Calendarul evaluărilor de la clasele a II-a, a IV-a și a VI-a 2020 a fost finalizat: testările vor avea loc în luna mai

28.091 de vizualizări
SURSA: Freepik.com
Calendarul evaluărilor de la clasele a II-a, a IV-a și a VI-a a fost finalizat și publicat în Monitorul Oficial. Primii care vor susține testările sunt elevii de clasa a II-a, care vor da pe 11 mai 2020 evaluarea la Limba română scris, pe 12 mai la Citit, pe 13 mai la Matematică, iar pe 14 mai copiii aparținând minorităților vor da testare la Limba română pentru minoritățile naționale.

Rezultatul evaluărilor de la finalul claselor a II-a, a IV-a și a VI-a NU se pune în catalog, nu se anunță public, nu stă la baza ierarhizării copiilor, ci se comunică fiecărui părinte în parte și pe baza lui învățătoarele trebuie să realizeze planuri individualizate de învățare, acolo unde identifică probleme. Evaluarea de la clasa a VI-a are rol de preorientare școlară către un anumit tip de școală profesională sau liceu, iar rezultatele de la a IV-a sunt folosite de Ministerul Educației și pentru diagnoză de sistem, pentru verificarea rezultatelor curriculumului la final de ciclu primar și eventuale recalibrări ale conținuturilor predate la clasă.

Calendar Evaluarea națională la final de clasa a II-a 2020

11 mai 2020: Limba română – Scris
11 mai 2020: Limba maternă – Scris
12 mai 2020: Limba română – Citit
12 mai 2020: Limba maternă – Citit
13 mai 2020: Matematică
14 mai 2020: Limba română pentru minoritățile naționale – Scris-Citit

Calendar Evaluarea națională la final de clasa a IV-a 2020

19 mai 2020: Limba română
20 mai 2020: Matematică
21 mai 2020: Limba maternă

Calendar Evaluarea națională la final de clasa a VI-a 2020

27 mai 2020: Limba și comunicare
28 mai 2020: Matematică și Științe ale Naturii

Copiii susțin aceste testări în clasa în care învață și în așezarea normală în bănci, subiectele fiind pe două numere. Subiectele sunt realizate de Ministerul Educației, iar părintele poate verifica în siguranță (notele nu se trec în catalog) dacă învățătorul i-a subevaluat sau supraevaluat copilul, iar la nivel de școală se poate vedea care este progresul majorității elevilor dintr-o clasă din a II-a până în a IV-a.

La clasa a IV-a, evaluarea are ca scop să verifice dacă programa școlară și-a îndeplinit obiectivele, la final de ciclu, iar la clasa a VI-a evaluarea are rol de preorientare școlare.

DOCUMENT Ordinul publicat marți, 3 septembrie 2019, în Monitorul Oficial:
Calendarul evaluărilor naționale la finalul claselor a II-a, a IV-a, a VI-a 2020 publicat în Monitorul Oficial / Foto: www.monitoruloficial.ro

 

Informații de background

Descarcă de aici subiectele de la Evaluările 2018 la clasele a II-a, a IV-a și a VI-a

Descarcă de aici rezultatele de la Evaluările 2018 la clasele a II-a, a IV-a și a VI-a

Evaluările de la clasele a II-a, a IV-a și a VI-a au fost introduse prin lege în 2011, în primii ani au fost pilotate, iar primul an în care au fost administrate național a fost 2014-2015.

  • Care este rostul evaluărilor? Obișnuiesc copiii cu condițiile de examen, însă în condiții total sigure pentru ei – rezultatele nu se trec în catalog și nici nu sunt anunțate în fața clasei, ci sunt confidențiale. Învățătoarea spune rezultatele fiecărui părinte în parte, căruia trebuie să îi arate și planul individualizat de învățare pe care l-a realizat pentru acoperirea lacunelor detectate la elev, dacă este cazul.
  • Cu ce mă ajută, ca părinte, evaluările acestea? Sunt singura șansă să aflu dacă învățătorul de la clasă subevaluează sau supraevaluează copiii. Este prima testare ale cărei subiecte sunt făcute de altcineva decât învățătorul de la clasă. Pot afla din timp dacă copilul are lacune majore, iar învățătorul trebuie să mă învețe cum să intervin în vacanța de vară, pentru a remedia parte din problemele identificate.
  • La clasa a VI-a, ele au ca obiectiv preorientarea școlară către un anumit tip de liceu.
  • Scopul lor este să radiografieze în ce măsură au înțeles copiii elementele prevăzute de curriculumul național, dar și efortul depus de învățători: au ridicat nivelul celor mai mulți copii din a II-a până în a IV-a sau au mers doar cu vârfurile, iar restul copiilor s-au adâncit în necunoaștere?
  • În contextul unei salarizări diferențiate, aceste evaluări sunt esențiale. Este și motivul pentru care ele sunt sabotate, anual, de aproape toți actorii din sistemul de educație.

Vezi mai jos o broșură informativă despre Evaluarea Națională de la finalul claselor a II-a, a IV-a și a VI-a:

Brosura Evaluare Clasa II

 

Brosura Evaluare Clasa IV

 

Brosura Evaluare Clasa VI

 

Citește și:

 

 


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Premiul Nobel pentru medicină în 2023, acordat profesorilor Katalin Karikó și Drew Weissman de la Universitatea Pennsylvania / Karikó, profesor și la Universitatea din Szeged, Ungaria, este a 61-a femeie laureată a Premiului Nobel

Profesorii Katalin Kariko și Drew Weissman, pionieri ai vaccinurilor cu ARN mesager care au deschis calea pentru descoperirea vaccinurilor împotriva Covid-19, au primit luni premiul Nobel pentru Medicină, conform G4Media.ro.…
Vezi articolul

10 burse de 1.000 de lei pentru elevii performanți care trăiesc în medii defavorizate, acordate de Academia Română / Care sunt criteriile de selecție și ce trebuie să cuprindă dosarele candidaților. Bursele se acordă anual până la finalizarea studiilor de liceu sau facultate

10 burse de câte 1.000 de lei pentru elevii care trăiesc în medii defavorizate și care au rezultate școlare excepționale vor fi acordate de Academia Română, în anul 2023, potrivit…
Vezi articolul

Cum îmbunătățim alfabetizarea copiilor romi din România și a colegilor lor care provin din medii defavorizate socio-economic? Primele dovezi științifice care arată efecte de transfer – analiza cercetătorului Dacian Dolean VIDEO

Alfabetizarea copiilor romi din România și a colegilor lor care provin din medii defavorizate din punct de vedere socio-economic este de mult timp una dintre provocările cele mai mari ale…
Vezi articolul