Costul standard per elev, pentru banii profesorilor și utilități, urmează să fie înghețat, susține Federația Părinților. Reprezentanții părinților cer Guvernului să ia măsuri

4.609 vizualizări
Foto: © Arne9001 | Dreamstime.com
Federația Națională a Părinților solicită Guvernului să ia în considerare instituirea unor soluţii legislative derogatorii pentru instituţiile de învăţământ preuniversitar, pentru capitolul bunuri și servicii, conform finanțării de bază stabilite prin Hotărârea nr. 48/2023, se arată într-un comunicat primit de Edupedu.ro. G4Media.ro a scris că, potrivit unui proiect de ordonanță de urgență, achizițiile de mobilă vor fi interzise. Unele măsuri de economisire vizează stoparea angajărilor la stat, precum și înghețarea salariilor.

Reprezentanții părinților semnalează faptul că, potrivit proiectului de ordonanță, „conducătorii instituțiilor publice au obligația de a dispune măsurile necesare, astfel încât cheltuielile cu bunurile și serviciile efectuate în anul 2023 să nu depășească prevederile bugetare aferente anului 2022.”

„Atragem atenţia că o astfel de decizie, cu impact asupra sistemului de învăţământ preuniversitar, anulează creșterea valorii costului standard per antepreşcolar/preşcolar/elev pentru anul 2023 și, implicit, a cheltuielilor cu bunuri și servicii”, se arată în comunicat.

Sâmbătă, Federația Sindicatelor Libere din Învățământ, Federația Sindicatelor din Educație „Spriru Haret” și Federația Națională Sindicală „Alma Mater” scriau, într-un comunicat, că acest an școlar ar putea să se încheie luna viitoare, ca urmare prevederilor proiectului de ordonanță de urgență.

Ligia Deca a declarat că Ministerul Educației lucrează la observaţiile care să fie înaintate Ministerului Finanţelor:

“În ceea ce priveşte ordonanţa de urgenţă la care sindicatele fac referire, la Ministerul Educaţiei deja lucrăm la o serie de observaţii pe care să le înaintăm Ministerului Finanţelor. Aşa cum ştiţi, Ministerul Educaţiei susţine creşterile salariale şi susţine ca grila de salarizare să plece de la un nivel de debutant egal cu salariul mediu pe economie. Vom face tot ceea ce ţine de noi ca această necesitate în sistemul educaţional să fie reflectată şi în cadrul normativ”, a adăugat Ligia Deca, potrivit Agerpres.

Redăm comunicatul integral al Federației Naționale a Părinților:

În atenția Guvernului României,

Ne exprimăm profunda îngrijorare faţă de intenţia Executivului, exprimată prin proiectul de Ordonanță de urgență privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, conform căruia conducătorii instituțiilor publice au obligația de a dispune măsurile necesare, astfel încât cheltuielile cu bunurile și serviciile efectuate în anul 2023 să nu depășească prevederile bugetare aferente anului 2022.

Atragem atenţia că o astfel de decizie, cu impact asupra sistemului de învăţământ preuniversitar, anulează creșterea valorii costului standard per antepreşcolar/preşcolar/elev pentru anul 2023 și, implicit, a cheltuielilor cu bunuri și servicii, hotărâre adoptată de Consiliul Național pentru Finanțarea Învățământului Preuniversitar şi transpusă în Hotărârea nr. 48/2023, pentru modificarea H.G. nr. 72/2013, privind aprobarea normelor metodologice pentru determinarea costului standard per antepreşcolar/preşcolar/elev şi stabilirea finanţării de bază.

Totodată, chiar dacă este cunoscut faptul că în majoritatea unităţilor de învăţământ mobilierul şcolar este achiziţionat de părinţi, prin dispozitivul proiectului de act normativ, conducătorilor instituțiilor publice li se se interzice achiziţionarea de mobilier în anul 2023.

Avem certitudinea că la fundamentarea şi elaborarea proiectului de ordonanţă s-a urmărit, exclusiv, producerea efectului bugetar al reglementării, fără a se porni de la dezideratele sociale prezente, fără a fi luat în considerare interesul beneficiarilor primari ai învăţământului preuniversitar – antepreşcolarii, preşcolarii, elevii şi fără a se ţine cont de “trista” realitate din şcoli.

Anularea creșterii valorii costului standard per antepreşcolar/preşcolar/elev și, implicit, a cheltuielilor cu bunuri și servicii, va avea consecinţe negative, generând probleme suplimentare managementului unităţilor de învăţământ, care deja se confruntă cu dificultăți legate de resurse și finanțare necesare asigurării condițiilor optime pentru buna desfăşurare a actului educaţional.

