Secretarul de stat Sorin Ion: Nu o să putem renunța de tot la documente într-o școală. Este iluzoriu

2.457 de vizualizări
Foto: Sorin Ion / captură emisiunea „PUNCTUL CRITIC” – youtube
Sorin Ion, secretar de stat în Ministerul Educației, a declarat la Prima TV, în emisiunea Viitor pentru România cu Nicoleta Călugăreanu, că „nu o să putem renunța de tot la documente într-o școală”, „este iluzoriu”. Edupedu.ro a scris că învățătorii sunt îngropați în hârtii, proceduri, comitete și comisii impuse și inventate de Ministerul Educației, inspectoratul școlar și direcțiunea școlii.

„În multe situații, ajungem prin instanță, iar instanța ne judecă după documente. Deci nu o să putem renunța de tot la documente într-o școală. Este iluzoriu. Nu se întâmplă asta nicăieri în lume, dar, repet, totul este limita la care putem să ajungem cu dovezile, să le spun așa”, a precizat Sorin Ion.

Marius Nistor, președintele Federației Sindicatelor din Educație „Spiru Haret”, a spus, referitor la activitatea profesorilor, că „nu mai contează cât de bun ești în fața elevilor, contează cât de multe hârtii poți să aduni pentru a obține ceva în plus la salariu”.

Președintele Federației Sindicatelor din Educație „Spiru Haret” (FSE-SH) lansează un apel puternic privind debirocratizarea meseriei de profesor. „Categoric vom face tot ceea ce depinde de noi și le transmitem colegilor noștri că vom susține ca și federații sindicale din învățământul preuniversitar ca actul educațional să fie debirocratizat”, a spus Marius Nistor miercuri, la Prima News.

Profesorii nu sunt nici juriști, nici avocați, dar trebuie să semneze pentru dosare de burse și tichete sociale, lucruri la care nici nu se gândeau când s-au hotărât să lucreze în școală – este apelul unui profesor la autorități să debirocratizeze munca cadrelor didactice.

O directoare de școală a trimis adresa redactie@edupedu.ro o propunere ce vizează „nevoia unui post în plus in cadrul direcțiunii”:

„Ceea ce se vede foarte clar, din punctul meu de vedere, este nevoia unui post în plus in cadrul direcțiunii. Se pare ca acest Minister, care trimite aceste directive, are nevoie sa realizeze că un post în plus (= niște bani în plus alocați către educație…) ar ajuta procesul de predare și implicit întreg procesul educațional. O funcție intermediară între director, secretară și profesori, o funcție care să nu fie făcută de profesori în plus, deoarece secretarele sunt deja peste cap de hârtii”, se arată în propunerea cadrului didactic.

Amintim apelul lansat la începutul anului școlar de către cercetătoarea Thea Ionescu, coordonatoarea grupului Cogniţie Ancorată din Laboratorul de Psihologia Dezvoltării al Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca. „Pe umerii profesorilor este un pic prea mult. Nu poate același om să se pregătească și pentru clasă, să organizeze și Săptămâna Verde, și Școala Altfel, să fie și diriginte, să gestioneze și integrarea copiilor cu nevoi speciale în clasă, să facă întruna tabele și să predea pasionat”, a declarat aceasta, într-un amplu interviu acordat Edupedu.ro despre modul în care învață copiii și condițiile de lucru ale profesorilor de astăzi.

