Ligia Deca își face bilanțul după 6 luni în fruntea Educației: „Rezultatele muncii sunt deja vizibile“ / Nicio vorbă despre acceptarea celui mai mic buget raportat la PIB din istoria recentă a ministerului sau despre eliminarea salarizării profesorilor din proiectul legii Educației

Foto: Ilona Andrei - G4Media.ro

Ministra Educației, Ligia Deca, și-a făcut un bilanț pentru jumătatea de an pe care a petrecut-o în funcție, bilanț publicat pe site-ul instituției pe care o conduce. Aceasta susține că „s-a muncit mult“ în această perioadă, iar „rezultatele muncii sunt deja vizibile“. Demnitarul trece în revistă „realizările“ din ultimele 6 luni, fără să puncteze în niciun fel acceptarea unui buget de doar 2,1% din PIB pentru instituția pe care o conduce, considerat „acoperitor“ de aceasta la vremea respectivă.

Cea mai recentă „realizare“ care nu apare în bilanț este acceptarea eliminării din proiectul legii învățământului preuniversitar a articolului care prevedea salarizarea profesorilor debutanți la nivelul salariului mediu brut pe economie, punând asta pe seama unei discuții „agreate“ cu sindicatele, sindicate care au anunțat apoi că nu au agreat nimic în acest sens. În plus, chiar Ligia Deca anunța pe 9 martie că salarizarea profesorilor va fi în Legea Educației și ca are acordul politic al coaliției pentru această măsură.

Ministerul condus de Ligia Deca nu a propus niciun proiect nou cu finanțare din fonduri europene pentru anul acesta, potrivit fișei de buget a instituției.

Amintim că, după cum a semnalat Edupedu.ro, niciun alt om nu s-a schimbat în conducerea Ministerului Educației după plecarea lui Sorin Cîmpeanu, cu excepția ministrului și a consilierilor săi. În rest, ministrul Ligia Deca este înconjurat de aceiași oameni – toți secretarii de stat din mandatul Cîmpeanu sunt pe posturi, la fel secretarul general și cel general adjunct, aduși de Cîmpeanu la minister, prin detașări.

Revenind la bilanțul oficial, cel publicat de Ligia Deca, aceasta scrie că: „Se împlinesc, astăzi, 6 luni de la preluarea mandatului de ministru al Educației. Au fost 6 luni în care provocările nu au lipsit, dar în care s-a muncit mult, iar rezultatele muncii sunt deja vizibile.

Consider că în această perioadă au fost atinse obiective-cheie stabilite încă de la preluarea mandatului.

Unul dintre aceste obiective îl reprezintă finalizarea proiectului de legi ale educației „România Educată”, menit să aducă reformele atât de necesare sistemului de învățământ din România.

Sunt mândră de echipa de la Ministerul Educației, alături de care am făcut pași importanți pentru ca elevii, cadrele didactice și părinții să beneficieze de condițiile necesare unui act educațional de calitate!“.

După care ministra prezintă ceea ce consideră că a reușit să realizeze:

Exit mobile version