Inovație la ARACIP, pentru evaluarea creșelor – șefa Mariana Dogaru le cere, cu aprobarea secretarului de stat Lixandru, o declarație la notar că îndeplinesc standardele de calitate

Foto: © Alexsokolov | Dreamstime.com

Adresa este semnată de Florian Lixandru, secretar de stat, și Mariana Dogaru, președintele ARACIP. Aceasta vizează documentele necesare creșelor pentru înscrierea în Registrul național al furnizorilor de educație timpurie antepreșcolară acreditați, respectiv în Registrul național al furnizorilor de educație timpurie antepreșcolară autorizați să funcționeze provizoriu.

Amintim că Edupedu.ro a semnalat că toate creșele care „au funcționat legal” în anul școlar trecut au fost acreditate “din pix”, printr-un ordin de ministru. Miza este costul standard per copil, adică 15 mii de lei pentru fiecare copil din aceste instituții de învățământ. Este vorba despre Ordinul nr. 4.869/2.698/2022 privind aprobarea Metodologiei de evaluare instituțională în vederea autorizării, acreditării și evaluării periodice a furnizorilor de educație timpurie antepreșcolară.

Conform documentului trimis de ARACIP, creșele care au funcționat legal în anul școlar 2021-2022, conform legislației în vigoare, trebuie să trimită la ARACIP următoarele documente:

Foto: Captură document

Dacă aceste unități de învățământ trimit această declarație referitoare la condițiile minimale, atunci evaluatorii ARACIP ce mai evaluează? 

Art. 18 alin. (1) din HG 993/2020 stabilește că „ARACIP întocmește registre speciale, denumite Registrul național al unităților de învățământ preuniversitar autorizate să funcționeze provizoriu, precum și Registrul național al unităților de învățământ preuniversitar acreditate”.

Metodologia din 30 august 2022 de evaluare instituțională în vederea autorizării, acreditării și evaluării periodice a furnizorilor de educație timpurie antepreșcolară prevede următoarele la art. 19:

„(1) Furnizorii de educație timpurie antepreșcolară care au funcționat legal în anul școlar 2021-2022, conform legislației în vigoare, se consideră acreditați și se supun doar procedurilor de evaluare externă periodică, în urma cărora vor fi înscriși în Registrul național al furnizorilor de educație timpurie antepreșcolară acreditați.

(2) În vederea înscrierii furnizorilor de educație timpurie antepreșcolară prevăzuți la alin. (1) în Registrul național al furnizorilor de educație timpurie antepreșcolară acreditați, inspectoratele școlare județene/al municipiului București și autoritățile administrative publice locale vor înainta ARACIP, la solicitarea acesteia, datele și informațiile necesare în termen de maximum 2 luni de la data intrării în vigoare a prezentei metodologii.

(3) Furnizorii de educație timpurie antepreșcolară prevăzuți la alin. (1) vor înainta ARACIP avizul conform prevăzut de Hotărârea Guvernului nr. 566/2022 privind aprobarea Metodologiei de organizare și funcționare a creșelor și a altor unități de educație timpurie antepreșcolară, în termen de maximum 2 luni de la data intrării în vigoare a prezentei metodologii.”

Potrivit documentului consultat, în cazul unităților de învățământ de nivel preșcolar cu program prelungit, o personalitate juridică / unităților de învățământ cu personalitate juridică, având în structura învățământ preșcolar cu program prelungit, cărora le-au fost arondate, la solicitarea primarilor, creșe de stat, ca urmare a hotărârilor autorităților deliberative, prin decizia inspectoratelor școlare județene / al municipiului București:

Adresa ARACIP poate fi consultată mai jos:

Informații de context

Marți, proiectul de Hotărâre prin care creșele sunt scoase din Nomenclatorul serviciilor sociale a fost aprobat în cadrul ședinței de Guvern. Proiectul aparține Ministerului Muncii, iar acesta este înaintat Guvernului după un an, deși ar fi trebuit să facă acest lucru în octombrie 2021. 

O parte din creșele de stat au trecut de la autoritățile locale în administrarea Ministerului Educației. Edupedu.ro a scris că doar puțin peste o treime din creșele existente au trecut sau sunt în curs de preluare de către Ministerul Educației. Astfel, 247 au rămas la primării, iar 148 sunt în subordinea Ministerului Educației. În jumătate din județele din România nu existau anul trecut educatori în creșele preluate de minister.

Reamintim că trecerea creșelor la Ministerul Educației a dus la nemulțumiri din partea angajaților, deoarece le-a fost micșorat salariul și au o altă încadrare. Nu este clar dacă angajații din creșele rămase în administrarea autorităților locale vor trece la grila de salarizare a Ministerului Educației.

În acest moment, pe funcții similare sunt diferențe între salariile personalului din creșele aflate în subordinea primăriilor și cele aflate în subordinea Ministerului Educației. Salariile angajaților din creșele din Capitală care au fost preluate de Ministerul Educației au scăzut, în plină criză, cu 30%, potrivit documentelor consultate de Edupedu.ro. 

Conform raportului „Starea învățământului preuniversitar”, „în anul școlar 2020-2021, în învățământul antepreșcolar au fost cuprinși 17,4 mii de copii, valoare în scădere cu 5,1 mii de copii față de anul școlar anterior.

Edupedu.ro a scris că părintele sau reprezentantul legal are dreptul să stea cu copilul la creșă, pentru a-l acomoda, cel mult 2 săptămâni după înscriere, potrivit Metodologiei privind funcționarea creșelor publice și a altor unități de educație antepreșcolară.

Dacă înainte se puteau înscrie copiii cu vârste între 11 luni și 3 ani, acum grupa de vârstă acceptată este 0 luni – 3 ani, împărțirea nemaifiind într-o singură grupă cu 7 copii, în medie, dar nu mai mult de 9 și nu mai puțin de 5, ci în felul următor:

Foto: © Alexsokolov | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Citește și:
Creșele rămase la primării sunt unități de învățământ cu personalitate juridică. După un an, Ministerul Muncii propune Guvernului eliminarea creșelor din lista serviciilor sociale, deși ar fi trebuit să facă acest lucru în octombrie 2021
Salarii scăzute cu 30%, în plină criză, pentru angajații creșelor din București care au trecut în subordinea Ministerului Educației / Angajații susțin că grădinițele care au preluat creșele ar fi fost obligate de Inspectoratul Școlar să angajeze infirmierele pe posturi mai prost plătite, de îngrijitoare
Tensiuni în creșele din Sectorul 2 al Capitalei transferate doar pe hârtie la Ministerul Educației, dar care își continuă activitatea fără ca angajații să-și știe salariul și funcția / Vlad Drinceanu, șeful Inspectoratului București: Salarizarea va fi conform legislației în vigoare / Lider sindical: sindicatul va ataca în instanță instituția, dacă se scad drepturi salariale
Fostul avocat personal al Marianei Dogaru, președinta Agenției pentru calitate în învățământ, cea care acreditează școlile, continuă să fie plătit de ARACIP cu 2.850 de euro pe lună
Exit mobile version