  • Vom publica articole detaliate cu toate tipurile de hârtii și documente care încarcă nefiresc și nepermis activitatea cadrului didactic. Facem un apel către cadrele didactice să ne scrie pe adresa redactie@edupedu.ro și în comentarii, mai jos, care sunt documentele și procedurile pe care le consideră inutile și fără de care ar funcționa mult mai bine ca profesori.
Citește și:
Reducerea birocrației a fost înțeleasă de către unii prin eliminarea dosarului cu șină, spune Sorin Hagiu, director de școală: Hârtiile din interiorul dosarului cu șină au rămas aceleași, adică eu nu mai cer acum hârtii în dosar cu șină, le cer într-o folie de plastic
Apel puternic al sindicatelor din Educație pentru debirocratizarea profesorilor / Marius Nistor: În această țară se merge pe un principiu – mortul se acoperă cu pământ, iar viii se acoperă cu hârtii. Avem nevoie de profesori dedicați elevilor, nu documentelor
Liderul sindical Marius Nistor: Nu mai contează cât de bun ești în fața elevilor, contează cât de multe hârtii poți să aduni pentru a obține ceva în plus la salariu. I-am transformat pe profesori în vânători de hârtii
O autonomie a școlilor cred că este singura soluție pentru a se evita birocrația. Să ieșim și să ne spunem punctul de vedere, spune directoarea adjunctă a Colegiului Național B.P. Hasdeu din Buzău, Anca Florea
Învățător, despre dosarele de burse: Sunt unele lucruri care ne solicită competențe juridice, pe care noi nu le avem. Pentru a le rezolva cu responsabilitate și a nu avea ulterior reclamații, trebuie să citim nenumărate documente oficiale, metodologii
Profesorii nu sunt nici juriști, nici avocați, dar trebuie să semneze pentru dosare de burse și tichete sociale, lucruri la care nici nu se gândeau când s-au hotărât să lucreze în școală – apelul unui profesor la autorități să debirocratizeze și să depolitizeze educația
Birocrația care sufocă școlile. Cu atât de multe responsabilități, nu ai când și cum să le faci pe toate, multe rămân doar pe hârtie, spune un director de școală / Lista documentelor de întocmit
Post nou în școli care să preia funcțiile administrative și birocratice – propunerea unei directoare de școală: Aceste misiuni birocratice date de Minister fac ca între director, secretară și profesori să se paseze sarcini nedorite
Învățătorii sunt îngropați în hârtii, proceduri, comitete și comisii impuse și inventate de Ministerul Educației, inspectoratul școlar și direcțiunea școlii: 60% din activitatea unui profesor pentru învățământul primar este marcată de sarcini birocratice
Învățător: Sunt foarte multe cazuri în care cadrele didactice plătesc cursurile de formare din banii proprii / Cheltuielile pentru formarea continuă a profesorilor, cel puțin pentru obținerea numărului minim de credite transferabile, sunt suportate de angajator, potrivit cadrului legal
Cercetătoarea Thea Ionescu: Pe umerii profesorilor este un pic prea mult. Nu poate același om să se pregătească și pentru clasă, să organizeze și Săptămâna Verde, și Școala Altfel, să fie și diriginte, să gestioneze și integrarea copiilor cu nevoi speciale în clasă, să facă întruna tabele și să predea pasionat

6 comments
  1. Totul se aruncā în curtea şcolilor, şcoala a devenit seviciu de ajutor social. Elevii cu Ces de ce nu plāteste CJRAE? Ei foarte usor emit o hârtie si dupā aia scoala sā se descurce… Sā nu mai vorbim de sute de elevi cu bursa socialā, cu sute de tichete sociale… cu sute de elevi navetisti. Ajunge! Suntem obositi!

  2. Bună ziua!
    Sunt profesor la un Centru Școlar de Educație Incluzivă, ne ocupăm de instruirea și educarea tuturor categoriilor de copii care au nevoie de sprijin în învățare, integrare și deprinderea de comportamente sociale dezirabile. Avem prerogative de profesori pentru activitatea de învățare, dar si de profesori-terapeuți marea majoritate dintre noi, acest tip de formare fiindu-ne absolut necesară pentru a putea satisface toată paleta de nevoi ale elevilor noștri
    Din păcate, semnalez și eu multitudinea de hârtii care se cer profesorului-diriginte în cazul acordării burselor pentru elevi, dar și multitudinii de comisii și comitete care se dorește a fi active intr-o școală, unele având dosare și dosărașe de făcut și predat.
    Când să mai ai timp să te dedici elevilor?
    Invențiile acestea au fost promovare de cei din Minister cu scopul de a se putea acorda sinecuri doar unora, dar despre munca la clasă efectivă nu se mai spune nimic.
    Degeaba ai rezultate cu elevii, dacă nu mergi…la simpozioane sau concursuri, ori ești plin de ” dovezi” în portofoliu.
    Mailurile curg neîncetat din direcțiile ministerului către ISJ-uri, care le transmit în teritoriu, cerând noi și noi..hârtii, tabele și XL-uri cu fel de fel de statistici, dorind dumnealor să dovedească că au activitate, un fel de ” telefonul fără fir..”
    Colegii, din dorința de a performa și a fi pe placul conducerilor…numai asta fac, din păcate, celelalte rămânând în planul doi, fiindcă la câte ni se cer nu este timp!
    De undeva trebuie luat și timpul ăsta pentru a scrie hârtii..mereu și mereu.
    La fel directorii, sunt sufocați de adrese și statistici..zilnic.
    E atâta degringoladă și aiureală, cum n-a fost de când mă știu și credeți-mă, am văzut destule în cei 41 de ani de activitate.
    Peste doi ani jumătate mă pensionez dacă sunt sănătoasă, dar sistemul cum arată el acum, nu știu dacă este în forma lui cea mai bună, undeva exista o ruptură între școală și societate și nu știu dacă nu cumva are de suferit și calitatea educației, din păcate.
    Țineți cont că profesorii sunt și ei oameni, deci nu pot fi dădace,polițiști, avocați,asistente medicale în școlile de la țară, dar să fie și in ton cu cerințele politicului,care dă directii aberante uneori in educatie , apoi să mai facă și performanță!
    Nu este cum, poți sa fii și Superman, cu cât se cer mai multe hârtii și comisii, cu atâta timpul efectiv petrecut cu elevul scade.., de aceea și rezultatele per-total educație sunt în cădere liberă, părerea mea..( cu mici excepții.. ).
    Școala trebuie să redevină prioritară și actul educational să fie cel mai important, celelalte activități să le facă alte categorii de angajați, timpul să fie dedicat exclusiv copiilor și nevoilor acestora, fără prea multe alte chestii…

