Director de colegiu: Noi putem să dăm o lege mâine în care spunem că interzicem telefoanele, dar este o perdea de fum, pentru că nu se vorbește despre cauza principală. România, în ultimii ani, a redus drastic cheltuielile pentru educație

Foto: INQUAM Photos - Octav Ganea

Sorin Ionescu, director al Colegiului Național Bănățean din Timișoara, a vorbit despre telefoanele elevilor și a spus că „noi putem să dăm o lege mâine în care spunem că interzicem telefoanele, dar să nu uităm că tehnologia e prezentă pe ceas, e prezentă și pe alte gadgeturi”. Acesta a precizat că „nu se vorbește despre cauza principală”, anume că „România, în ultimii ani, a redus drastic cheltuielile pentru educație”. Declarațiile au fost făcute pentru TVR Timișoara.

Sorin Ionescu a adus în atenție faptul că au fost reduse cheltuielile pentru educație:

„Noi putem să dăm o lege mâine în care spunem că interzicem telefoanele, dar să nu uităm că tehnologia e prezentă pe ceas, e prezentă și pe alte gadgeturi sau în alte locuri în care copiii au acces. Din punctul meu de vedere, este o perdea de fum. De ce? Pentru că nu se vorbește despre cauza principală. România, în ultimii ani, a redus drastic cheltuielile pentru educație, a crescut foarte mult numărul de elevi alocat pentru un cadru didactic”, a spus directorul.

În studiul comparativ EU Kids Online 2026, publicat recent, realizat pe 28.465 de copii de 10-16 ani din 19 țări europene, inclusiv România, regulile privind telefoanele apar mai răspândite în școlile românești decât în media țărilor analizate. 82% dintre copiii români de 10 ani spun că școala lor are o regulă care nu le permite să aducă telefonul, față de 56% la 11-12 ani, 69% la 13-14 ani și 42% la 15-16 ani.

În ansamblu, 61% dintre copiii din România declară existența unei asemenea reguli, față de 49% media studiului, dar părerile sunt împărțite: 32% dintre toți respondenții români au regula și sunt de acord cu ea, 29% o au, dar nu sunt de acord, iar 39% spun că nu există regula interzicerii telefoanelor în școala lor. Important, cercetarea întreabă despre interdicția de a aduce telefonul la școală, nu doar despre folosirea lui în timpul orelor, deci indicatorul nu măsoară direct aplicarea restricțiilor prevăzute în România pentru utilizarea telefoanelor la cursuri.

Informații de context

Telefoanele în școli și reglementarea lor au apărut din nou în discuție după rezultatele de la testele PISA 2025, iar Danemarca a anunțat că vrea interzicerea telefoanelor mobile în școli și în recreații, după rezultate sub media europeană la testele PISA

Federația Părinților – Edupart precizează că susține proiectul deputatei PNL Raluca Turcan privind interzicerea telefoanelor în școli și modificări privind accesul elevilor la consiliere psihologică, însă aduce câteva precizări și propuneri de modificare a proiectului, într-un comunicat de presă.

În contextul rezultatelor PISA 2025, deputata PNL Raluca Turcan a cerut Comisiei de Învățământ din Camera Deputaților să pună pe ordinea de zi proiectul de lege prin care telefoanele mobile sunt interzise în școli și licee „pe întreagă perioadă a desfășurării cursurilor”. Proiectul prevede extinderea monitorizării audio-video în școli și măsuri privind consilierea psihologică gratuită și obligatorie a elevilor.

Consiliul Național al Elevilor nu e de acord cu interzicerea telefoanelor pe tot parcursul programului școlar.

Telefoanele sunt interzise la ore și pot fi folosite doar dacă profesorul solicită

Potrivit ROFUIP 2024-2025, elevul are printre obligații: „(…) i) de a nu utiliza telefoanele mobile sau orice alte echipamente de comunicații electronice în timpul orelor de curs, cu excepția echipamentelor pe care elevii cu CES sunt autorizați să le folosească, și cu excepția situațiilor în care acest lucru este solicitat de către cadrul didactic”.

Articolul 182 din același ROFUIP:

Prevederi despre utilizarea telefoanelor mobile în școli sunt și în Statutul Elevului 2024

Articolul 15: „Elevilor le este interzis:

g) să utilizeze telefoanele mobile sau orice alt echipament de comunicații electronice în timpul examenelor, olimpiadelor și concursurilor școlare. Prevederile nu se aplică echipamentelor pe care elevii cu cerințe educaționale speciale (CES) sunt autorizați să le folosească; 

h) să utilizeze telefoanele mobile sau orice alt echipament de comunicații electronice în timpul desfășurării orelor de curs, inclusiv în timpul activităților educaționale care se desfășoară în afara unităților de învățământ, cu excepția utilizării acestora în scop educativ, cu acordul cadrului didactic, în timpul pauzelor sau în spațiile autorizate explicit de regulamentul intern al unității de învățământ. 

Pe tot parcursul programului școlar, telefoanele mobile ale elevilor sunt depuse într-un spațiu sigur, special amenajat în fiecare sală de clasă, la care are acces profesorul diriginte sau directorul unității de învățământ, iar în lipsa acestora cadrul didactic desemnat să efectueze serviciul pe școală. 

Nerespectarea acestor prevederi poate duce la preluarea echipamentului de către personalul didactic/didactic auxiliar al unității de învățământ în vederea restituirii lui la finalizarea orelor de curs din ziua respectivă, în mod obligatoriu, către părinți/reprezentanți legali ai beneficiarilor primari minori sau către elevi, după caz, conform regulamentului intern al unității de învățământ. Prevederile nu se aplică echipamentelor pe care elevii cu CES sunt autorizați să le folosească”.

Prevedere din Legea învățământului preuniversitar despre utilizarea telefonului mobil în școală:

Art. 106 (4) Utilizarea unui telefon mobil sau a oricărui alt echipament de comunicații electronice de către un elev este interzisă pe perioada desfășurării cursurilor din învățământul preșcolar, primar și gimnazial, inclusiv în timpul activităților educaționale care se desfășoară în afara unităților de învățământ, cu excepția utilizării acestora în scop educativ sau în spațiile autorizate explicit de regulamentul intern al unității de învățământ. 

Citește și:
Telefonul în școală. Raluca Răducanu, directoare adjunctă Liceul Jean Monnet: Elevii nu au voie cu telefonul la ore, dar în pauze îl iau pentru că nu îi putem controla / Profesorul Radu Gologan: Atunci când e nevoie elevii să ia telefoanele din cutie și să le folosească cu profesorul ca să înțeleagă matematica
Raport EU Kids Online: La 10 ani, unul din cinci elevi români folosește deja AI pentru texte școlare, iar la 15-16 ani – doi din trei, pe primul loc din 19 țări analizate
Exit mobile version