Pentru mulți dintre noi, strategiile de lectură a unei cărți, a unui material textual nu sunt noi, de altfel nici lectura prin “vizor critic”. Dar pot fi străine mentalitățile pe care elevii și profesorii le pot adopta când “consumă” alte texte. Strategiile pentru lectură au fost notate în acest articol de către publicația TeachThought și sugerează, ca punct de referință, trei abordări: lectura inspecțională, cea analitică și cea sinoptică.
Este foarte important de știut, la început, că fiecare dintre noi suntem cititori. Fie că citim ziare, cărți de poezie, panouri sau romane, fiecare dintre noi își exersează într-un mod sau altul abilitatea de a înțelege un text, de a citi o carte în complexitatea sa, ori, mai mult, să facă legături strânse între toate textele unor autor, de exemplu.
Lectura începe, bineînțeles, cu primul pas – lectura elementară. Înseamnă, pur și simplu, citirea propozițiilor, a frazelor, înțelegerea gramaticii și a acțiunii / a sentimentului. Ceea ce urmează, adică receptarea conținutului și estimarea, subiectivă, a calității textului, ține de lectura perceptivă, critică și, deci, de fiecare dintre noi și de motivele pentru care citim cartea.
Lectura inspecțională
Lectura inspecțională este citirea cu focalizare pe carte ca un întreg. Întrebări pe care ni le putem pune sunt: “De ce este importantă și / sau merită citită această carte?”, “Cum s-ar putea schimba interacțiunea noastră înainte și în timpul unei lecturi inițiale iar, apoi, în timpul unei a doua lecturi?”
Este împărțită în două categorii: pre-citire și lectura superficială.
La pre-citire (eng. skimming-sistematic) ne interesează aspectele generale ale cărții: titlu, autor, prefața – ne ajută să o încadrăm într-o anumită categorie: ficțiune sau non-ficțiune, de filosofie, de practică ori de teorie, metaliteratură. Totodată, se observă structura cărții, organizarea – vezi cuprinsul. Unele capitole pot fi sugestive și strâns legate, fără ambiguitate, de carte, merită consultate.
Un paragraf, două, trei citite pot face trecerea prin carte, o “rețetă” care merge și nu prea, poate doar atunci când e nevoie să se știe lucruri generale despre acel volum.
În ceea ce privește lectura superficială, constă în ceva mai mult decât pre-citirea. Nu este o lectură “neserioasă”, ci este prima cap-coadă, fără întreruperi atunci când apar nelămuriri. De fiecare dată când se întâmpină un element necunoscut, cititorul nu are posibilitatea de a “ieși” din carte și să caute acel termen străin, acel loc despre care nu a mai auzit, o anumită sintagmă etc. Pot fi verificate, într-adevăr, ulterior.
Lectura analitică
Legat de lectura analitică, aceasta este citirea cărții, cu examinarea textului și cu atenție pe el. Cititorul își notează idei, concepte, evenimente, personaje, face rezumat pe capitole în câteva rânduri, observă capitolele și consistența lor.
De asemenea, cititorul înțelege argumente, sintagme, citește încât să înțeleagă frazele și acțiunea fără a mai fi nevoie de recitiri, acesta nu pierde șirul evenimentelor aproape deloc și își pune, foarte important, întrebări despre atitudini, acțiuni, poziții din carte.
Lectură sinoptică
Lectura sinoptică urmărește un corpus de texte, o bibliografie și relațiile dintre cărțile componente listei. Mai întâi, trebuie cunoscute măcar în general cărțile din listă și ceea ce le face apropiate.
Cel care citește cărțile își analizează volumele alese și extrage pasaje / paragrafe relevante pentru obiectivul lui. Poate grupa anumiți termeni din registrul autorului, își clarifică problematica și urmărește discursul, în paralel sau nu.
Prin urmare, o carte se înțelege din ce în ce mai bine la recitire. Nu în cele din urmă, termenii din material se pot schimba / adapta în funcție de clasă, în funcție de cei cărora se adresează aceste tehnici, pentru a fi mult mai ușor de receptat în procesul educațional.
Foto: pexels.com