Mărturia unei învățătoare care a reluat predarea pe 1 iulie: Copiii de clasa I a trebuit să-i iau din nou cu primele litere, au uitat ce au învățat în semestrul 1 / Cum se va recupera, se va face tot online? Facem recuperarea recuperării?

Foto: © Pojoslaw | Dreamstime.com

“Sunt învățătoare la o școală gimnazială, și în același timp lucrez cu copiii în cadrul programelor A doua șansă și Școală după școală, în cadrul Salvați Copiii”, și-a început prezentarea învățătoarea Gabriela Popescu. Prezentă în conferința online “Vreau la școală!”, aceasta a explicat că a reluat la 1 iulie predarea, cu copiii din medii defavorizate, în cadrul acestor programe.

Mi-am dat seama că de fapt aceste luni de repaus total au un impact negativ asupra lor, în sensul că foarte mulți dintre ei au uitat ce au învățat în semestrul 1. Practic, copiii de clasa I eu a trebuit să îi iau din nou cu primele litere, cu primele adunări, cu numărătoare, deci să mă întorc de unde am plecat la începutul anului școlar, în toamna trecută“, a declarat astăzi, 23 iulie, învățătoarea Gabriela Popescu, în cadrul conferinței online “Vreau la școală!” organizată de Salvați Copiii România, în parteneriat cu Edupedu.ro.

Aceasta a atras atenția că autoritățile au promis foarte multe, la începutul anului școlar, inclusiv mișcorarea numărului de elevi la clasă, “ceea ce nu se face. În continuare, copiii de pregătitoare de anul acesta vor fi în număr de 27-28, nicidecum maximum 20, cum s-a promis”.

“Dar oare se gândește cineva la copiii de clasa a VII-a, care au pierdut semestrul II cu promisiunea că în semestrul I se va recupera materia? Cum se va recupera, se va face tot online? Facem recuperarea recuperării? Adică copiii ăștia per total vor pierde un an de școală: semestrul II de anul trecut cu semestrul I de anul acesta. Și examenul bate la ușă”, a afirmat Gabriela Popescu.

Declarațiile integrale făcute de învățătoarea Gabriela Popescu:
Gabriela Popescu

Care sunt noutățile, directivele primite de la inspectorate:

Amintim că organizația Salvați Copiii România a reluat cursurile școlare, în comunitățile dezavantaje în care a avut și până acum activități. “Odată cu începerea verii, ne-a fost foarte clar că trebuie să ne focusăm pe activități de remediere. De la 1 iulie, în 20 de localități am organizat module de recuperare și remediere și vom organiza cu 4.600 de copii serii care fac astfel de activități fie în curtea școlii sau în alte spații din afară, fie în interior, cu respectarea regulilor”, a declarat Anca Stamin, Director de Programe la Salvați Copiii.

Vezi mai jos întreaga conferință online ‘Sunt profesor, Vreau la școală!’, organizată de Salvați Copiii:

Foto: © Pojoslaw | Dreamstime.com

Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care site-ul Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.

Citește și:

 

Exit mobile version