  3. Analfabetism funcțional.

    Ajungem in instanță…
    Ce treabă are una cu alta.
    Parcă e radio Erevan.
    Politrucul tot politruc orice ai face.

  4. offf, deci hârtiile nu te ajuta nici sa nu ajungi in instanta:)). Interesanta logică!…. dar care ne confirmă defensiva birocratica . Da, este bine sa tii hârtii la dulap .. dar …. chiar așa? Cine ajunge in instanță … funcționarul incompetent…. din întâmplare, da .. eu am un aspect in ” discuție” cu med.. pai am venit cu toate info…. și totul e perfect rezolvabil fara instanta …. dar asta sa fie obiectul de activitate al min? :)) fun- tastic !

  5. Dar cine a cerut asta? Ministerul Educației ar trebui să fie redenumit Ministerul Sofismelor. Nu găsești un singur politician care să răspundă corect cererilor. Toți sunt experți în sofisme. Iar domnul secretar de stat excelează în argumentul omului de paie. Asta se traduce fie prin desconsiderarea profesorilor, fie printr-o inteligență limitată sau leneșă, cert lipsită de creativitate și de disponibilitate de efort, pentru a înțelege corect cerințele și pentru a le rezolva. Sigur că nimeni nu își dorește să se renunțe la toate documentele, dovadă că nu a cerut-o nimeni. Dar să se renunțe la transformarea școlii în anexă a serviciilor sociale din primării s-a cerut, dar ce om politic numit, vezi cazul secretarului de stat, poate să supere o armată de primari aleși?

  6. Nu de tot, domnule Sorin Ion. Nu de tot, dar…doar pe cele multe, multe, prea multe, total inutile, şi care au transformat aproape pe toţi profesorii în conţopişti sadea! Aşadar, domnule Sorin Ion, lăsaţi oamenii din sistem să-şi facă treaba pentru care s-au pregătit şi se pregătesc continuu, să se ocupe de toţi copiii, mai mici sau mai mari, inclusiv să poată să aibă şi ei o viaţă de familie normală, fără presiuni (unele politice!) din indiferent ce parte. Sunt încă multe de spus, dar mă opresc aici pentru că “hârţoagele” sunt tema principală a intervenţiei dumneavoastră, domnule secretar de stat în ME.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Patriarhul Daniel: Biserica şi Universitatea din București sunt chemate să ofere tinerilor nu numai ştiinţă şi educaţie, ci şi sens, pentru a trăi viaţa în comuniune de iubire şi preţuire reciprocă

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, a transmis, marţi, un mesaj cu ocazia împlinirii a 160 de ani de la înfiinţarea Universităţii din Bucureşti, evidenţiind că Biserica şi Universitatea sunt chemate…
Vezi articolul

Suedia, țara cu peste 1.500 de morți din cauza COVID-19, nu a închis școlile și grădinițele. Educatoare româncă în Stockholm: Au calculat că 25% din personalul din spitale ar fi blocat, dacă ar trebui să stea acasă cu copiii care nu mai pot veni la școală sau la grădiniță

Suedia este țara europeană care încă nu a închis școlile și grădinițele. Au o rată foarte mare de decese și îmbolnăviri de COVID-19 – la ora publicării acestui articol erau…
Vezi articolul

Sindicatele FSLI: Dacă s-ar impozita 300 de pensii speciale consistente, cu 50% într-o lună, suma adusă la bugetul de stat ar fi egală cu cea obținută prin șomajul tehnic aplicat secretarelor și contabililor din educație

Șomajul tehnic în educație pune în pericol siguranța angajaților, a elevilor și chiar a unităților de învățământ, susține Federația Sindicatelor Libere din Învățământ într-un comunicat primit de Edupedu.ro. Sindicatul condus…
Vezi articolul