Justificarea desființării specializării de învățător de la liceele pedagogice, oferită de secretarul de stat Sorin Ion: România este, cu siguranță, singura țară din Uniunea Europeană care formează învățători doar cu studii medii

Sorin Ion / Foto: Facebook.com

„Da, e o certitudine că România este, cu siguranță, singura țară din Uniunea Europeană care formează învățători doar cu studii medii. Eu nu spun că e bine, că e rău, că asta ne face mai puțin grozavi în Europa, dar asta este realitatea”, a declarat Sorin Ion, secretat de stat în Ministerul Educației, în cadrul conferinței „Locul și rolul liceelor pedagogice în profesionalizarea carierei didactice și în dezvoltarea educației timpurii în România”, eveniment organizat la Timișoara.

Acesta a spus că doar Brazilia mai formează învățători doar cu studii medii: „În țările OECD spre care tindem, știți că avem pași importanți de făcut, mai există o țară, Brazilia, care formează învățători doar cu studii medii. Repet, e un fapt, nici măcar nu e un argument din punctul meu de vedere, sau nu vreau să-l folosesc, dar e bine să vedem în ansamblu, pentru a putea discuta fără patimi despre acest lucru”.

Secretarul de stat a precizat că liceele pedagogie sunt importante pentru a forma, în primul rând, educatori-puericultori: „Iar prin PNRR avem de construit creșe, avem de construit și de înființat și lucruri foarte noi, pentru care nu avem deloc experiență și le vom numi servicii complementare. Există în alte țări, nu există în România, dar avem 412 servicii complementare de înființat în România și pentru care deja am alocat posturile, să vedem cu cine le ocupăm. De asta și revin la dumneavoastră, sunteți importanți pentru a forma educatori-puericultori, în primul rând, educatori, în al doilea rând, iar eu n-am să comentez neapărat acum și aici (de – n. red.) învățători, cu argumente pro sau contra. Evident, putem să discutăm despre asta, așa cum zicea și domnul președinte Bertea, fără patimi, deși este foarte greu și este un pic mai greu pentru dumneavoastră decât pentru mine, pentru că sunteți direct implicați și veniți din acest mediu”.

Edupedu.ro a scris că liceele pedagogice nu vor mai putea forma învățători pentru prima dată de la înființarea acestora, potrivit proiectului de Lege a învățământului preuniversitar.

Într-o scrisoare deschisă, 29 de licee pedagogice cer președintelui României, Parlamentului și Ministerului Educației să nu se desființeze specializarea de învățător. A fost inițiată și o petiție prin care cele 29 de licee pedagogice solicită ca liceenii să poată fi formați pentru a ajunge învățători.

Posibila eliminare a specializării de învățător, prevăzută în proiectul legilor educației, este criticată de mai multe asociații ale elevilor: „Considerăm că cei 4 ani de studiu din cadrul profilului pedagogic pregătesc elevii pentru catedra învățământului primar într-un mod mult mai eficient spre deosebire de studiile universitare, care au o durată de 3 ani și de-a lungul cărora numărul orelor de practică de specialitate este cu mult mai mic față de cel prevăzut de profilul liceal”, sunt de părere elevii.

Citește și:
Paralelă între „Lecția despre cub” a lui Nichita Stănescu și desființarea specializării de învățător de la liceele pedagogice, făcută de președintele Asociației liceelor de profil, Mircea Bertea
Posibila eliminare a specializării de învățător, prevăzută în proiectul legilor educației, este criticată de mai multe asociații ale elevilor / „Solicităm Ministerului Educației să instituie reforme care să vină cu adevărat în sprijinul elevilor și al cadrelor didactic”
Scrisoare deschisă semnată de 29 de licee pedagogice către Președinte, Parlament și Ministerul Educației să nu desființeze specializarea de învățător de la aceste școli
Liceele pedagogice nu vor mai putea forma învățători pentru prima dată de la înființarea acestora, potrivit proiectului de Lege a învățământului preuniversitar – surse
Peste 20 de mii de semnături în 5 zile pentru petiția prin care zeci de licee pedagogice cer Ministerului Educației, Parlamentului și Președintelui să nu desființeze specializarea de învățător de la aceste școli
“Liceele pedagogice în pericol?” Președintele asociației acestor școli semnalează o posibilă desființare a formării de învățători și educatoare prin colegiile sau liceele pedagogice, în proiectul revizuit al viitoarei legi a învățământului
Exit mobile version