Elevii trebuie să recupereze ziua de 2 iunie, declarată liberă de Guvern, până în 30 iunie, deși vacanța de vară 2023 începe pe 17 iunie / Ministerul Educației precizează că recuperarea se poate face și în avans (înainte de 2 iunie)

Foto: © Monkey Business Images | Dreamstime.com

Elevii pot recupera ziua liberă de 2 iunie 2023 până în data de 30 iunie, potrivit Hotărârii de Guvern aprobate în ultima ședință din acest an pentru a crea așa numita punte pentru o mini-vacanță de ziua Copilului pe 1 iunie. Ministerul Educației precizează pentru Edupedu.ro că “recuperarea se poate face și în avans, adică înainte de ziua de 2 iunie și până la data de 30 iunie, dar nu în mod strict între 2 iunie – 30 iunie”. De precizat, școlile nu sunt obligate să raporteze dacă au recuperat zilele libere acordate de stat și nici nu există o procedură clară care să stabilească modul în care se recuperează.

În prima săptămână după vacanță, Ministerul Educației va transmite către inspectoratele școlare județene o informare cu scopul de a avea în vedere necesitatea elaborării unui program de recuperare la nivelul fiecărei unități de învățământ. Acesta va fi adus la cunoștința tuturor celor vizați, potrivit răspunsului transmis de Minister către Edupedu.ro.

Guvernul a aprobat în ședința de miercuri, 28 decembrie, Hotărârea de Guvern privind acordarea de zile libere legale, altele decât cele de sărbătoare legală pentru 2023 prin care va acorda bugetarilor, în anul următor, încă trei zile libere: 23 ianuarie, 2 iunie și 14 august.

Două dintre acestea, 23 ianuarie și 2 iunie afectează anul școlar pentru că pică în perioade în care sunt cursuri. Zilele vor fi decretate drept zile libere pentru toți angajații din sectorul bugetar, inclusiv pentru cadrele didactice și personalul din școli.

Concret, noile „mini-concedii” din perioada cursurilor anului școlar 2022-2023 vor fi următoarele:

Ziua de 2 iunie 2023 trebuie recuperată până în data de 30 iunie, deși vacanța de vară începe pe 17 iunie

Potrivit Hotărârii de Guvern aprobate pe 28 decembrie privind acordarea de zile libere legale, altele decât cele de sărbătoare legală pentru 2023, ziua de 23 ianuarie trebuie recuperată până în data de 28 februarie, iar ziua de 2 iunie se recuperează până în data de 30 iunie 2023, deși vacanța de vară începe pe 17 iunie 2023. Calendarul anului școlar 2022-2023 poate fi consultat aici.

La întrebarea explicită a Edupedu.ro dacă școlile pot recupera în timpul vacanței de vară ziua decisă liberă de Guvernul Ciucă, reprezentanții Ministerului Educației au evitat un răspuns clar și au reluat ce scrie deja în Hotărârea de Guvern: “Recuperarea se poate face până la data de 30 iunie (nu în mod strict 2 iunie – 30 iunie)”.

Ministerul mai precizează că “în prima săptămână după vacanță, Ministerul Educației va transmite către inspectoratele școlare județene o informare cu scopul de a avea în vedere necesitatea elaborării unui program de recuperare la nivelul fiecărei unități de învățământ. Acesta va fi adus la cunoștința tuturor celor vizați. Cursurile din zilele libere stabilite recent de Guvern pentru anul 2023 vor putea fi programate și recuperate in intervalul ianuarie – iunie 2023”.

Școlile nu sunt obligate să raporteze dacă au recuperat zilele libere acordate bugetarilor, inclusiv profesorilor

Edupedu.ro a întrebat purtătorul de cuvânt al ministerului Educației dacă există o raportare a școlilor la nivel de județ, când și dacă au recuperat zilele libere acordate de Guvern în 2022.

