EXCLUSIV Evaluarea Școlilor Doctorale începe cu o autoevaluare, după 7 ani în care universitățile nu au fost analizate și zeci de scandaluri de plagiat. Care sunt noile criterii – Surse

conducătorii de doctorate

Foto: Pixabay.com

Școlile doctorale intră în proces de evaluare, după 7 ani în care au fost ferite de orice curățenie și după zeci de scandaluri de plagiat. Evaluarea – prevăzută să aibă loc la fiecare 5 ani de Legea educației încă din 2011 – va începe cu o autevaluare făcută de fiecare universitate până cel târziu pe 15 februarie 2019, prevede metodologia semnată de ministrul interimar al Educației, Rovana Plumb, și obținută de Edupedu.ro. Abia după aceasta, ARACIS sau o agenție străină va evalua fiecare domeniu de studii de doctorat.

Ideea evaluării pornind de la un raport făcut chiar de universitate cu privire la corectitudinea propriei sale activități este similară celei avansate în 2015-2016 de fostul ministru Adrian Curaj, care a atras critici dure din partea societății. Propunerea lui Curaj venea, însă, cu o procedură de verificare a plagiatelor din cadrul universităților. În actuala metodologie semnată de Plumb, plagiatele din istoricul școlilor doctorale nu există, în procesul de evaluare.

Ideea avansată de Curaj nu a mai fost continuată de al doilea ministru din cabinetul Cioloș, Mircea Dumitru, care a întâziat evaluarea școlilor doctorale, în plin scandal legat de plagiatele din doctorate, deși chiar pe mandatul său a expirat termenul până la care fusese amânată evaluarea prevăzută de lege.

Amintim că deși legea din 2011 prevede evaluare din 5 în 5 ani a școlilor doctorale, până în prezent nu a fost făcută nicio astfel de verificare

Noua Metodologie de evaluare a studiilor universitare de doctorat, semnată de ministrul interimar Rovana Plumb și obținută de Edupedu.ro, prevede că în termen de 45 de zile Agenţia Română de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Superior (ARACIS) este obligată să realizeze “ghidul de evaluare a studiilor universitare de doctorat, respectiv fişele vizitei, adoptate prin hotărâri ale Consiliului ARACIS”.

Evaluarea este realizată de către ARACIS sau de o altă agenție de asigurare a calității din străinătate. “În activitatea de evaluare a școlilor doctorale, Agenția cooptează studenți și experți internaționali”, prevede Metodologia, la fel ca și Legea educației. În plus față de prevederile legii, metodologia introduce și studenții, în evaluarea domeniilor de studii universitare de doctorat, potrivit documentului obținut în exclusivitate de Edupedu.ro.

Pentru a-și menține acreditarea, fiecare școală doctorală trebuie să fie evaluată din 5 în 5 ani. Această evaluare periodică se realizează pe domenii de studii universitare de doctorat, “de către Agenție, pe bază de contract”.

Până pe 15 februarie 2019, instituțiile care organizează doctorate trebuie să facă un raport de evaluare internă și să ceară Agenției să evalueze fiecare domeniu de studii universitare de doctorat, prevede metodologia. Agenția numește apoi o comisie de experţi, care analizează raportul de evaluare internă și verifică, prin vizite la universitatea solicitantă, dacă îndeplinește standardele pe domenii şi face propriul raport de evaluare.

În cazul în care constată că s-au respectat standardele și criteriile de calitate, Agenția propune Ministerului Educaţiei să mențină acreditarea pentru domeniul de studii universitare de doctorat evaluat.

Agenția care a realizat evaluarea propune Ministerului Educaţiei menținerea sau retragerea acreditării școlilor doctorale, precum și menținerea sau retragerea acreditării domeniilor de studii universitare de doctorat.

Ce se întâmplă dacă o școală doctorală nu îndeplinește standardele de calitate:

O școală doctorală care și-a pierdut acreditarea poate să se acrediteze, după cel puţin 5 ani de la pierderea acestei calităţi, numai în urma reluării procesului de acreditare.

Evaluarea unui domeniu de studii de doctorat, cu recunoașterea calității de IOSUD

Pentru o astfel de evaluare, universitatea solicitantă este obligată să facă un dosar de evaluare internă și să îndeplinească, cumulativ, următoarele condiții:

Descarcă documentele:

Descarcă de aici noua Metodologie de evaluare a studiilor universitare de doctorat

Descarcă de aici noile criterii, standarde și indicatori de performanță folosiți în acreditarea și evaluarea periodică a domeniilor de studii universitare de doctorat

Descarcă de aici noile criterii, standarde și indicatori de performanță folosiți în acreditarea și evaluarea periodică a școlilor doctorale și a instituțiilor organizatoare de studii universitare de doctorat (IOSUD)

Exit mobile version