Mediile se vor putea încheia și anul acesta cu doar două note la fiecare disciplină, indiferent de numărul de ore, anunță Sorin Ion, secretar de stat

vârsta de pensionare, cancelarie profesori

Foto: INQUAM Photos - Octav Ganea

Mediile se vor putea încheia, în semestrul I al anului școlar în curs, și cu două note, indiferent de numărul de ore pe săptămână al materiilor, a anunțat joi secretarul de stat Sorin Ion, la conferința de presă de la Centrul Național de Conducere și Coordonare a Intervenției (CNCCI).

Întrebat ce se va întâmpla cu elevii care nu se vor putea prezenta la susținerea tezelor în perioada anunțată (3-14 ianuarie 2022), Sorin Ion a spus că „în privința tezelor, decizia nu este una 100% asumată”.

Dacă vorbim din punct de vedere didactic, una din solicitările Consiliului Național al Elevilor, de exemplu, este să reintroducem măsura de anul trecut cu două note la fiecare disciplină (încheierea situației școlare/ materie/ semestru), indiferent de numărul de ore pe săptămână, soluție pe care o agreăm și o vom implementa.

În privința renunțării la teze, o vom face doar în situația în care nu avem încotro, opțiunea noastră în acest moment este să lăsăm tezele, dar vă amintesc că acestea pot fi date și în ultimele săptămâni înainte de vacanța de iarnă, până în 20 decembrie, iar la revenirea la școală în celelalte două săptămâni de după vacanța de iarnă să aibă loc încheierea situațiilor școlare. Prin regulamentele școlare, tezele trebuie să fie trecute în catalog cu două săptămâni înainte, în condițiile actuale ale regulamentului școlar, prin urmare perioada cea mai recomandată pentru teze, în cazul revenirii la școală, este a doua jumătate a lunii decembrie”.

Declarațiile lui Sorin Ion, la minutul 30:50 în video-ul de mai jos:

Citește și:
VIDEO Scenariile luate în considerare de Ministerul Educației pentru începerea școlii pe 8 noiembrie. Sorin Ion, secretar de stat: Școala online e ultima opțiune pe care o avem
Exit mobile version