DOCUMENT Circulara trimisă inspectoratelor de minister pentru descurajarea școlilor să treacă la „programul de iarnă”

Foto: © Gajus | Dreamstime.com

Ministerul Educației a trimis marți dimineață o adresă semnată de secretarul de stat Bogdan Cristescu prin care anunță că descurajează trecerea la „programul de iarnă” a școlilor, concretizat prin reducerea duratei orelor de curs și a pauzelor. În documentul obținut de Edupedu.ro, instituția precizează că activarea articolului 11, alineatul 8, din ROFUIP ar trebui făcută doar „fundamentat pe condiții meteorologice justificate sau pe avertizări publice comunicate de instituțiile abilitate și nu pe interpretarea discreționară sau cutumiară a cadrului legal”.

Circulara ministerială vine după ce Ministerul Educației a transmis și un mesaj public marți dimineață conform căruia „descurajează practicile unităților de învățământ care trec la „orarul de iarnă” și reduc durata orelor și a pauzelor”.

Reacția oficială are loc după apariția în presă a deciziilor luate de mai multe școli de trecere la „programul de iarnă” și după ce o petiție care cerea respectarea orarului normal de predare în școli a fost lansată pe internet.

„Dat (sic!) fiind pierderile în învățare generate de perioada pandemiei, considerăm că este un act de responsabilitate și respect față de beneficiarii educației să fie valorificat fiecare minut din programul școlar”, transmite Ministerul în nota către inspectorate.

Instituția cere și o informare din partea ISJ-urilor cu situațiile de modificare a programului școlar apărute.

Circulara nr. 171/BC/01.11.2022:

O informare trimisă părinților de Școala Gimnazială Nicolae Titulescu, cu decizia Consiliului de Administrație, anunța că, din 7 noiembrie, va trece la ceea ce numește ”programul de iarnă”, potrivit educatieprivata.ro.

Foto: captura educatieprivata.ro

Foto: © Gajus | Dreamstime.com/ Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Exit mobile version