Maraton de vaccinare pentru copiii de 12-18 ani de Ziua Copilului, în toată țara. Ce trebuie să știe părinții

Foto: © Satjawat Boontanataweepol | Dreamstime.com

Toți copiii cu vârste cuprinse între 12 și 18 ani se vor putea vaccina cu Pfizer în cadrul unui maraton de vaccinare organizat cu prilejul Zilei Copilului, au anunțat autoritățile. Maratonul a început de astăzi pentru grupa de vârstă 16-18 ani, însă abia de mâine, 1 iunie, se vor putea prezenta la centrele de vaccinare și elevii de 12-15 ani, după ce săptămâna trecută Agenția Europeană a Medicamentului a aprobat vaccinul Pfizer și pentru această grupă de vârstă, a anunțat astăzi premierul Florin Cîțu. „De mâine putem să vaccinăm și adolescenții. Îi sfătuiesc pe părinți să ia cea mai bună decizie pentru copiii lor, dar trebuie să înțelegem că e nevoie de cât mai multe persoane vaccinate pentru a trece de pandemie”, a declarat premierul Florin Cîțu la Guvern.

„Datele care reies din studiile efectuate arată un profil de siguranţă şi o tolerabilitate foarte bune, iar eficacitatea a fost maximală. În grupul copiilor care au fost vaccinaţi nu s-au înregistrat cazuri de COVID-19, comparativ cu lotul copiilor nevaccinaţi. Odată cu această autorizare facem încă un pas spre normalitate!”, a declarat Valeriu Gheorghiţă săptămâna trecută.

Coordonatorul campaniei naționale de vaccinare a adăugat că „vor fi la nivelul fiecărui județ unul sau mai multe centre, în funcție de resursa umană, care vor avea activitate timp de 24 de ore și care vor permite vaccinarea și după ora 20.00. Centrele vor fi aprovizionate cu un număr suficient de doze, astfel încât să asigurăm vaccinarea tuturor celor care se adresează și în felul acesta vrem să marcăm această zi internațională a copiilor cu un gest care arată interesul pentru tineri, pentru siguranța noastră a tuturor și pentru semnalul de încredere pe care noi ne dorim ca tinerii să-l dea în întreaga societate”.

„Marcăm acest moment printr-o prioritizare pe tot programul de lucru, sau chiar pe un program extins în anumite centre, a tinerilor care sunt dornici să-și reia activitățile, să participe la diverse evenimente și pentru care vaccinarea reprezintă o soluție, sunt mulți tineri care își doresc să se vaccineze, sunt solidari. Pentru această grupă de vârstă este importantă mobilizarea lor și cred că vor avea chiar un efect pozitiv asupra celor din familie, a părinților, a bunicilor, care vor vedea puterea exemplului și responsabilitatea persoanelor tinere.”

Foto: © Satjawat Boontanataweepol | Dreamstime.com

Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care site-ul Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.

Citește și:
VIDEO Florin Cîțu: De mâine putem să vaccinăm și adolescenții
Gheorghiță: Este o gravă dezinformare care se propagă în spațiul public că vaccinarea împotriva COVID-19 ar crește riscul de infertilitate. Nu există un asemenea risc
Maraton de vaccinare dedicat adolescenților, organizat în toată țara de ziua copilului. Valeriu Gheorghiță: Tinerii între 16 și 18 ani, însoțiți de părinți, se vor prezenta în centrele de vaccinare pe 31 mai – 1 iunie
În timpul orelor de curs nu au existat discuții despre importanța vaccinării, spun două treimi dintre elevii de 12-19 ani, nevaccinați, participanți la un sondaj al Consiliului Național al Elevilor
BREAKING Maraton de vaccinare împotriva COVID-19 pentru copii, în perioada 31 mai – 1 iunie. Valeriu Gheorghiță: De Ziua Internațională a Copilului vrem să organizăm un maraton la nivel național pentru vaccinarea grupei de vârstă 16-18 ani / Dacă vom avea și autorizarea pentru 12-15 ani, avem în plan și pentru ei această activitate

Exit mobile version