Sindicatele din educaţie: Pe 10 mai va avea loc unul dintre cele mai mari marşuri de protest din ultimii ani

Foto: Fsli România - Facebook

Federația Sindicatelor Libere din Învățământ, Federația Sindicatelor din Educație „Spiru Haret” și Federația Națională Sindicală „Alma Mater“ vor organiza miercuri, 10 mai 2023, începând cu ora 11.00, un marş de protest, care va porni din Piaţa Victoriei şi se va încheia în faţa Palatului Parlamentului. Peste 15.000 de membri de sindicat din întreaga ţară au anunţat că vor participa, potrivit unui comunicat de presă comun.

„Acțiunea urmărește să atragă atenția asupra problemelor cu care se confruntă sistemul de învăţământ românesc, în mod special, angajaţii – personalul didactic, nedidactic şi didactic auxiliar“, se precizează în comunicat.


Revendicările sindicatelor din educație:


Sindicatele anunță că este în desfăşurare un referendum privind declanşarea grevei generale în educaţie, începând cu data de 22 mai 2023.

Citește și:
Premierul Ciucă: Vom îngheța angajările la stat, bineînțeles ținând cont că învățământul și sănătatea au, în continuare, nevoie de personal
DOCUMENT Sindicatele profesorilor solicită premierului să nu fie tăiate bugetele de salarii din Învățământ: Concursul de titularizare este pus sub semnul întrebării
Titularizarea 2023 ar putea să nu se mai organizeze, spune liderul sindical Marius Nistor. Textul proiectului de ordonanță pentru economii la buget „este foarte ambiguu”
Costul standard per elev, pentru banii profesorilor și utilități, urmează să fie înghețat, susține Federația Părinților. Reprezentanții părinților cer Guvernului să ia măsuri
Angajări la Agenția care acreditează școlile. ARACIP scoate la concurs 20 de posturi de consilieri juridici, experți și șefi de serviciu / În paralel, Guvernul caută să reducă numărul de bugetari
Ministrul Fondurilor europene, Marcel Boloș: Trebuie revizuit numărul de bugetari
Ciolacu către Ciucă și Kelemen: Oameni buni, ne trebuie un aparat bugetar mai suplu. Nu înseamnă că vom da oameni afară, înseamnă că în administrație trebuie să rămână oameni buni / Să vorbim despre secretarii de stat
FOTO VIDEO Protestele sindicatelor din Învățământ au continuat și miercuri. Marș de protest pe 10 mai, anunțat de reprezentanții profesorilor
FOTO VIDEO Sindicatele din Educaţie pichetează marţi și miercuri sediul Guvernului / Marș de protest anunțat pentru 10 mai
Anul școlar actual s-ar putea încheia luna viitoare, avertizează sindicatele din învățământ în condițiile în care Guvernul pregătește înghețarea salariilor și a angajărilor
Ministra Educației, Ligia Deca: Am încredere că nu vom ajunge la grevă în învățământ și că anul școlar se va încheia cu bine. Este nevoie să ne așezăm la masă și să găsim soluții
Referendum printre profesori și angajații din învățământ, pentru grevă generală pe 22 mai, declanșat de toate cele trei federații sindicale – document
Exit mobile version