DOCUMENT Sunt școli care nu mai plătesc profesorilor sporul de doctorat, altele au introdus „condiții aberante” în fișa postului, susțin sindicatele din Educație, care solicită în regim de urgență Ministerului deblocarea situației

Foto: © Alexander Raths | Dreamstime.com

„Există unități de învăţământ care au hotărât să nu mai plătească indemnizația pentru titlul științific de doctor, altele au introdus în fisa postului condiții aberante pentru acordarea acestei indemnizații, cum ar fi atragerea de fonduri europene”, susțin Federația Sindicatelor Libere din Învățământ și Federația Sindicatelor din Educație „Spiru Haret”, într-o adresă transmisă Ministerului Educației, obținută de Edupedu.ro. 

Sindicatele solicită în regim de urgență Ministerului Educatiei deblocarea situației prin invitarea reprezentanților federațiilor sindicale reprezentative la nivel de sector de negociere colectivă în vederea modificării fiselor-cadru, conform adresei.  

Sindicatele au încercat modificarea prin ordonanță de urgență a O.U.G. nr. 115/2023, în sensul exceptării  personalului didactic de la regula instituită prin art. XXXVIII — propunere neagreată de Executiv.

În plus, nici propunerea de ordonanță de urgență a Ministerului Educației, de verificare a modului în care activitatea cadrului didactic este valorificată în mod suplimentar cu ocazia evaluării anuale a personalului didactic, nu a primit avizul Ministerului Justiției, precizează sindicatele.

„În condițiile în care:

1. nu s-a dat curs solicitării noastre din adresa comună nr. 7/55/09.01.2024,

2. există unități de învăţământ care au hotărât să nu mai plătească indemnizația (aspect cu privire la care am informat conducerea ministerului în cadrul ședinței Comisiei de dialog social din data de 29.02.2024),

3. sunt unitați de învăţământ care au introdus în fisa postului condiții aberante pentru acordarea acestei indemnizații (cum ar fi atragerea de fonduri europene),

4. există unitați care au sistat direct plata indemnizației pentru titlul științific de doctor, fără a avea vreo inițiativă în ceea ce privește modificarea fișei postului în sensul celor prevăzute de art. XXXVIII din O.U.G. nr. 115/2023,

Vă solicităm din nou să procedați, în regim de urgenţă, la invitarea reprezentanților federațiilor sindicale reprezentative la nivel de sector de negociere colectivă în vederea modificării fișelor-cadru prevăzute în Anexa nr. 3 și urm. la Metodologia aprobată prin O.M.E.C.T.S. nr. 6143/2011, astfel încât personalul didactic deținător al titlului științific de doctor care îşi desfăsșoară activitatea în domeniul pentru care deține titlul să beneficieze în continuare de plata indemnizației.”

O a doua problemă vizează plata indemnizației pentru titlul ştiinţific de doctor pentru cadrele didactice care au dobândit gradul didactic I, ca urmare a echivalării titlului de doctor.

În versiunea EduSAL 2.42, „există alertă DR, ceea ce înseamnă că nu mai poate fi plătit titlul științific de doctor dacă este echivalat cu gradul didactic I”, potrivit sindicatelor.

„Având în vedere că suspendarea executării art. 1 alin. (2) din O.M.E. nr. 3993/2021, dispusă de Curtea de Apel Bucuresti, produce efecte juridice de la data didactic I în baza titlului de 05.08.2021, membrii de sindicat care au dobândit gradul beneficiari ai hotărârii nr. științific de doctor anterior datei de 01.07.2017, 1182/05.08.2021 (și ai altora similare) trebuie să primească în continuare indemnizația pentru titlul științific de doctor.

În aceste condiții, vă solicităm să dispuneți în regim de urgență măsurile necesare pentru care executarea art. 1 alin. (2) din O.M.E. nr. pentru ca personalului didactic 3993/2021 este suspendată prin hotărâre judecătorească să i se calculeze și să i se plătească indemnizația pentru titlul științific de doctor”, conform adresei.

Informații de context despre condiționarea sporului de doctorat

Condiționarea sporului de doctorat de verificări suplimentare a fost inclusă în proiectul de ordonanță pentru economii la buget din mai 2023, potrivit surselor Edupedu.ro, însă a fost eliminată din varianta publicată în Monitorul Oficial. 

Atunci s-a pus următoarea problemă: dacă într-o școală sunt doi profesori de matematică (unul are doctorat, iar celălalt este fără doctorat), cum ar putea decide școala că postul pe care este încadrat profesorul cu doctorat justifică faptul că pentru acest post să se acorde indemnizația de doctorat. 

Guvernul a aprobat condiționarea sporului de doctorat de verificări suplimentare în decembrie 2023, deși Consiliul Legislativ a solicitat eliminarea prevederii pentru că are un caracter arbitrar şi este practic imposibil de realizat. 

Un specialist într-un domeniu, care deține și titlul de doctor, folosește pentru îndeplinirea atribuțiilor de serviciu toate cunoștințele dobândite pe parcursul formării universitare, postuniversitare sau continue, neputând fi separate cunoștințele și abilitățile atestate prin titlul de doctor, de cele dobândite prin alte modalități de formare, potrivit Consiliului Legislativ.

Pe 1 februarie, sindicatele profesorilor au anunțat că Ministerul Educației pregătește o ordonanță de urgență pentru a rezolva problema raportării lunare a activității pentru sporul de doctorat.

Conform proiectului de ordonanță de urgență, document pus în dezbatere publică de Ministerul Educației, pentru plata sporului de doctorat pentru profesorii din învățământul preuniversitar și superior verificarea se va face printr-o evaluarea anuală, nu lunară.

Proiectul de OUG a fost adoptat de Guvern și a fost eliminată prevederea referitoare la verificarea anuală, ceea ce înseamnă că sporul pentru titlul de doctor este plătit doar dacă activitatea profesorilor este verificată suplimentar lunar, conform OUG 115/2023.

DOCUMENT Adresă către ministerul Educației – Federația Sindicatelor Libere din Învățământ și Federația Sindicatelor din Educație „Spiru Haret”

Foto: © Alexander Raths | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Citește și:
Toți profesorii cu doctorat vor fi verificați lunar, anunță Federația Sindicatelor Libere din Învățământ: Guvernul României nu a fost de acord cu niciuna dintre variantele propuse de federațiile sindicale
Prevederea ca sporul de doctorat pentru profesori să fie plătit în urma unei verificări anuale a fost eliminată din proiectul de OUG care modifică, printre altele, Legea salarizării nr. 153/2017
Sporul de doctorat pentru profesori să fie plătit în urma unei verificări anuale, nu lunare / Modificarea tuturor fișelor de post ar duce la o birocratizare excesivă – proiect al Ministerului Educației care vrea să modifice ordonanța Ciolacu
Exit mobile version