Metodologia prin care universitățile primesc bani pentru subvenția la transportul local al studenților 2026, pusă în consultare de Ministerul Educației. Ordinul din 2019 urmează să fie abrogat

Foto: © Bonita Cheshier | Dreamstime.com

Ministerul Educației și Cercetării a pus în consultare publică un proiect de ordin privind aprobarea noii Metodologii de alocare a fondurilor bugetare destinate subvenției pentru transportul local în comun al studenților, repartizate instituțiilor de învățământ superior acreditate din România. Proiectul prevede abrogarea Ordinului nr. 3.131/2019, care reglementa până acum acest mecanism în baza legii educației 1/2011, ieșită din vigoare de aproape 3 ani.

Potrivit proiectului, sumele pentru subvenționarea transportului local în comun al studenților vor fi evidențiate distinct în contractul instituțional al universităților acreditate, fiind specificat numărul de studenți fizici eligibili pentru transport.

Alocarea fondurilor se face proporțional cu numărul de studenți eligibili, diferențiat pe centre universitare, prin aplicarea unui coeficient agregat pentru transport, stabilit în funcție de orașul în care funcționează instituția.

Metodologia prevede următoarea formulă de calcul:

Coeficienții agregați propuși sunt identici cu cei utilizați anterior:

Studenții eligibili sunt cei înmatriculați la forma de învățământ cu frecvență, în vârstă de până la 30 de ani (inclusiv cursanții de an pregătitor), potrivit notei din proiect.

Ce se schimbă față de Ordinul din 2019

Ordinul nr. 3.131/2019 reglementa alocarea fondurilor pentru „transportul public local de suprafață” al studenților și se aplica instituțiilor de învățământ superior de stat.

Proiectul actual introduce câteva modificări de formă și de temei legal:

În rest, mecanismul de calcul al alocațiilor, structura formulelor și coeficienții de diferențiere a centrelor universitare rămân, în esență, aceiași ca în metodologia din 2019.

DOCUMENT OMEC pus în consultare:

„Propunerile și sugestiile cu privire la proiectul supus consultării publice pot fi trimise în următoarele 10 zile calendaristice pe adresa de e-mail dgis@edu.gov.ro”, potrivit MEC.

Foto: © Bonita Cheshier | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Exit mobile version