Fundația scriitoarei Ioana Nicolaie anunță că dotează cu 500 de cărți o bibliotecă școlară, dacă profesorii sau părinții o înscriu gratuit printr-un mesaj în concurs: „E grozav de amar că bibliotecile se închid în loc să devină în spații vii, elegante”

Foto: Edupedu.ro

500 de cărți noi sunt pregătite să fie trimise gratuit către o școală din România de către fundația scriitoarei Ioana Nicolaie, anunță organizația într-o postare pe Facebook. Pentru a putea fi dotată cu o asemenea bibliotecă, orice școală poate fi înscrisă de către directorul acesteia, profesori, dar și de părinți, printr-un mesaj către fundație, până marți, 31 octombrie, motivând de ce au nevoie de aceste volume. Sunt „cărți pentru copii, nou-nouțe, cele mai frumoase, cele mai de iubit”, scriu cei de la fundația Melior.

Cărțile ar urma să ajungă pe 17 noiembrie într-o școală din țară. „În trecut, am avut aplicații câștigătoare primite de la profesori, directori de școli, părinți apropiați ai școlilor și chiar elevi. Vă rugăm, cei care ați mai aplicat, să ne trimiteți din nou mesaj, îl vom lua în considerare. Numai cititul îl face pe un pui de om să crească cu adevărat. Altfel se sălbăticește și se pierde în junglă”, potrivit coordonatorilor proiectului.

Cei care doresc cărțile pentru școala lor nu trebuie decât să trimită un mesaj pe Messengerul fundației, „în care să ne zică numărul de elevi ai școlii, dacă există sau nu bibliotecă și de ce-ar trebui să ajungem cu volumele noastre la copiii de-acolo”, mai scrie în postarea de pe Facebook.

Școala câștigătoare va fi anunțată pe 1 noiembrie, miercuri, conform sursei citate.

Este „grozav de amar că bibliotecile se închid, în loc să se transforme în spații vii, elegante”

Potrivit reprezentanților organizației, bibliotecile în general ar trebui să fie un spațiu primitor de întâlnire pentru oameni și un punct comun în trasarea proiectelor de comunitate:

„Ce-i grozav de amar? Că bibliotecile se închid, în loc să se transforme în spații vii, elegante, cu evenimente reale pentru comunitate, cu lansări, cu proiecte (…). Ultima zi în care primim aplicații va fi marți, 31 octombrie. Pe 1 noiembrie vom anunța școala câștigătoare”, mai scrie în postarea fundației.

Exit mobile version