Jurământ depus în limba română în Parlamentul Ungar, de către o deputată absolventă a Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București

Sursa foto: Mária Gurzó / Facebook

Sursa foto: Mária Gurzó / Facebook

Mária Gurzó, născută în localitatea Méhkerék, situată la granița dintre România și Ungaria, a depus jurământul în limba română sâmbătă, la Parlamentul din Budapesta, anunță Kronika. Mária Gurzó este deputată a Partidului Tisza, care a câștigat alegerile parlamentare din aprilie.

Deputații maghiari a posibilitatea de a depune jurământul în limba minorității etnice cu ocazia ședinței constitutive a noului parlament, astfel încât, pe lângă limba română, acest lucru a fost posibil și în limbile lovară, beasă și croată.

Născută într-o familie de români din Méhkerék (Micherechi – localitate din județul Békés, aflată la granița cu România, în apropiere de Salonta), Mária Gurzó a absolvit liceul român din Gyula, iar în 1994 a obținut diploma de medic stomatolog la Facultatea de Stomatologie a Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București.

Citește articolul integral pe G4Media.ro

Exit mobile version