România a pierdut 30.450 de profesori între 2020 și 2026, potrivit unei analize prezentate în Senat, la conferința „Mai este cariera didactică o vocație pentru tinerii absolvenți din România?”, organizată de Comisia pentru învățământ, știință și inovare. Datele prezentate de senatorul Ștefan Pălărie, președintele comisiei, arată o scădere de 13% a personalului didactic și o diminuare a corpului profesoral în 41 din 42 de județe, singura excepție fiind Ilfov.
În 2020, în sistem erau 231.295 de persoane încadrate ca personal didactic. În 2026, numărul acestora a ajuns la 200.845. Diferența este de 30.450 de profesori, a arătat prezentarea senatorului, bazată pe datele oficiale obținute de acesta de la Ministerul Educației și Cercetării.
„O primă constatare a fost că acest corp încadrat la didactic a scăzut în acești 6 ani de la cifre aproximative de 230.000 de oameni la nivel național. A scăzut cu această sumă în valoare absolută: 30.000 de profesori au dispărut, dacă putem să spunem în felul acesta, din sistem, o scădere procentuală de cam 13%”, a spus Ștefan Pălărie în prezentare.
El a subliniat că nu are date pentru fiecare din cei șase ani, astfel încât nu poate analiza fluctuațiile anuale, însă pentru perioada analizată, dintre 2020 și 2026, fenomenul este aproape generalizat: „Din cele 42 de județe analizate, 41 au avut scăderi. Există un singur județ în România care a avut o creștere a corpului de profesori în acest interval de 6 ani.”
Analiza pe vârste, prezentată în Senat, arată că dacă în 2020, profilul median de vârstă, cel mai probabil, al unui profesor din România era o femeie de 43 de ani, în 2026, vârful distribuției s-a deplasat spre 49 de ani la femei și 51 de ani la bărbați, conform datelor.
În 2020, în corpul profesoral erau 8.257 de femei și 1.840 de bărbați la aceeași vârstă de 43 de ani. În 2026, maximul a coborât la 7.414 femei la 49 de ani și 1.461 bărbați la 51 de ani.
„Dacă în 2020 te aflai într-una dintre cancelariile din România, cel mai probabil sau probabilistic ai fi avut 43 de ani și ai fi fost femeie, asta înseamnă că erai profesoară de 43 de ani”, a explicat Pălărie. „Asta înseamnă că, la momentul respectiv, în 2020, era o doamnă născută în anul 1977, care cumva pe parcursul vieții a avut această opțiune de a intra în cariera didactică.”
Șase ani mai târziu, aceeași generație dominantă se apropie de pragurile superioare de vârstă. „Această curbă s-a mutat mai aproape cu 6 ani de linia roșie, de linia relativ de finish. Și asta pe mine m-a speriat”, a spus senatorul. „În mod evident înseamnă că acest cel mai înalt vârf acum, acei profesori au 43 plus șase – 49 de ani.”
În același timp, Ștefan Pălărie a remarcat o ușoară revenire la intrarea în sistem, în 2026, în zona vârstelor tinere: „Dacă ne uităm în intervalul 16–31, acolo a mai apărut ceva, a mai apărut un pic de speranță, încă o nouă generație sau cohortă, sau un număr de cohorte, generații care încep să vină din nou către sistemul de învățământ preuniversitar.”
Riscul major este ceea ce se poate întâmpla în următorii ani, dacă sistemul nu atrage suficienți profesori tineri, a mai spus politicianul: „Nu m-am putut să nu mă opresc cu imaginația: ce se va întâmpla peste încă 6 ani?”, a spus acesta. „Dacă noi nu revenim din urmă și de aici tema întâlnirii noastre, dacă noi nu revenim cu oameni care să își dorească cariera profesională, discutăm despre posibila exterminare, îmi cer scuze pentru cuvânt, a unei familii ocupaționale sau a unui corp profesional din România.”
La nivel județean, analiza arată diferențe mari. Ilfov este singurul județ în care numărul profesorilor a crescut între 2020 și 2026: plus 796 de profesori, echivalentul unei creșteri de aproximativ 27%.
În valori absolute, județele cu pierderi mici sunt Suceava, minus 46 de profesori, Sibiu, minus 117, Cluj, minus 167, Timiș, minus 175, Covasna, minus 264, și Brașov, minus 310.
