Elevii, studenții, pensionarii și veteranii, lăsați fără reducere la bilete și abonamentele de transport rutier județean privat – printre efectele unei OUG pe care Guvernul a aprobat-o marti

4.408 vizualizări
Foto: Pexels.com
Un proiect de Ordonanță de Urgență care scoate transportul rutier intra-județean privat, dintre localitățile aceluiași județ, din sfera serviciului public și îl transformă în serviciu comercial, a fost aprobat pe 25 iunie, potrivit Guvernului. Actul normativ a fost promovat de Ministerul Dezvoltării și are drept consecință eliminarea posibilitatii cumparării biletelor cu reducere pe transportul județean. Atât pentru elevi și studenți, potrivit Federației Elevilor din România, dar și pentru pensionari, veterani de război, persoane cu handicap și toate persoanele care în prezent beneficiază de reduceri la transportul rutier între localități, nemaifiind un serviciu de transport public.

Proiectul pus în dezbatere publică pe 2 aprilie 2019 prevede „eliminarea transportului rutier judeţean de călători din sfera serviciilor publice, situaţie în care acesta se desfăşoară în regim comercial, cu respectarea Ordonanţei Guvernului nr. 27/2011 privind transporturile rutiere, cu modificările şi completările ulterioare”, potrivit notei de fundamentare.

Elevii au reclamat prin Federația Elevilor din România faptul că după aprobarea acestei Ordonanțe de Urgență în Guvern, transportatorii nu vor mai fi obligați să vândă bilete și abonamente la preț redus, drept conferit elevilor de Legea Educației și obligație pentru transportatori prin Legea transportului rutier public de persoane.

Elevii și studenții au două drepturi în privința transportului rutier, potrivit legii:
  1. dreptul la bilete și abonamente reduse pe mijloacele de transport public local, județean și național
  2. dreptul la decontarea navetei școală-casă, de către unitatea de învățământ la care învață.

Ministerul Dezvoltării susține într-un comunicat că „proiectul de act normativ nu prevede abrogarea unor prevederi ale Legii educației naționale nr.1/2011, cu modificările și completările ulterioare, prin care sunt stabilite drepturile elevilor privind decontarea transportului de la și către unitățile de învățământ, deci nu are impact asupra decontării cheltuielilor de transport pentru elevi.”

Ministrul Vasile-Daniel Suciu i-a chemat la discuții pe reprezentanții elevilor și, prin precizările aduse, confirmă de fapt spusele elevilor. Elevii rămân în continuare cu dreptul de a avea bilete reduse pe transportul public, însă dacă operatorii sunt scoși din sfera serviciului public, atunci aceștia nu vor mai fi obligați să vândă biletele și abonamentele cu reducere. Așadar elevii nu vor mai avea de unde să cumpere aceste bilete și abonamente decât la preț întreg, fiind apoi nevoiți să meargă la școală să le deconteze.

Potrivit HG 2403 din 2004, pensionarii au și ei reducere tot pe transportul public de persoane, inclusiv cel intra-județean vizat de noile modificări, așa că eliminarea acestuia din sfera serviciilor publice atrage după sine eliminarea posibilității de a mai găsi la opratori asemenea bilete și abonamente cu reducerea prevăzută de lege, potrivit specialiștilor consultați de Edupedu.ro.

OUG, la presiunea Consiliilor Județene

Ministerul Dezvoltării menționează în nota de Fundamentare faptul că actul normativ a fost elaborat după ce Uniunea Consiliilor Județene a trimis două adrese (adresele nr. 89/12.03.2019 şi 89/13.03.2019) cerând aceste măsuri. Tot în nota de fundamentare se menționează că prin menținerea drept servicu public a transportului auto județean, se produce un impact asupra bugetelor Consiliilor Județene. Autoritățile erau nevoite să acorde subvenții sau compesații transportatorilor pentru reducerile făcute la biletele și abonamentele cu reducere.

Care sunt argumentele ministerului Dezvoltării

  • Proiectul de act normativ nu prevede abrogarea unor prevederi ale Legii educației naționale nr.1/2011, cu modificările și completările ulterioare, prin care sunt stabilite drepturile elevilor privind decontarea transportului de la și către unitățile de învățământ, deci nu are impact asupra decontării cheltuielilor de transport pentru elevi.”

În nota de fundamentare a proiectului, inițiatorul justifică urgența prin următoarele:

  • ”Ţinând cont că transportul rutier judeţean de persoane, considerat ca serviciul public determină efort bugetar în sarcina bugetelor locale ale judeţelor.
  • În lipsa neadoptării prevederilor privind eliminarea transportului judeţean de persoane din sfera serviciilor publice, consecinţele negative care ar putea fi produse constau în denaturarea substanţială a concurenţei precum şi posibila blocare a activităţii autorităţilor administraţiei publice judeţene.
  • Luănd în considerare că până la data de 2 decembrie 2019, Consiliile judeţene au obligaţia să încheie contracte de servicii publice de transport călători, situaţie ce impune măsuri urgente de clarificare a transportului judeţean rutier de călători ca fiind activităţi prestate în regim comercial

Ce spun elevii: 

    • „Chiar dacă dreptul propriu-zis al elevilor va exista în continuare, el va fi imposibil de aplicat, din cauza tarifelor ridicate practicate de transportatori. În momentul de față, prin OUG nr. 69/2016 sunt stabilite tarife maximale pentru abonamentele elevilor, acestea fiind constituite ca obligații de serviciu public”, potrivit unui comunicat al Federației Elevilor din România primit la redacție.
    • „În momentul dispariției tuturor obligațiilor de serviciu public (prin transferarea la regimul comercial), va dispărea și această obligație. Ca urmare, având în vedere că și în momentul de față există dificultăți privind decontarea navetei, considerăm că după aprobarea proiectului de ordonanță, acestea vor fi intensificate, din cauza faptului că Ministerul nu va avea fondurile necesare, așa cum s-a întâmplat între anii 2013 și 2016.”

