Elevii de liceu să primească calificative în loc de note la disciplinele la alegere din oferta școlii, propune șeful Consiliului Elevilor din Cluj: Riscăm să alegem materii unde primim note mari pe muncă puțină, în fuga după note

Alexandru Câmpan / Foto: Via Cluj TV/ Youtube.com

Andrei Câmpan, președintele Consiliului Județean al Elevilor (CJE) Cluj, a propus ca disciplinele din oferta școlii, din cadrul curriculumului la decizia elevului (CDEOȘ), să fie evaluate cu calificative în loc de note, pentru a descuraja „fuga după note” și alegerea materiilor considerate mai ușoare. „Este o, cumva, scuzați-mi expresia, o fugă după note a elevilor. Așa că aș propune cumva să tindem chiar spre o tranziție spre calificative în ceea ce înseamnă CDEOȘ, astfel încât elevii să poată să-și aleagă opționalele după ceea ce-i interesează, în detrimentul orelor sau profesorilor care le-ar putea oferi note mari pe muncă ușoară”, a explicat acesta.

Totodată, liderul elevilor clujeni a atras atenția asupra necesității unui mecanism care să garanteze că disciplina aleasă va respecta conținutul anunțat. „Dorim să realizăm împreună un mecanism prin care să garantăm că titlul disciplinei va fi și materia care se va desfășura. Pentru că, după cum știți, în momentul prezent există opționale, cum ar fi educația pentru cetățenie democratică, care, de exemplu, dacă este ținută de doamna profesoară de limba română, numai asta se întâmplă: doar limba română, așa că dorim să se facă ceea ce se propune să se facă”, a spus Câmpan.

În ceea ce privește structura noilor planuri-cadru, președintele CJE Cluj a subliniat că elevii vor fi implicați în comisia de validare, dar și-ar dori să participe și la elaborarea acestora. „Noi, elevii, vom face parte din comisia de validare a acestor planuri-cadru, însă ne dorim foarte mult să facem parte și din comisia de elaborare a acestora, fiindcă noi suntem beneficiarii direcți ai acestor planuri și vă putem aduce realitatea de pe teren, cu bune și lucrurile care se pot îmbunătăți pentru a ajunge la varianta optimă a planurilor-cadru”, a explicat el.

Referitor la reducerea orelor de limba și literatura română în clasele a XI-a și a XII-a, Andrei Câmpan a criticat această decizie: „Putem observa că scade numărul de ore. Rămân trei la a IX-a și a X-a și două la a XI-a și a XII-a, lucru care nu este deloc în favoarea elevilor și în favoarea limbii noastre naționale”. Totuși, el a apreciat introducerea unor unități de gramatică: „Actualii elevi ai actualei generații au probleme destul de mari în ceea ce privește redactarea textelor din punct de vedere gramatical. Așa că propunem creșterea numărului de ore la această disciplină”.

În ceea ce privește limba modernă 2, președintele CJE Cluj a atras atenția că o singură oră pe săptămână nu este suficientă, mai ales în mediul rural: „Acest lucru nu este posibil într-un context actual al globalizării și haideți să spunem că în mediul urban acest lucru va fi rezolvat prin CDEOȘ. Însă în mediul rural, unde resursa umană este precară, nu putem garanta acest lucru”.

Pentru disciplinele de istorie și geografie, Câmpan a susținut că acestea ar trebui să se finalizeze în clasa a X-a și a propus ca istoria evreilor și a Holocaustului și istoria comunismului în România să fie studiate într-un singur an, în clasa a XI-a, pe modelul materiilor precum muzica și desenul: „Astfel să fie o săptămână, o săptămână, ca la muzică și la desen, tocmai pentru ca în clasa a XII-a elevii să se poată focusa pe materiile de bacalaureat și pe admiterea la facultăți”.

În privința educației fizice, liderul elevilor clujeni a exprimat nemulțumirea că numărul de ore rămâne același. „Dacă ne uităm puțin la un sondaj realizat de World Vision România în 2024, observăm că 81% dintre elevi, adică opt din zece, nu fac activitate fizică în afara orelor de educație fizică și sport, lucru care nu ne bucură deloc”, a explicat el, subliniind că elevii au nevoie de un echilibru între dezvoltarea fizică și cea intelectuală.

Redăm intervenția elevului mai jos în articol:

Mulțumesc mult de tot. Numele meu este Andrei Câmpan și sunt președintele Consiliului Județean Elevilor (CJE) Cluj. În primul rând, permiteți-mi să vă mulțumesc pentru interesul acordat restructurării noilor planuri-cadru, atât Ministerului Educației, cât și Inspectoratului Școlar Județean (ISJ) Cluj. Acum vreau să vă spun puțin că știu că noi, elevii, vom face parte din comisia de validare a acestor planuri-cadru, însă ne dorim foarte mult să facem parte și din comisia de elaborare a acestora, fiindcă noi suntem beneficiarii direcți ai acestor planuri și vă putem aduce realitatea de pe teren cu bune și lucrurile care se pot îmbunătăți pentru a ajunge la varianta optimă a planurilor-cadru. Acum să o luăm puțin pe materii. În ceea ce privește limba română, putem observa că scade numărul de ore. Rămân trei la a IX-a și a X-a și două la a XI-a și a XII-a, lucru care nu este deloc în favoarea elevilor și în favoarea limbii noastre naționale.

