Miercuri 5 octombrie, zi liberă pentru elevi și profesori, de Ziua Educației / Explicația dată de sindicate: Cum Guvernul nu a venit niciodată cu o recunoaștere financiară, a venit cu această recompensare

Foto: © Monkey Business Images | Dreamstime.com

Anul acesta Ziua Educației pică în mijlocul săptămânii, miercuri. Potrivit ordinului de ministru, “în ziua de 5 octombrie – Ziua Internațională a Educației și în zilele nelucrătoare / de sărbătoare legală prevăzute de lege și de contractul colectiv de muncă aplicabil nu se organizează cursuri”.

Ziua Internațională a Educației, sărbătorită în fiecare an pe data de 5 octombrie, va fi anul acesta în mijlocul săptămânii, mai precis într-o zi de miercuri. Conform ordinului privind structura anului școlar actual și contractului colectiv de muncă, în data de 5 octombrie nu se organizează cursuri.

Aceeași zi este prevăzută și în contractul colectiv de muncă la nivel de sector:

Ziua liberă pentru profesori și elevi e cu două săptămâni și trei zile înaintea primei vacanțe a anului școlar în curs, structurat pe module de învățare (vacanța programată pentru 22-30 octombrie).

Practic, pe 21 octombrie se încheie primul modul de învățare și urmează o primă vacanță.

Amintim, anul acesta școlar a început pe 5 septembrie și este organizat pe 5 „module de învățare” și are 5 vacanțe.

De ce serbăm Ziua Educației prin zi liberă

Contactat de Edupedu.ro, liderul sindical Marius Nistor declara anul trecut că “ordinul trebuie să țină cont de contractul colectiv de muncă, ce are putere de lege. Iar contractul colectiv de muncă negociat cu Ministerul Educației prevede 5 octombrie zi nelucrătoare pentru tot personalul din învățământul preuniversitar. Este o recunoaștere a acestui domeniu de activitate”. 

Acesta a precizat că este zi liberă și pentru toți elevii, de la grădiniță și până la clasa a XII-a, încă “din momentul în care 5 octombrie a fost recunoscută ca zi mondială a educației”. 

“Contractul colectiv de muncă creează efecte la nivel național, nu doar pe anumite zone. Am tot văzut că se aniversează zilele tuturor domeniilor de activitate și se dau prime substanțiale, iar când e vorba despre Ziua Internațională a Educației apar discuții că e zi lucrătoare sau nelucrătoare?”, a declarat Marius Nistor.

Întrebat de ce celebrăm școala prin lipsa de la școală, președintele FSE Spiru Haret a răspuns: “pentru că ar trebui să o celebrăm prin altceva, dar cum guvernul nu a venit niciodată cu o recunoaștere financiară sau materială, atunci a venit prin această recompensare. Este singurul lucru pe care am putut să-l negociem prin contractul colectiv de muncă, pentru că legislația din România interzice negocierea unor drepturi cu caracter salarial”. 

Desemnată de UNESCO, această zi marchează semnarea, în 1966, a “Recomandării UNESCO/OIM (Organizaţia Internaţională a Muncii) privind statutul profesorilor”. Această recomandare, alături de cea “privind învăţământul superior” din 1997, constituie principalul cadru de referinţă pentru abordarea drepturilor şi responsabilităţilor cadrelor didactice la scară globală, potrivit site-ului en.unesco.org, scrie Agerpres.

În ţara noastră, Ziua Mondială a Educaţiei este marcată distinct de Ziua Învăţătorului (5 iunie) începând cu anul 2013 şi a fost introdusă în structura anului şcolar 2013-2014, conform unei decizii luate, la 3 iunie 2013, de ministrul de atunci al Educaţiei Naţionale, Remus Pricopie, şi de cei doi lideri ai sindicatelor din învăţământul preuniversitar, Simion Hăncescu (Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ) şi Marius Nistor (Federaţia Sindicatelor din Educaţie “Spiru Haret”). 

Foto: © Monkey Business Images | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Exit mobile version