Manualele de clasa a IX-a pentru elevii care încep liceul din toamna lui 2026 după noile programe școlare vor ajunge cu întârziere la elevi, spune Cristian Greșanu, președintele Uniunii Editorilor din România. Într-un interviu pentru Edupedu.ro, el spune că „nu suntem în grafic pentru ca elevii să primească în toamnă toate manualele. „Dacă licitația se deschide în aprilie – mai, durează cel puțin o lună – două, apoi se fac contestații. Dacă le adunăm pe toate, n-am cum să fie la început de septembrie, cel puțin nu pentru toate disciplinele”, explică Greșanu.
- Amintim, în 2026, școala începe pe 7 septembrie- vezi aici calendarul
„Nu suntem deloc în grafic pentru publicarea manualelor în toamnă, când începe școala”, a spus pentru Edupedu.ro, Cristian Greșanu, președintele Uniunii Editorilor din România. Părerea mea sincer e că vor fi unele manuale, iar altele cu întârzieri”.
Președintele UER spune că dacă licitația se deschide abia în aprilie-mai, „durează cel puțin o lună – două, apoi este perioada de contestații care durează și ele o lună, două. Dacă le adunăm pe toate ajungem în iulie-august, n-am cum să fie la început de septembrie în școli”.
Vă dați seama că până le tipărești durează două-trei săptămâni, transportul durează cel puțin o lună. Deci e foarte greu de crezut că la începutul anului școlar să fie toate manualele de clasa a IX-a gata. Putem să le tipărim pe cele la care situația e încheiată și nu apar contestații și rămân celelalte în așteptare. De multe ori s-a întâmplat lucrul acesta și le livrăm din octombrie, noiembrie ajung la elevi”, spune președintele UER.
Cristian Greșanu mai atrage atenția că asupra unui aspect. În prezent profesorii care vor să fie autori lucrează la conținuturi dar se plâng de faptul că nu au specificațiile manualului, nu știu câte pagini trebuie să aibă ca să se poată încadra în specificațiile care vor fi cerute apoi de Minister, iar instituția le va anunța abia în primăvară când începe licitația pentru manuale și deja manualele trebuie să fie scrise.
„La liceu toți autorii care vor să lucreze ne cer specificații și nu le avem încă de la Minister. Una e să lucreze la manual de 200 de pagini și alta la un manual de 80 de pagini. N-avem specificații, le vom primi, când le vom primi – în primăvară. Nu știm nici noi. Profesorii autori au niște concepții, dar ca să lucreze efectiv trebuie să știe dimensiunea, cum îți faci discursul, cum ți-l articulezi, câte exerciții faci.
Ei ne spun atunci în momentul în care fac apelul la licitație, atunci vă dăm specificație tehnice. Alt paradox, noi avem la dispoziție din momentul în care știm specificații, să lucrăm efectiv o lună, o lună și jumătate și evaluarea în sine, deci evaluarea cât notează ei și durează cam două luni, deci mai mult decât timpul alocat autorilor ca să facă un manual, evaluarea durează puțin mai mult”, spune Greșanu.
Traseul manualelor și formarea profesorilor
Ministerul Educației estima anul trecut că în 2026 ar trebui să avem manuale școlare, programa și formarea profesorilor, iar în 2030 – prima generație care va da BAC după noul model. Bogdan Cristescu, directorul Centrului pentru Curriculum și Evaluare a precizat că „termenul nostru este ca, cel târziu la final de lună martie, să punem toate programele de liceu în transparenţă. Cel puţin pentru disciplinele care au impact asupra bacalaureatului.
Legat de banii pentru manuale, recent consilierul prezidențial Sorin Costreie vorbea despre „blocarea programei de clasa a IX-a la Limba română”, care, dacă nu ar fi fost aprobată „înainte de facerea bugetului, mi-e teamă că banii de manuale nu vor fi prinși în buget. Asta înseamnă încă un an în care copiii noștri, care oricum de ani de zile nu au manuale la liceu, vor fi afectați”.
Între timp programa pentru limba română a fost publicată, marți, 24 februarie, împreună cu alte 4 programe, ajungând astfel la 92 de programe școlare publicate pentru toate filierele și profilele.
După ce vor fi publicate toate iar profesorii autori care deja lucrează la manuale le vor finaliza, se va lansa și licitația.
Programul de formare a profesorilor pe noile programe de liceu depinde de toate programele „Programul se poate acredita doar în momentul în care toate programele au fost publicate”, spune Ministerul Educației, într-un răspuns transmis la solicitarea Edupedu.ro.
Deocamdată, Ministerul Educației și Cercetării a pus în consultare publică un nou proiect de metodologie pentru evaluarea manualelor școlare, în care acordurile cu editurile pentru manualele școlare care ar putea să fie încheiate pe 8 ani „în cazuri temeinic justificate”, iar ministerul reduce de la 27 la 8 criteriile eliminatorii.
Uniunea Editorilor din România critică prevederile din proiectul de metodologie care permit acorduri pe 8 ani pentru manualele de liceu și reduc procentele de retipărire. Într-un interviu pentru Edupedu.ro, președintele UER, Cristian Greșanu, susține că durata este prea mare, că procentele sunt insuficiente și că prețurile manualelor din România sunt cele mai mici din Europa, ceea ce afectează calitatea și sustenabilitatea producției editoriale. Prețul mediu cu care Ministerul Educației și Cercetării cumpără un manual, în prezent, este de 15 lei, indiferent de calitatea lui și de numărul de pagini, potrivit reprezentantului UER.
Manualele nu trebuie să aibă teme sau conținuturi „nici în plus, nici în minus față de programa școlară”, mai prevede proiectul pus în dezbatere publică până pe 25 februarie.
