Debirocratizarea profesorilor a fost una dintre temele discutate de liderii sindicali cu miniștrii Sorin Costreie și Sorin Ionescu, potrivit unui informări transmise în teritoriu de către Federația Sindicatelor Libere din Învățământ. „Reprezentanții sindicali au solicitat diminuarea drastică a hârtiilor și a sarcinilor birocratice din școli, pentru a permite cadrelor didactice să se concentreze pe actul de predare”, conform sursei citate.
- Amintim că sindicatele profesorilor s-au întâlnit marți, 3 noiembrie, cu ministrul Educației Sorin Costreie și ministrul delegat pentru învățământ preuniversitar Sorin Ionescu.
În cadrul întâlnirii, sindicatele din Educație au cerut ca bursele sociale să fie gestionate de către autoritățile locale:
„Un punct esențial l-a reprezentat debirocratizarea. Reprezentanții sindicali au solicitat diminuarea drastică a hârtiilor și a sarcinilor birocratice din școli, pentru a permite cadrelor didactice să se concentreze pe actul de predare. S-a cerut, de asemenea, trecerea administrării burselor sociale la autoritățile locale, implicarea asumată a MEC în decontarea navetei și reformarea modului în care mediul universitar realizează pregătirea inițială a profesorilor”, se arată în informarea FSLI.
Luni seara, Ministrul Educației, Sorin Costreie, a anunțat, într-o postare pe pagina sa de Facebook, că Institutul de Științe ale Educației derulează un studiu privind debirocratizarea în școli. Ministrul nu a precizat când a început studiul dar a estimat că „la sfârșitul acestui an calendaristic – începutul anului viitor vom avea rezultatele studiului”.
Pe 28 octombrie, Sorin Ionescu, ministrul delegat pentru învățământ preuniversitar, a anunțat prima măsură pentru reducerea birocrației din școli. Oficialul a declarat că bursele sociale ar putea fi transferate la Ministerul Muncii. „Avem în acest moment discuții cu ministrul de resort, astfel încât această componentă să fie trecută către Ministerul Muncii”, a spus Sorin Ionescu la Prima News.
La o săptămână de la preluarea mandatului, Sorin Costreie, ministrul Educației și Cercetării, a precizat despre două zone ce trebuie îmbunătățite: descentralizarea școlilor și debirocratizarea profesorilor: „(…) Să dăm profesorilor mai mult timp pentru a face educație, fără să fie copleșiți de hârtii și sarcini administrative”, a scris ministrul pe pagina de socializare.
La audierea din Parlament de luni, 19 octombrie, Sorin Costreie a susținut că bursele sociale ar putea fi transferate la Ministerul Muncii.
Pe 15 octombrie, Mihai Dimian, ministru al Educației și Cercetării la acea vreme, a declarat că este de acord ca primăriile să verifice dosarele pentru bursele sociale, cu condiția ca și plata acestora să se facă prin bugetele locale.
Mesajul ministrului Mihai Dimian a venit în aceeași zi în care Sindicatele din Educație au cerut ca bursele sociale să fie gestionate și plătite de primării, pentru că profesorii nu sunt nici asistenți sociali, nici inspectori fiscali.
În iunie 2025, profesorul Radu Gologan a tras un semnal de alarmă: birocrația sufocă școala românească. Într-o declarație la Metropola TV. Profesorul Gologan a vorbit despre cum profesorii au fost transformați în birocrați și sunt tot mai departe de misiunea lor esențială – aceea de a preda și de a lucra cu elevii.
Campania Edupedu.ro: Lăsați profesorii să fie profesori!
Edupedu.ro a lansat un apel public în 2024 către toate instituțiile din Educație și către Guvernul României: Lăsați profesorii să fie profesori! Calitatea actului didactic și calitatea învățării nu crește prin amplificarea corvoadei birocratice de pe umerii profesorilor.
Tot în 2024, Sorin Ion, secretar de stat în Ministerul Educației la acea vreme, a declarat la Prima TV, în emisiunea Viitor pentru România cu Nicoleta Călugăreanu, că „nu o să putem renunța de tot la documente într-o școală”, „este iluzoriu”.
Marius Nistor, președintele Federației Sindicatelor din Educație „Spiru Haret”, a spus, referitor la activitatea profesorilor, că „nu mai contează cât de bun ești în fața elevilor, contează cât de multe hârtii poți să aduni pentru a obține ceva în plus la salariu”.
Președintele Federației Sindicatelor din Educație „Spiru Haret” (FSE-SH) a lansat un apel puternic privind debirocratizarea meseriei de profesor. „Categoric vom face tot ceea ce depinde de noi și le transmitem colegilor noștri că vom susține ca și federații sindicale din învățământul preuniversitar ca actul educațional să fie debirocratizat”, a spus Marius Nistor miercuri, la Prima News.
Profesorii nu sunt nici juriști, nici avocați, dar trebuie să semneze pentru dosare de burse și tichete sociale, lucruri la care nici nu se gândeau când s-au hotărât să lucreze în școală – este apelul unui profesor la autorități să debirocratizeze munca cadrelor didactice.
O directoare de școală a trimis adresa redactie@edupedu.ro o propunere ce vizează „nevoia unui post în plus in cadrul direcțiunii”.
- Amintim apelul lansat la începutul anului școlar trecut de către cercetătoarea Thea Ionescu, coordonatoarea grupului Cogniţie Ancorată din Laboratorul de Psihologia Dezvoltării al Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca. „Pe umerii profesorilor este un pic prea mult. Nu poate același om să se pregătească și pentru clasă, să organizeze și Săptămâna Verde, și Școala Altfel, să fie și diriginte, să gestioneze și integrarea copiilor cu nevoi speciale în clasă, să facă întruna tabele și să predea pasionat”, a declarat aceasta, într-un amplu interviu acordat Edupedu.ro despre modul în care învață copiii și condițiile de lucru ale profesorilor de astăzi.
Foto: © Yury Asotov | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.
