VIDEO Consilierul prezidențial pe Educație, Sorin Costreie, indică nume de posibili miniștri ai Educației: Mădălin Bunoiu de la UVT sau Romiță Iucu de la UB. Avem nevoie de un ministru plin, cu viziune. Ideal, cineva din preuniversitar

3.928 de vizualizări
Foto: unibuc.ro
România are „o nevoie urgentă” de un ministru al Educației cu mandat deplin, de preferat cineva din preuniversitar, a declarat consilierul prezidențial pentru Educație, Sorin Costreie, la Digi24. Acesta a dat și două nume de posibili miniștrii din universitar: profesorul de fizică Mădălin Bunoiu, prorectorul Universității de Vest din Timișoara sau Romiță Iucu, profesor de pedagogie al Universității din București, Facultatea de Psihologie și Științele Educație, din 2025 membru corespondent al Academiei Române. Costreie a mai spus că interimatul actual, asigurat de premierul Ilie Bolojan, riscă să blocheze decizii-cheie, inclusiv bugetarea manualelor pentru anul 2026.

Întrebat ce profil ar trebui să aibă viitorul ministru și ce nume ar fi potrivite pentru această funcție, Costreie a indicat mai mulți candidați din mediul universitar, dar a subliniat că, în actualul context, ar fi de preferat un ministru provenit din preuniversitar.

Costreie a afirmat că „există nume din partea politică”, însă nu este convins că acestea „satisfac criteriile de căutare ale domnului Bolojan”. În acest context, consilierul prezidențial a menționat explicit câteva variante din mediul academic: Mădălin Bunoiu, Universitatea de Vest din Timișoara și Romiță Iucu, Universitatea din București.

„Sunt mai mulți, dar v-am dat câteva exemple din spațiul universitar”, a precizat Costreie la Digi24.

Totuși, acesta a subliniat că poziția sa publică este aceea că România ar avea nevoie, în acest moment, de un ministru din zona învățământului preuniversitar, cu argumentul că sistemul educațional românesc funcționează, de fapt, ca „două sau chiar trei subsisteme distincte”.

„Când vorbim de sistemul de educație, vorbim de fapt de partea de preuniversitar și de partea de universitar”, a explicat consilierul prezidențial.

Critici la adresa interimatului: „Mașina funcționează, dar este ținută la ralanti”

Costreie a atras atenția că, deși Ministerul Educației este funcțional din punct de vedere administrativ, lipsa unui ministru cu mandat deplin afectează capacitatea de a lua decizii strategice.

„Când ai un ministru interimar – și în cazul nostru este chiar domnul prim-ministru – lucrurile funcționează: acte se semnează, există un secretar de stat delegat. Mașina funcționează, dar este ținută la ralanti și nu poate să meargă mai departe”, a spus acesta.

În opinia sa, un ministru trebuie să vină cu o viziune clară, fără de care nu poate fi construit nici bugetul Educației: „Bugetul înseamnă implementarea acelei viziuni. De aceea, mai ales acum, înainte de facerea bugetului, este o nevoie și mai mare de un ministru plin”.

Riscul blocării noilor manuale pentru clasa a IX-a

Consilierul prezidențial a oferit drept exemplu blocarea programei de clasa a IX-a la Limba română, care nu poate fi adoptată decât prin decizie de ministru.

„Dacă lucrurile acestea nu se petrec înainte de facerea bugetului, mi-e teamă că banii de manuale nu vor fi prinși în buget. Iar ce urmează după programe sunt manualele. Asta înseamnă încă un an în care copiii noștri, care oricum de ani de zile nu au manuale la liceu, vor fi afectați”, a avertizat Costreie.

Profilul ministrului: „model intelectual și moral”

Sorin Costreie a descris și profilul ideal al viitorului ministru al Educației, subliniind dimensiunea simbolică a funcției: „Dacă profesorii trebuie să fie modele pentru elevi și studenți, cred că și ministrul ar trebui să fie, simbolic, un model: un om modern, cu o ținută intelectuală și morală ireproșabilă, un om cu viziune, care cunoaște sistemul și care își asumă inclusiv eventuale eșecuri”.

Declarațiile integrale ale lui Sorin Costreie:

Ministerul Educației și Cercetării este condus interimar de premierul Ilie Bolojan.