În același comunicat se menționează: „Totodată, dorim să facem o serie de precizări în ceea ce privește expunerea de motive a proiectului de ordonanță de urgență a Guvernului:

Menționăm faptul că până în prezent, pentru transportul rutier județean au fost acordate compensații pentru obligații de serviciu public”.

    1. Art. 3 al Regulamentului 1370/2007 prevede faptul că „În cazul în care o autoritate competentă decide să acorde unui operator ales un drept exclusiv și/sau o compensație de orice natură în schimbul îndeplinirii unor obligații de serviciu public, autoritatea respectivă face aceasta în cadrul unui contract de servicii publice.
    2. Încă de când obligația de a încheia aceste contracte de servicii publice a fost instituită prin Legea 92/2007, consiliile județene din România au încălcat în mod conștient legea, o bună parte dintre acestea neîncheindu-le.
    3. Pe cale de consecință, faptul că elevii nu au beneficiat de reduceri la transportul județean până la momentul actual este în totalitatea culpa consiliilor județene, iar argumentul invocat de către autoritate reprezintă o tentativă de a acoperi baronii locali ce nu își doresc să acorde reduceri pentru elevi, studenți, veterani și alte categorii sociale, așa cum arată chiar expunerea de motive: „arătăm că includerea transportului rutier județean de persoane în sfera serviciilor publice atrage implicit acordarea de compensații de la bugetele locale ale județelor, cu impact negativă supra cheltuielilor consiliilor județene.

Solicităm imperios Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice să oprească tentativele de mascare a încălcării legii încă din anul 2007 de către consiliile județene și retragerea proiectului de ordonanță de urgență a guvernului, astfel încât drepturile elevilor să nu fie periclitate. În cazul în care ordonanța de ugență va fi adoptată, Guvernul Dăncilă va rămâne în istorie ca cel care i-a condamnat pe elevii români la abandon școlar,” mai spun elevii.

 Legea educației naționale nr.1/2011 prevede că:

• elevii din învățământul preuniversitar acreditat/autorizat beneficiază de tarif redus cu minimum 50% pentru transportul local în comun, de suprafață, naval și subteran, precum și pentru transportul intern auto, feroviar și naval, pe tot parcursul anului calendaristic;

• elevilor care nu pot fi școlarizați în localitatea de domiciliu li se decontează cheltuielile de transport din bugetul Ministerului Educației Naționale (MEN), prin unitățile de învățământ la care sunt școlarizați, pe bază de abonament, în limita a 50 km, sau li se asigură decontarea sumei ce reprezintă contravaloarea a 8 călătorii dus-întors pe semestru, dacă locuiesc la internat sau în gazdă.

FOTO: pexels.com


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Primarul Sectorului 2, Radu Mihaiu: Vom găsi banii necesari să repornim sistemul de burse școlare. Bursele au fost pur electorale – numărul beneficiarilor s-a dublat brusc în anul alegerilor / Faimoasele beculeţe de Crăciun au fost scoase din plan

Primarul Sectorului 2, Radu Mihaiu, a declarat miercuri că „vom găsi banii necesari ca să repornim sistemul de burse” pentru elevi. „Motivul pentru care bursele nu se plătesc din septembrie…
Vezi articolul

Elevii și studenții au abonamente gratuite sau cu reducere de 90%, după caz, la metrou, după ce Metrorex „a identificat o variantă legală de acordare a acestor facilități“. Lista abonamentelor și a stațiilor de unde pot fi ridicate

Metrorex, compania de stat care operează metroul în București, precizează într-un răspuns la solicitarea Edupedu.ro că a fost găsită o soluție legală pentru acordarea reducerilor pentru studenți și a călătoriilor…
Vezi articolul

Explicațiile ministrului Cîmpeanu pentru rezultatele mai bune la Evaluarea Națională 2022: Nu au fost întreruperi ale școlii, conținuturile au fost mai restrânse, fără teme predate când școlile au fost închise, ore remediale „mai eficiente”

„Faptul că anul acesta nu au fost întreruperi ale școlii”, dar și acela că „s-au eliminat conținuturile care s-au predat în momentul când școlile au fost închise în perioada pandemiei”…
Vezi articolul

Aviz negativ al comisiei de avizare din Ministerul Educației pentru programa de Informatică la clasa a IX-a propusă de minister / Mai mulți profesori din comisie reclamă că lucrul la programă a fost „unul ermetic”

Programa de Informatică pentru clasa a IX-a pusă în consultare publică de Ministerul Educației și Cercetării (MEC) a primit de două ori aviz negativ din partea Comisiei Naționale de Specialitate,…
Vezi articolul

Avertisment public al facultăților Universității din București: Masteratul didactic din legea Deca-Iohannis nu respectă criteriile Bologna, iar studiile riscă să nu fie recunoscute internațional

Universitatea din București (UB), prin Senatul său, protestează oficial față de forma actuală a masteratului didactic și critică în termeni severi standardele propuse recent de ARACIS privind organizarea studiilor universitare…
Vezi articolul