Până la urmă, limba română este limba pe care o scriem și o citim în fiecare zi. Și literatura română este parte esențială din cultura noastră ca și popor. Însă apreciem foarte mult unitățile de gramatică care se doresc a fi adăugate, pentru că actualii elevi ai actualei generații au probleme destul de mari în ceea ce privește redactare textelor din punct de vedere gramatical. Așa că propunem creșterea numărului de ore la această disciplină. În ceea ce privește limba modernă 2, putem observa că se păstrează o oră pe săptămână, fie aceasta germană, franceză sau oricare alta. Acest lucru nu este posibil într-un context actual al globalizării și haideți să spunem că mediul urban acest lucru va fi rezolvat plin CDEOȘ. Însă în mediul rural, unde resursa umană este precară, nu putem garanta acest lucru.

Așa că haideți să ne gândim un cumva general și universal valabil să punem în comun mai multe ore la aceste discipline. În ceea ce privește istoria și geografia, din consultările pe care le-am avut cu colegii din județ în aceste zile, considerăm că nu este necesar să continue și în clasa XI-a și a XII-a însă ce considerăm necesar este ca până în clasa a X-a inclusiv, elevii să aibă destulă cultură generală în legătură cu istoria și geografia României pentru a cunoaște și pentru a fi partizani ai acestui popor. Apoi în legătură cu istoria evreilor și a holocaustului și a comunismului în România, propunem să se realizeze într-un singur an de studiu comasat, în clasa XI-a. Astfel să fie o săptămână, o săptămână, ca la muzică și la desen, tocmai pentru că în clasa a XII-a elevii să se poate focusa pe materiile de bacalaureat și pe admiterea la facultăți.

Iar apoi, în ceea ce privește educația fizică și sportul, putem observa că rămânem cu o singură oră ca în prezent, lucru care nu ne bucură deloc, pentru că dacă ne uităm puțin la un sondaj realizat de World Vision România în 2024, observăm că 81% dintre elevi, adică opt din zece, nu fac activitate fizică în afara orelor de educație fizică și sport, lucru care nu ne bucură deloc. Conform citatului din latină mens sana in corpore sano, avem nevoie de elevi care să-și dezvolte atât corpul, cât și mintea și este un accent foarte important. Vreau să închei prin a vorbi puțin și despre curriculum la decizia elevului din oferta școlii, care ne bucură foarte tare, să aflăm că elevul va fi pus într-adevăr în centrul acțiunii și elevul va avea puterea de a alege ce vrea să o vrea să urmeze. Însă avem două clarificări aici.

În primul rând dorim să realizăm împreună un mecanism prin care să garantăm că titlul disciplinei va fi și materia care se va desfășura. Pentru că, după cum știți, în momentul prezent există opționale, cum ar fi educația pentru cetățenie democratică, care, de exemplu, dacă este ținută de doamna profesoară de limba română, numai asta se întâmplă: doar limba română, așa că dorim să se facă ceea ce se propune se facă. Iar apoi, în ultimul rând, vreau să vorbesc puțin despre tendința elevilor de a fi elitiști în ultima perioadă. Este o cumva, scuzați-mi expresia, o fugă după note elevilor. Așa că aș propune cumva să tindem chiar spre o tranziție spre calificative în ceea ce înseamnă CDEOȘ, astfel încât elevii să poată să-și aleagă opționalele după ceea ce-i interesează, în detrimentul orelor sau profesorilor care le-ar putea oferi note mari pe muncă ușoară”.

Ce înseamnă curriculum la alegerea elevului din oferta școlii, potrivit proiectului Ministerului Educației

Curriculumul la decizia elevului din oferta școlii (CDEOȘ) reprezintă segmentul curriculumului național care permite dezvoltarea de către fiecare unitate de învățământ a propriului proiect curricular.

Principalele categorii de opționale din CDEOȘ sunt:

După nivelul la care se elaborează programele școlare și de constituire a ofertei, opționalele de tip disciplină nouă/integrat sunt de două categorii:

Plaja orară CDEOȘ

Fixează un număr minim de ore obligatorii pentru acest segment curricular, în care sunt incluse implicit/explicit discipline cu alocare orară și prin care se asigură, după caz, cel puțin o oră/săptămână/an școlar pentru studiul unor opționale din oferta națională;
fixează un număr maxim de ore pentru acest segment curricular;
după caz, asigură numărul necesar de ore pentru clase cu predare intensiv/bilingv, conform prevederilor Legii învățământului preuniversitar nr. 198/2023.

Precizări suplimentare pentru CDEOȘ – susține studiul unor discipline din Trunchiul Comun și/sau CS:

Exit mobile version