“Fiecare unitate de învățământ a avut obligația realizării programului de recuperare, dar nu a existat o obligație de raportare a programelor propuse”, spune purtătorul de cuvânt al ministerului Educației, Corina Popa, pentru EduPedu.ro.

De exemplu, pentru ziua de 2 decembrie 2022, recuperarea se făcea până în data de 31 decembrie, potrivit unei Hotărâri de Guvern: “Pentru recuperarea zilei de muncă stabilite ca zi liberă, instituțiile și autoritățile publice își vor prelungi corespunzător timpul de lucru până la data de 31 decembrie 2022, potrivi planificărilor stabilite”.

Cum se face recuperarea zilei de școală pierdute

Nu este precizat clar în legislație modul prin care se poate face recuperarea materiei. Există două articole totuși în Regulamentul de organizare și funcționare a unităților de învățământ preuniversitar, ROFUIP 2022, care fac referire la suspendarea cursurilor și parcurgerea materiei per total. Aici s-ar putea încadra și ziua liberă acordată de Guvern.

Art. 9 alin (6) – Suspendarea cursurilor este urmată de măsuri privind parcurgerea integrală a programei şcolare prin modalităţi alternative stabilite de consiliul de administraţie al unităţii de învăţământ.

Art 11. alin (8) – În situaţii speciale, cum ar fi epidemii, intemperii, calamităţi, alte situaţii excepţionale, pe o perioadă determinată, durata orelor de curs şi a pauzelor poate fi modificată, la propunerea motivată a directorului, în baza hotărârii consiliului de administraţie al unităţii de învăţământ, cu informarea inspectoratului şcolar.

Astfel, recuperarea s-ar putea face prin modificarea orarului zilnic, la propunerea Consiliului de Administrație al școlii.

Motivația Guvernului pentru acordarea zilelor libere în plus

“Pentru a asigura o utilizare eficientă a duratei timpului de muncă, dar şi pentru a crea personalului instituțiilor și autorităților publice timp liber pentru recuperarea capacității de muncă, se propune ca zilele de 23 ianuarie, 2 iunie și 14 august 2023 să fie declarate zile libere, întrucât acestea se situează între zilele nelucrătoare de sărbătoare legală și perioadele de repaus săptămânal, conform legii”.

Nu există vreo justificare pentru pierderile de învățare ale elevilor din România. Suntem în top 3 țări europene cu cele mai puține zile de școală

În ceea ce privește acordarea celor două zile libere în anul 2023, care influențează și calendarul școlar, oficialii nu au transmis vreo justificare despre pierderile de învățare ale elevilor, în contextul în care România se menține în rândul țărilor europene cu cele mai puține zile din an dedicate școlii, după cum reiese dintr-un raport privind organizarea anului școlar 2022-2023, publicat acum două luni de rețeaua europeană Eurydice.

Acesta arată că, la nivelul școlii primare, România este pe locul trei în rândul țărilor cu cele mai multe zile de vacanță în acest an școlar, depășind inclusiv numeroase țări din sudul continentului, care, din rațiuni geografice și economice, au vacanțe de vară mai lungi. – mai multe detalii aici

Edupedu.ro semnala încă din martie 2022, când a fost decisă structura noului an împărțit în cinci module, că acesta urma să aibă un număr similar de zile de școală cu cel anterior, anume 167, în pofida faptului că începea mai devreme (5 septembrie). Fostul ministru al Educației, Sorin Cîmpeanu, spunea, până atunci, că-și dorește schimbarea organizării anului școlar pentru a exista mai multe zile de școală: “Îmi doresc o perioadă de cursuri cât mai lungă”, spunea el în ianuarie a.c..

Structura anul școlar 2022—2023

Excepții pentru anumite clase:

Foto: © Monkey Business Images | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Citește și:
Încă două zile libere pentru angajații din școlile de stat, în 2023, aprobate de Guvern, fără nicio justificare pentru pierderile elevilor din România, țară aflată în topul european cu cele mai puține zile de școală
Exit mobile version