Edupedu.ro a scris că Guvernul nu are nici acum un candidat oficial pentru funcția de ministru al Educației, deși premierul Ilie Bolojan declara public la începutul lunii februarie că „săptămâna viitoare e foarte probabil să avem un nou ministru al Educației”. Până vineri, 13 februarie, nu a fost înaintată nicio propunere oficială, iar mandatul de interimar al lui Bolojan în acest minister expiră în circa două săptămâni. 

Portofoliul este fără un ministru cu mandat deplin din 22 decembrie 2025, când Daniel David și-a anunțat public demisia, iar abia în 14 ianuarie premierul Bolojan a luat act de aceasta și s-a numit el însuși interimar. 

Premierul Bolojan spusese după o ședință de Guvern că „săptămâna viitoare e foarte probabil să avem un nou ministru al Educației”. Întrebat atunci dacă are mai multe nume pe listă, el a replicat: „când vom avea o decizie veți fi anunțați”

Inițial, după demisia lui Daniel David, Bolojan afirmase că până la sfârșitul lunii ianuarie va veni cu o propunere de titular pe Educație, astfel încât noul ministru să poată lucra la pregătirea bugetului. Ulterior a schimbat termenul, spunând că numirea ar trebui făcută înainte de aprobarea bugetului, pentru ca viitorul ministru să poată analiza prioritățile educației. 

Până în prezent, niciun nume nu a fost propus oficial pentru postul de ministru al Educației și Cercetării, în pofida promisiunilor repetate ale premierului că propunerea va veni „foarte probabil” sau „înainte de aprobarea bugetului”. Premierul a fost numit interimar prin decret prezidențial în 14 februarie, în același timp acceptându-și demisia ministrului precedent. 


7 comments
  1. >> Sunt mai mulți, dar v-am dat câteva exemple din spațiul universitar
    Unul si unul, un neica nimeni si un dinozaur.

  2. Păi, trebuie să fie un ministru al educației, pentru că Sorin Costreie a zis ieri, foarte clar că Ilie Bolojan este și premier și ministru interimar al educației și citez: „are foarte multe probleme și nu știu când are timp de cele ale Educației” și sunt ferm convinsă că va apărea un politruc. Să nu vă așteptați la un om integru.

  3. Asta-i treaba consilierului prezidențial pe educație, să lanseze șopârle cu nume de miniștri? De ce nu se apucă de un raport cu impactul măsurilor de tăiere luate acum, spre exemplu? Eventual, să-l și facă public. Ce caută Președinția în treburile guvernului?
    Prof. Bunoiu este omul rectorului Pirtea, iar prof. Iucu este din Timișoara și dr.h.c. al UVT, condusă de … rectorul Pirtea. Primi doi (cel puțin) fac parte, cu grade mari, din oarece o.r.g.a.n.i.z.a.ț.i.e d.i.s.c.r.e.t.ă. Deci s-a vopsit gardu’.
    În concluzie, dorința de-a tăia din Educație este fermă, mult mai tare decât dorința de a tăia de la magistrați, de exemplu, iar Bolojan, prin oamenii lui de încredere, nu vrea să lase domeniul din mână. A nu se înțelege că în Educație nu este și risipă, dar a o reduce deodată cu viitorul este o cu totul altă poveste! O terapie de șoc, într-o țară aflată în șoc, într-o lume zguduită de multiple șocuri, după modelul unui psihopat ca Milei (dar fără miliardele donate de Trump), va avea efecte profunde, dintre care cel mai important, la nivel geopolitic, va fi decuplarea României de la proiectul european și slăbirea ei. O soluție mai bună ar fi fost investiții în sectoarele care merg bine și curățarea sistemului de impostori, adică tot o tăiere, dar asta ar fi lovit în baza partidelor, deci și a PNL, partid foarte intelectual și finuț. În timp ce unii își pun întrebări despre efectele ultraliberalismului și libertarianismului, Bolojan descoperă farmecul deregularizării din anii 1980 și se joacă de-a Pinochet cu Băieții de la Chicago. Asta în cazul fericit, dacă presupunem că urmărește ceva coerent.

  4. Mda…
    Călăul din universitar a plecat după ce a distrus preuniversitarul.

    Acum vă trebuie unul din preuniversitar pt execuțiile din universitar?