În acest sens, solicităm Guvernului României să analizeze şi să ia în considerare instituirea unor soluţii legislative derogatorii pentru instituţiile de învăţământ preuniversitar, pentru capitolul bunuri și servicii, conform finanțării de bază stabilite prin Hotărârea nr. 48/2023.

Această măsură este necesară în vederea reducerii presiunii financiare asupra unităților şcolare, contribuind la menținerea unui nivel adecvat de educație pentru copiii noștri.

În calitate de Federație a părinților, suntem îngrijorați de această situație și solicităm Guvernului României să acționeze rapid și decisiv pentru a se asigura că elevii beneficiază de un sistem educațional eficient și de calitate.

Având certitudinea că soluțiile de avarie nu ajută, pe termen scurt, nici elevii și, pe termen mediu și lung, nici societatea, ne exprimăm speranţa că Executivul va acorda importanța cuvenită prezentului demers și așteptăm o soluție adecvată.”

Foto: © Arne9001 | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Citește și:
Anul școlar actual s-ar putea încheia luna viitoare, avertizează sindicatele din învățământ în condițiile în care Guvernul pregătește înghețarea salariilor și a angajărilor
Ministra Educației, Ligia Deca: Am încredere că nu vom ajunge la grevă în învățământ și că anul școlar se va încheia cu bine. Este nevoie să ne așezăm la masă și să găsim soluții
Nu putem tăia de la Educație, anunță Ligia Deca, în contextul reducerilor de cheltuieli cerute de premier. Ministra vrea bani în plus la rectificare / În decembrie spunea că bugetul de 2,1% din PIB e „acoperitor“


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

„Istoria universală” la clasele a IX-a și a X-a, „Istoria românilor” la clasele a XI-a și a XII-a, la toate liceele și toate disciplinele / Latina – să fie introdusă ca disciplină obligatorie la profilul umanist și ca probă opțională la Bacalaureat – cererile Facultăților de Istorie și Litere ale Universității Cuza din Iași

Istoria să fie predată pe parcursul celor patru ani de liceu, împărțită în „Istoria universală” și „Istoria românilor”, iar Latina să fie introdusă ca disciplină obligatorie în curriculum de specialitate…
Vezi articolul

Criteriile de acordare a burselor, în analiza Ligiei Deca: „O să mă uit pe partea de burse de merit pentru clasa a V-a”, unde niciun elev nu primește acest drept. Ministrul mai spune că nu a existat nicio “evaluare a nevoii reale” în cazul burselor rurale pentru liceenii care învață în altă localitate, eliminate de Cîmpeanu luna trecută

Ligia Deca a spus că se va uita pe ordinul cu bursele ce vizează elevii de clasa a V-a și liceenii care învață într-o altă localitate: „O să mă uit…
Vezi articolul

Am dat examen de titularizare de 8 ori și de două ori am fost și primul pe județ, dar nu am găsit post de titular decât în 2023. Am 10 ani de învățământ, grad didactic II și acum predau în 3 școli, spune profesorul de istorie Cosmin Florea: Nu ai cum să atragi tineri valoroși în învățământ dacă nu plătești corespunzător

Un profesor de istorie din județul Bacău descrie, într-un interviu pentru Radio România Iași, cât de dificil este drumul unui tânăr către stabilitatea în sistemul de educație. Cosmin Florea este…
Vezi articolul

Harta notelor de 10 la Titularizare 2025. Scădere de peste 44% a numărului de note maxime, comparativ cu anul trecut. Doar 41 de candidați au obținut nota 10 la proba scrisă a concursului / Județul Suceava a întrecut Bucureștiul la notele de 10

41 de candidați de la concursul de Titularizare 2025 au luat nota 10 la proba scrisă, potrivit datelor Ministerului Educației și Cercetării după publicarea rezultatelor inițiale. De menționat este că în județul…
Vezi articolul

Portalul digital unic pentru toate instituțiile publice, descris de ministrul Cercetării: O singură aplicație, cu un singur cont, un singur user și o parolă / Cine dorește să-și echivaleze studiile „trebuie să meargă pe la cinci instituții diferite și trebuie să știe el care sunt acelea. Nu, abordarea este inversă”

Exemplul unui medic care dorește să-și echivaleze studiile din străinătate și trebuie „să meargă pe la cinci instituții diferite și trebuie să știe el care sunt acele cinci instituții” a…
Vezi articolul