Miercuri 5 octombrie, zi liberă pentru elevi și profesori, de Ziua Educației / Explicația dată de sindicate: Cum Guvernul nu a venit niciodată cu o recunoaștere financiară, a venit cu această recompensare

38.343 de vizualizări
Foto: © Monkey Business Images | Dreamstime.com
Anul acesta Ziua Educației pică în mijlocul săptămânii, miercuri. Potrivit ordinului de ministru, “în ziua de 5 octombrie – Ziua Internațională a Educației și în zilele nelucrătoare / de sărbătoare legală prevăzute de lege și de contractul colectiv de muncă aplicabil nu se organizează cursuri”.

Ziua Internațională a Educației, sărbătorită în fiecare an pe data de 5 octombrie, va fi anul acesta în mijlocul săptămânii, mai precis într-o zi de miercuri. Conform ordinului privind structura anului școlar actual și contractului colectiv de muncă, în data de 5 octombrie nu se organizează cursuri.

Aceeași zi este prevăzută și în contractul colectiv de muncă la nivel de sector:

Ziua liberă pentru profesori și elevi e cu două săptămâni și trei zile înaintea primei vacanțe a anului școlar în curs, structurat pe module de învățare (vacanța programată pentru 22-30 octombrie).

Practic, pe 21 octombrie se încheie primul modul de învățare și urmează o primă vacanță.

Amintim, anul acesta școlar a început pe 5 septembrie și este organizat pe 5 „module de învățare” și are 5 vacanțe.

De ce serbăm Ziua Educației prin zi liberă

Contactat de Edupedu.ro, liderul sindical Marius Nistor declara anul trecut că “ordinul trebuie să țină cont de contractul colectiv de muncă, ce are putere de lege. Iar contractul colectiv de muncă negociat cu Ministerul Educației prevede 5 octombrie zi nelucrătoare pentru tot personalul din învățământul preuniversitar. Este o recunoaștere a acestui domeniu de activitate”. 

Acesta a precizat că este zi liberă și pentru toți elevii, de la grădiniță și până la clasa a XII-a, încă “din momentul în care 5 octombrie a fost recunoscută ca zi mondială a educației”. 

“Contractul colectiv de muncă creează efecte la nivel național, nu doar pe anumite zone. Am tot văzut că se aniversează zilele tuturor domeniilor de activitate și se dau prime substanțiale, iar când e vorba despre Ziua Internațională a Educației apar discuții că e zi lucrătoare sau nelucrătoare?”, a declarat Marius Nistor.

Întrebat de ce celebrăm școala prin lipsa de la școală, președintele FSE Spiru Haret a răspuns: “pentru că ar trebui să o celebrăm prin altceva, dar cum guvernul nu a venit niciodată cu o recunoaștere financiară sau materială, atunci a venit prin această recompensare. Este singurul lucru pe care am putut să-l negociem prin contractul colectiv de muncă, pentru că legislația din România interzice negocierea unor drepturi cu caracter salarial”. 

Desemnată de UNESCO, această zi marchează semnarea, în 1966, a “Recomandării UNESCO/OIM (Organizaţia Internaţională a Muncii) privind statutul profesorilor”. Această recomandare, alături de cea “privind învăţământul superior” din 1997, constituie principalul cadru de referinţă pentru abordarea drepturilor şi responsabilităţilor cadrelor didactice la scară globală, potrivit site-ului en.unesco.org, scrie Agerpres.

În ţara noastră, Ziua Mondială a Educaţiei este marcată distinct de Ziua Învăţătorului (5 iunie) începând cu anul 2013 şi a fost introdusă în structura anului şcolar 2013-2014, conform unei decizii luate, la 3 iunie 2013, de ministrul de atunci al Educaţiei Naţionale, Remus Pricopie, şi de cei doi lideri ai sindicatelor din învăţământul preuniversitar, Simion Hăncescu (Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ) şi Marius Nistor (Federaţia Sindicatelor din Educaţie “Spiru Haret”). 

Foto: © Monkey Business Images | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


7 comments
  1. poate cel mai frumos era sa se organizeze activitati “recreative” in cadrul scolii, ca sa marcheze “Ziua Educatiei”.
    Ca sa se serbeze ziua educatiei, parintii claselor mici, trebuie sa isi ia si ei o zi libera sa stea cu copii. la noi nu se gandeste nimeni.
    Ar trebui aleasa o zi in care se da liber la toata lumea, ce ese prostia aceasta de zi libera, in care unii sunt mai liberi decat altii, si beneficiaza de o zi in plus libera (fara sa ai u in discutie zilele libere din vacantele scolare, care depasesc cu mult zilele libere ale celorlalti salariati)

  2. Bună ziua. Foarte bune comentarii dar un pic cam prea pătimașe. De ce nu ați ales și Dvs aceasta profesie pe care o invidiați. Un dascăl muncește mai mult decit ați spus Dvs. Cel mai bine e sa va informați. Munca dascălilor e încununată de succes dacă și elevii depun interes. LA MULȚI ANI CU SĂNĂTATE TUTUROR CELOR CARE NE EDUCA.!

