Evaluarea Naţională, clasa a IV-a 2020. Modele noi de teste pentru Limba Română şi Matematică, publicate de ministerul Educaţiei

Modele de teste noi pentru Evaluarea Naţională de la clasa a IV-a au fost publicate pe site-ul oficial subiecte.edu.ro după ce pe 4 septembrie 2019 Edupedu.ro semnala faptul că teste vechi de 6 ani au fost publicate pe post de modele noi pentru Evaluarea la clasele a II-a și a IV-a 2020. Între timp, elevii învață după o programă școlară nouă, aşa că acele modele nu mai respectau cerinţele şi conţinuturile actuale.

Noile modele de teste pentru “evaluarea competenţelor fundamentale la finalul clasei a IV-a 2020” pot fi descărcate de aici:

Context: Edupedu.ro a scris la începutul lunii septembrie 2019 că Ministerul Educației a publicat, pentru clasele a II-a și a IV-a, modele de teste vechi de 6 ani și realizate conform unei programe școlare care nu mai este în vigoare. Modelele concepute de Centrul Național de Evaluare și Examinare au fost făcute publice pe portalul edu.ro sub titlul “NOU: modele de teste”.

La scurt timp după publicarea articolului, a dispărut de pe site-ul Ministerului Educației cuvântul “NOU”. Însă a rămas sintagma “Modele de teste” la a cărei accesare se descarcă modelele de subiecte din 2014, realizate după o altă programă decât cea în vigoare în prezent.

Amintim că evaluările de la clasele a II-a, a IV-a și a VI-a au fost introduse prin legea educației din 2011, în primii ani au fost pilotate, iar primul an în care au fost administrate național a fost 2014-2015. Rezultatele NU se pun în catalog, sunt confidențiale, nu stau la baza ierarhizării copiilor, trebuie comunicate fiecărui părinte în parte și pe baza lor profesorii trebuie să realizeze planuri individualizate de învățare.

Scopul lor este să radiografieze în ce măsură au înțeles copiii elementele prevăzute de curriculumul național, dar și efortul depus de învățători. În contextul unei salarizări diferențiate, aceste evaluări sunt esențiale.

Ministerul Educației sabotează, însă, de ani de zile aceste evaluări – care arată clar efortul depus în clasă de profesori: au ridicat nivelul celor mai mulți copii din a II-a până în a IV-a sau au mers doar cu vârfurile, iar restul copiilor s-au adâncit în necunoaștere?

Deși realizate pe modelul testelor PISA, aceste evaluări de la clasele a II-a, a IV-a și a VI-a nu vin cu o prezentare la fel de sintetică și de clară a rezultatelor la nivel național cum realizează OECD; asta deși Centrul Național de Evaluare și Examinare ce realizează rapoartele EN II, IV, VI a fost până anul trecut exact instituția care a administrat și aplicarea testelor PISA în România și are formare OECD.

Concret, Ministerul Educației prezintă rezultatele evaluărilor în rapoarte de sute de pagini, cu o concluzie imposibil de înțeles de altcineva în afara experților în științele educației, ceea ce anulează unul dintre scopurile testării: verificarea de către părinți a nivelului de pregătire de la clasă, raportat la media națională.

Potrivit surselor Edupedu.ro, Centrul Național de Evaluare și Examinare refuză de ani de zile simplificarea procedurilor de corectare și notare a lucrărilor, ceea ce face ca acest proces să fie extrem de cronofag și îndepărtează profesorii de aceste testări.

Citește și:

 

Exit mobile version