Ligia Deca spune că „vom vedea” dacă în 2026 inspectoratele școlare județene se vor desființa și că OCDE și Banca Mondială fac în paralel studii de impact pe prevederile din legile Educației / Jalonul 495 din PNRR „reforma România educată” prevedea desființarea ISJ-urilor încă din martie 2023

Foto: CJ Iasi

Reorganizarea inspectoratelor școlare județene va fi făcută „așezat”, a anunțat Ligia Deca pe 7 februarie, într-o conferință de presă la sediul PNL Bistrița-Năsaud, ministrul fiind într-o vizită politică în acest județ. Întrebată dacă în 2026 va fi aplicabilă reorganizarea ISJ-urilor, Deca a spus că „vom vedea” și că termenul va fi stabilit într-un nou ordin de ministru cu termene de implementare, după ce precedentul a fost nerespectat chiar de Ministerul Educației și a devenit caduc.

Ministrul a mai spus în conferința de presă de la sediul partidului că desființarea IȘJ-urilor și înființarea direcțiilor județene de învățământ preuniversitar ar fi analizată abia acum, după ce a fost adoptată prin lege și amânată prin ordonanță de urgență. Analizele de impact ar fi făcute de OCDE și Banca Mondială, iar aceste studii ar calcula influența prevederilor din legile educației deja adoptate, legi care nu au avut dinainte de aprobare niciun studiu de impact, potrivit Guvernului României, inițiatorul acestora.

Deca a vorbit despre noi dezbateri publice pe reorganizarea inspectoratelor școlare și că „atunci când o vom face, fiind un element atât de important la nivel județean, trebuie să fim siguri că ea aduce plus-valoare, nu altceva în sistem”.

Redăm declarațiile Ligiei Deca:

Ligia Deca: „Avem în ordonanța de la finalul anului trecut, așa numita „ordonanță-trenuleț”, o amânare a termenului de reorganizare pentru toate tipurile de instituții de la nivel local. Asta înseamnă că reorganizarea inspectoratelor nu mai are ca termen, așa cum era inițial în legile educației, 8 luni de la intrarea în vigoare a legii, ci ea se amână pentru anul viitor. Este bine așa și din perspectiva faptului că avem asistență tehnică din partea a doi parteneri internaționali, OCDE este unul, prin intermediul unui proiect finanțat de Comisia Europeană, al doilea partener este Banca Mondială. Ambii ne furnizează analize cu privire la impactul prevederilor legilor educației și modul în care ar trebui să facem această reorganizare pentru a avea cel mai bun impact în sistem. Avem timp să preluăm aceste analize, să facem dezbaterile publice suficient de ample încât să luăm toate elementele în calcul, iar reorganizarea să se facă așezat. Adevărul este că o reorganizare a inspectoratelor școlare nu s-a făcut niciodată din 1990 încoace. Deci atunci când o vom face, fiind un element atât de important la nivel județean, trebuie să fim siguri că ea aduce plus-valoare, nu altceva în sistem.

Reporter: Deci 2025 cu aplicabilitate 2026?

Ligia Deca: Anul viitor ne propunem ca ea să fie în vigoare. Vom vedea atunci când vom publica noul ordin de ministru cu măsurile tranzitorii și cu termenele pentru legislația secundară exact care va fi termenul”.

Edupedu.ro a scris încă din 24 noiembrie 2023 că desființarea inspectoratelor școlare este amânată până la 1 ianuarie 2025 „cel puțin”. În decembrie 2023 Ministerul Finanțelor a introdus, la cererea Ministerului Educației, potrivit surselor Edupedu.ro, un articol în ordonanța trenuleț, prin care desființarea inspectoratelor școlare este amânată până la începutul anului școlar 2025-2026, asta însemnând septembrie 2025.

Ce prevedea Legea învățământului preuniversitar

Prin noua lege a învățământului preuniversitar, publicată în Monitorul Oficial, inspectoratele școlare ar fi trebuit să gie înlocuite cu direcții județene aflate în subordinea Ministerului Educației. Articolul 116 prevede:

(1) Se înființează direcțiile județene de învățământ preuniversitar/Direcția Municipiului București de Învățământ Preuniversitar, ca servicii publice deconcentrate ale Ministerului Educației, cu personalitate juridică, prin reorganizarea inspectoratelor școlare județene/Inspectoratului Școlar al Municipiului București, finanțate din bugetul de stat prin bugetul Ministerului Educației.

Foto: Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023 – legislatie.just

Ministerul Educației ar fi trebuit să facă această reorganizare în 60 de zile de la intrarea în vigoare a legii educației, adică 3 noiembrie. Iar toată legislația secundară și terțiară care punea în aplicare prevederile din lege ar fi trebuit să fie gata în cel mult 8 luni de la intrarea în vigoare a celor două legi, adică pănă pe 3 mai 2024.

Reorganizarea Inspectoratelor și CJRAE, precum și a ARACIP – Agenția care acreditează și autoritzează școlile și grădinițele de stat și particulare din România – erau reforme propuse de România Comisiei Europene și asumate de Guvern prin PNRR, în schimbul banilor din fondurile europene prevăzute acolo. Jalonul 495 din Reforma 7 prevedea adoptarea planului de masuri de reformă a guvernanței sistemului de învățământ preuniversitar în trimestrul I 2023, adică acum un an.

Exit mobile version