DOCUMENT Toate școlile trebuie să raporteze Ministerului Educației, până pe 30 decembrie, câți elevi și profesori nu au dispozitive sau internet pentru acces la școala online, câți profesori s-au pensionat de la începutul anului

Foto: © Lightfieldstudiosprod | Dreamstime.com

Câți elevi și profesori nu au dispozitive sau internet pentru acces la școala online, câți profesori s-au pensionat de la începutul anului și câți dintre cei care s-au pensionat lucrează în continuare pe posturile de pe care s-au pensionat, sunt câteva dintre statisticile cerute de Ministerul Educației tuturor școlilor din România până mâine, 30 decembrie, printr-o adresă obținută de Edupedu.ro.

Este vorba despre Adresa nr 8.287 din 28.12.2020, semnată de secretarul de stat pentru învățământ preuniversitar Sorin Ion.

Adresa e datată la o zi după ce ministrul Sorin Cîmpeanu a declarat pe 27 decembrie că “mâine voi cere ca până pe data de 11 ianuarie să avem o radiografie reală corectă și completă a acestei situații (n.red. a elevilor fără acces la școala online) în țară”.

Documentul solicită școlilor și grădinițelor să completeze în programul informatic SIIIR (Sistemul Informatic Integrat al Învățământului din România) datele pentru “elevii care au acces la internet și dispun de echipamente/dispozitive în vederea desfășurării procesului de învățare în sistem on-line”.

Reactualizarea datelor trebuie să fie făcută și pentru cadrele didactice, prevede documentul.

De asemenea, școlile trebuie să reactualizeze și situația conectării la internet a corpurilor de clădire, pentru fiecare școală și grădiniță.

Cererea de actualizare a datelor este cea mai recentă dintr-un șir de câteva astfel de solicitări primite în ultima vreme de școli.

Tot până la 30 decembrie 2020 școlile trebuie să trimită la minister un tabel cu numărul cadrelor didactice care s-au pensionat de la începutul anului școlar până acum, în perioada 1 septembrie – 30 decembrie 2020. Situația trebuie să cuprindă:

Foto: © Lightfieldstudiosprod | Dreamstime.com

Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.

Exit mobile version