DOCUMENT Nemulțumirile generate de creșterea normei didactice de predare pot afecta motivația profesorilor – punct slab identificat de ISMB / Din această toamnă, norma didactică de predare a crescut, în medie, cu 2 ore

Reducerea normei didactice pentru profesorii cu vechime

Foto: © Arne9001 | Dreamstime.com

Una dintre punctele slabe identificate de Inspectoratului Școlar al Municipiului București se referă la nemulțumirile generate de creșterea normei didactice de predare, care pot afecta motivația profesorilor, potrivit unui document publicat pe site-ul instituției. Este vorba despre planul managerial pentru anul școlar 2025-2026.

Din toamnă, norma didactică de predare a crescut, în medie, cu 2 ore. Este vorba despre Legea nr. 141/2025, cunoscută drept „Legea Bolojan”, care modifică și completează Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023.

Conform documentului, alte puncte slabe mai sunt spațiile insuficiente pentru programe complementare (Școală după Școală) în toate unitățile, rețeaua de internet care nu acoperă uniform nevoile reale ale tuturor unităților și resursa umană tehnică limitată pentru management de proiect.

La secțiunea de „resurse materiale și financiare”, ISMB a identificat următoarele puncte slabe:

Marius Nistor, președintele Federației Sindicatelor din Educație „Spiru Haret”, a declarat, la Antena 3 CNN, că „imediat după mitingul din data de 29 octombrie, de miercuri, în învățământ se va declanșa referendum național privind greva generală”.

Amintim că miercuri, 29 octombrie, Confederația Națională Sindicală „Cartel ALFA”, CNSLR Frăția, CSDR, Confederația Sindicală Națională Meridian au anunțat că vor organiza o acțiune de protest în fața Guvernului României, pentru că „măsurile de austeritate au afectat toate categoriile profesionale, în timp ce cei aflaţi la putere şi privilegiaţii din instituţiile politice nu au simţit nicio tăiere”, potrivit unui mesaj comun citat de G4Media.ro

Recent, Cornelia Popa Stavri, președintele Sindicatului Independent din Învăţământul Preuniversitar Sector 4 (afiliat la FSLI), a vorbit despre faptul că profesorii sunt obosiți: „Mulți dintre noi nu am avut concediu în această vară sau am beneficiat de 2-3 zile de concediu, pentru că am participat la reîncadrări, încadrări, mișcare de personal, goană după completarea normei didactice”, a precizat liderul de sindicat.

Președintele sindicatului SIPA Muntenia, Adrian Voica, a declarat, pentru Edupedu.ro, că „am eu un sentiment că va fi prăpăd în vară și că o grevă generală înaintea examenelor de final va fi de neoprit”. „Am semnale din teritoriu că va veni și vremea în care profesorii își vor arăta forța socială pe care o dețin”, a spus liderul sindical.

Documentul Inspectoratului Școlar al Municipiului București poate fi consultat mai jos:

Despre norma didactică

Conform Legii Bolojan, noile norme didactice sunt:

În plus, în perioada 2025-2026 până în 2029-2030, este valabil un regim special care permite includerea în norma didactică a unor activități precum pregătirea pentru examene naționale, performanță educațională și învățare remedială.

Este prima creștere a normei didactice din 1995 încoace. Atunci, prin Legea Statutului cadrelor didactice, prevăzută de legea învățământului, dar aprobată separat doi ani mai târziu, erau stabilite normele didactice de 18 ore în învățământul preuniversitar.

Reamintim că Ministerul Educației și Cercetării nu a prezentat nicio analiză a fundamentării măsurilor din legea 141/2025, în afara declarațiilor făcute de ministrul Daniel David în ieșirile sale publice. În schimb, analiza solicitată Institutului de Științe ale Educației de Edupedu.ro a fost cenzurată de ministrul David sub pretextul unui peer review pentru că îi contrazicea cu date și studii argumentele folosite.

Foto: © Arne9001 | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Citește și:
Liderul sindical Marius Nistor: Se va declanșa referendum național privind greva generală, imediat după mitingul de pe 29 octombrie
Asistențele la ore ale directorilor nu respectă graficul stabilit – punct slab identificat de ISMB / Directorul Viforel Dorobanțu, în septembrie: Dacă se mai așteaptă cineva din inspectorat sau minister ca vreun director să-și facă numărul de asistențe la ore, atunci are, din punctul meu de vedere, o imaginație bogată
DOCUMENT Unii profesori nu-și pot plăti cursurile de formare sau perfecționare – amenințare identificată de ISMB / Profesorii sunt obligați să participe cel puțin o dată la 2 ani la cel puțin un program de formare continuă acreditat
Exit mobile version