  3. Da. Într-adevăr merita zile libere…… La ce salarii primesc pentru munca prestata, cred ca ar trebui sa le crape obrazul de “rușine”. La nivel a ajuns învățământul in România, cred ca cel mai bine trebuiau sa refuze, sa primească zile libere, chiar sa refuze o mare parte din salarii. Chiar nu se gândesc câte zile libere au pe an? Cate vacante au elevii, atâtea au și ei; câte ore lucreaza pe săptămâna, etc. Si tot ei plâng ca au salarii mici. Ii Invit sa lucreze in mediul privat și atunci vor vedea salariu primești, câte ore de munca efectuezi, câte libere primești etc.

    1. Te invit sa lucrezi ca profesor sa vezi care este realitatea.
      Cate zile libere are un profesor puteai sa cauti pe internet, sunt 60 de zile. Profesorii incep mai devreme si termina mai tarziu ca elevii.

    2. Inainte de orice discutie, vin cu o precizare, am lucrat peste 10 ani in privat.
      Acum discutia: Va invit si eu sa veniti dv. in invatamant.
      Ati vedea cum e sa dai ani si ani la rand examen pentru siguranta unui post, lucru care nu se intampla in privat!
      Uneori un post titularizabil apar o data la cativa ani, si atunci sunt zeci de oameni care-l vor, lucru care, de asemenea, nu se intampla in privat!
      In privat, cand veniti la servici nu va apucati de invatat, pentru ca altfel nu prindeti post sau ore, nu? Si cand vine vara, va bucurati de concediu, fara grija ca din septembrie nu mai aveti post, nu?
      Daca veniti in invatamant ati mai vedea si cate ore de munca REALA presupun orele de la scoala (care sunt doar varful iceberg-ului). In privat, cand ajungeti acasa, va relaxati sau va faceti alte treburi, nu faceti planificari, nu faceti planuri de lectie, nu faceti teste, nu corectati teste, nu?
      Si toate astea se intampla in timp ce salariul este cel mai mic dintre toti bugetarii, si va provoc eu sa-l comparati cu sistemul privat!
      Daca tot vorbiti de privat, stiti ca un profesor debutant, desi are studii superioare, castiga mai putin decat un sofer de microbuz de aceeasi varsta, dar care are doar 10 clase?
      Bine-inteles ca ne plangem ca avem salarii mici, pentru ca intr-adevar sunt mici, si pentru ca e EXTREM de dificil sa faci calitate cu bani putini!
      Daca ati incerca sa priviti societatea in ansamblul ei ati intelege si de ce profesorii au salarii mici. NU se doreste o populatie prea educata, se doreste doar piata de desfacere si mana de munca ieftina.
      Dupa postarea dv. nu sunt sigur ca veti intelege toate astea, se pare ca va lipseste capacitatea de a face analize mai profunde…

  4. Daca tot i-ati prins la interviu pe acesti lideri de sindicat trebuiau intrebati de greva cu care se lauda ca o fac din februarie, amanata de 3 ori pana acum.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Semnal de alarmă tras de UNESCO de ziua Educației privind numărul tot mai mic de profesori: Școlile lumii au nevoie de peste 24 de milioane de învățători și de peste 44 de milioane de profesori în învățământul secundar pentru a atinge o educație de bază până în 2030

“Nu putem preda azi, în același mod în care predam ieri, pentru a pregăti elevii de mâine” – este citatul atribuit filosofului și pedagogului John Dewey în comunicatul UNESCO, publicat…
Vezi articolul

Ziua Educației. Are 23 de ani și a învățat de la elevi să asculte, să aibă răbdare și uneori să tacă – Adelin Stanciu: Zâmbetul acela sincer de copil și mesaje de tipul „domnu’, azi mi-a plăcut ora!” mă fac să merg mai departe

Astăzi, de Ziua Educației, oamenii zilei ar trebui să fie profesorii. Nu politicienii, nu vedetele, nu analiștii TV. Măcar o zi pe an ar trebui să vorbim despre multele exemple…
Vezi articolul

Ziua Educației. Daniela Cristea, profesoară de fizică și chimie: Am organizat o excursie la Iași, iar cea mai năzdrăvană fetiță din clasă a stat lipită de geam tot drumul și spunea: „Doamne, ce frumos e!”

Profesoara Daniela Cristea este unul dintre acele exemple de devotament care țin în viață școlile din mediul rural. În același timp, traseul ei profesional demonstrează că învățământul rural are nevoie…
Vezi articolul

În mod crucial, profesorii sunt în centrul reînnoirii Educației, este mesajul UNESCO de Ziua Internațională a Educației – 24 ianuarie: Fără acțiuni de remediere, un sprijin mai bun pentru profesori și o finanțare sporită, pierderile de învățare și abandonul școlar vor continua să crească

Ziua Internațională a Educației, sărbătorită la nivel mondial pe 24 ianuarie, are în acest an ca temă „Schimbarea cursului. Transformarea Educației”, potrivit UNESCO. Dezbaterile din această zi se axează pe…
Vezi articolul