, prin Legea Statutului cadrelor didactice, prevăzută de legea învățământului, dar aprobată separat doi ani mai târziu, erau stabilite normele didactice de 18 ore în învățământul preuniversitar.

Reamintim că Ministerul Educației și Cercetării nu a prezentat nicio analiză a fundamentării măsurilor din legea 141/2025, în afara declarațiilor făcute de ministrul Daniel David în ieșirile sale publice. În schimb, analiza solicitată Institutului de Științe ale Educației de Edupedu.ro a fost cenzurată de ministrul David sub pretextul unui peer review pentru că îi contrazicea cu date și studii argumentele folosite.

Foto: © Dmitry Goygel-sokol | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Citește și:
Sindicatele din Învățământ transmit profesorilor că este esențial ca, în data de 8 septembrie, să nu participe la festivitățile de deschidere oficială a anului școlar 2025-2026: Nu putem să participăm la festivități golite de conținut și să aplaudăm discursuri ipocrite și demagogice
Profesor: Sunt de acord cu boicotarea anului şcolar, sunt revoltat de ceea ce se întâmplă. Am fost în pericol să îmi completez norma la o altă şcoală sau la alte şcoli
Exit mobile version