    Niciun partid politic NU a reacționat la măcelărirea educației, ba chiar asociația politică udmr a aplaudat măsurile.

    Astfel de politruci nu pot fi de încredere nici in viitor.

    Până nu se căiesc de aroganță și indiferența față de sistemul de educație NU merită niciun fel de atenție.

  5. Din preuniversitar, da, dar să nu fie vreun politruc incompetent a cărui singura valoare se numără in anii de membru de partid!

  6. Trebuie să găsiți încă un sinistru care să taie, să taie… dacă se poate tot din preuniversitar. Ca doar universitarii vă dau vouă diplome…

  7. Maimuța cu briciul în mână este exemplul tipic de incompetent arogant, fidel mafiei politice și dușman al simplilor cetățeni. 800 de angajați nu sunt plătiți cu lunile (între 3 și 5 luni), la o companie prestigioasă din Călărași. ITM-ul știe problema, toate instituțiile statului sunt sesizate. De ce ar suferi acești angajați privați, dacă deficitul bugetar este strict o problemă de administrare a nevoilor statului? De ce ar suferi, ei fiind producători români, când deficitul comercial trebuie redus? De ce ar suferi ei, fiind tratați drept sclavi, dacă guvernul nu încetează să vorbească despre eficacitate și legalitate? Faptul că a ales să salveze sinecurile, să protejeze mafia politică, chiar cu prețul îngenuncherii economiei private, dar înainte de aceasta cu prețul siguranței zilei de mâine pentru toate categoriile vulnerabile, dovedește ticăloșie și impostură. Faptul că nu își poate gestiona numirile în propriul cabinet, că preferă să funcționeze prin cumul de funcții, deși le prestează execrabil, este doar cea mai mică dovadă a întâmplării de a fi un om mic, care mai și vorbește rar clipind des, într-o funcție prea mare. Faptul că nu poate fi dat jos, indiferent cât rău face, este blestemul acestei cârdășii de tâlhari, care își siluiesc zilnic victima, o țară întreagă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like
Foto: Pexels/ Cottonbro

REPORTAJ Cei care nu mai pleacă. „În urmă cu câteva săptămâni ne-ar fi luat mințile orice nimic. Întârzierea unui Bolt la comandă, mâncarea rece dintr-un restaurant, un nasture rupt la palton sau frigul de afară. (…) Acum nu mai avem nimic. Nici țară, nici casă, nici familie”

Peste 500.000 de refugiați au intrat în România de la începutul războiului, majoritatea femei și copii. Cei mai mulți în tranzit. Alungați de război, cu câte o valiză și câteva…
Vezi articolul

​Bărbat din Dolj, reținut pentru propagandă legionară pe Facebook / Marian Motocu ar fi cel pe care profesorul de istorie Marcel Bartic l-a indicat ca autorul unor amenințări și insulte la adresa sa, după ce cadrul didactic denunțase public comemorarea legionarului Zelea Codreanu la Tâncăbești

Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova l-au reținut miercuri, pentru 24 de ore, pe Marian Motocu, din județul Dolj, care folosea platforma de socializare Facebook pentru promovarea unor mesaje…
Vezi articolul

Un proiect de lege prin care USR încearcă să elimine degrevarea de la norma didactică pentru liderii de sindicat așteaptă votul în Camera Deputaților, prima cameră sesizată / Inițiativa a primit trei avize negative și unul pozitiv de la Comisii și raport de respingere de la Comisia pentru învățământ 

Un proiect de lege pe care inițiatorii – membri USR – l-au depus în Parlament în toamnă, ce vizează „să elimine sinecurile pentru liderii de sindicat din Educație”, anume ca…
Vezi articolul

Marius Budăi, înainte de întâlnirea cu sindicatele din Educație: Începem discuțiile tehnice pe noua lege a salarizării / Coaliția trebuie să dea răspunsul pe solicitările de creșteri salariale, nu la Ministerul Muncii se decid cheltuielile

Ministrul Muncii, Marius Budăi, a declarat, luni, înainte de întâlnirea cu sindicatele din educație, că la nivelul ministerului încep „discuțiile tehnice” pe noua lege a salarizării, dar coaliția trebuie să…
Vezi articolul