La polul opus, cele mai mari pierderi absolute au fost în Dolj, 2.654 de profesori, Iași, 2.011, Argeș, 1.357, Vaslui, 1.293, Teleorman, 1.240, Prahova, 1.234, Mureș, 1.224, Olt, 1.218, Brăila, 1.169, Vâlcea, minus 1.059, și Bacău, minus 1.047.
„11 județe la nivel național au pierdut peste 1.000 de profesori în acești șase ani. Dintre ele, două au pierdut peste 2.000 de profesori”, a spus Pălărie. El a atras atenția că datele trebuie citite atât în valori absolute, cât și procentual: „1.000 de profesori înseamnă altceva într-un județ mic. Aceeași mie de profesori înseamnă altceva într-un județ mare, cu mult mai mulți profesori.”
În evoluție relativă, cele mai mari scăderi procentuale apar în Dolj, minus 38%, Brăila, minus 34%, Teleorman, minus 32%, urmate de județe precum Olt, Vâlcea și Vaslui, fiecare cu scăderi de aproximativ 24%.
| Categorie de personal | 2020 | 2026 | Diferență | Evoluție |
|---|---|---|---|---|
| Personal didactic | 231.295 | 200.845 | -30.450 | -13% |
| Personal didactic auxiliar | 52.742 | 21.446 | -31.296 | -59,3% |
| Personal nedidactic | 50.738 | 53.141 | +2.403 | +4,7% |
Pălărie a legat aceste evoluții de demografie, dezvoltare economică și prezența centrelor universitare. Despre județele care au pierdut mai puțin, el a spus că „sunt centre universitare coroborate și cu centre economice cu locuri de muncă”, în timp ce în zonele cu pierderi mari pot conta „dezvoltarea economică scăzută, sărăcia, lipsa unui centru universitar” și scăderea populației școlare.
Personalul didactic auxiliar susține activitatea școlii. Conform art. 192 din Legea învățământului preuniversitar, această categorie este formată din bibliotecar, documentarist, redactor; informatician, analist programator; laborant; tehnician; pedagog școlar; instructor de educație extrașcolară; asistent social; corepetitor; mediator școlar; secretar; administrator financiar sau contabil; instructor-animator; administrator de patrimoniu; referenți pentru unități de învățământ și de formare profesională nonuniversitară din Ministerul Apărării Naționale; auditor, consilier juridic, consilier, expert, referent din DJIP/DMBIP; infirmiere în educația timpurie, îngrijitoare în educație timpurie și supraveghetor de noapte.
Aceeași categorie include și personalul de sprijin pentru elevi. Legea precizează că personalul de sprijin pentru susținerea procesului educațional printr-o abordare integrată a nevoilor antepreșcolarului, preșcolarului și elevului, respectiv profesioniști din alte domenii fundamentale ale dezvoltării copilului și adolescentului, precum sănătate, consiliere, evaluare, terapie psihologică și asistență socială, este încadrat în sistemul de învățământ preuniversitar cu statut de personal didactic auxiliar.
Această clarificare este importantă pentru că scăderea din categoria personalului didactic auxiliar este foarte mare: de la 52.742 de persoane în 2020 la 21.446 în 2026. Diferența este de 31.296 de persoane, adică aproximativ 59% din efectivul inițial.
Personalul administrativ și de întreținere care nu are statut didactic sau didactic auxiliar: îngrijitori, paznici, muncitori, fochiști, șoferi, personal de curățenie sau alte funcții de deservire. În cazul acestei categorii, evoluția este inversă: de la 50.738 în 2020 la 53.141 în 2026, adică o creștere de 2.403 persoane.
Imaginea de ansamblu arată trei evoluții diferite: personalul didactic a scăzut de la 231.295 la 200.845, adică minus 30.450 de persoane, echivalentul unei scăderi de 13%; personalul didactic auxiliar a scăzut de la 52.742 la 21.446, adică minus 31.296 de persoane, echivalentul unei scăderi de 59,3%; personalul nedidactic a crescut de la 50.738 la 53.141, adică plus 2.403 persoane, echivalentul unei creșteri de 4,7%.
În finalul prezentării, senatorul a spus: „Ce facem mai departe? Dacă lăsăm demografic să meargă lucrurile ca până acum, vom avea niște rezultate. Ce facem însă cu învățământul românesc și ce facem să atragem din rândul absolvenților de învățământ românesc cât mai mulți oameni buni, adică cei mai buni, dacă se poate, către profesia și cariera didactică?”
