Ministrul Educației: Nu există alte state europene care să oblige elevii să poarte mască la orele de sport

Foto: Pixabay.com

“La orele de sport, conform ordinului comun al Ministerelor Educației și Sănătății, purtarea măștii este obligatorie indiferent de condiții. Am transmis astăzi la Ministerul Sănătății analiza Comisiei Europene. Am adresat rugămintea de a reanaliza situația din această perspectivă și sunt convins că se va ajunge la un numitor comun. Nu există alte state în care orele de educație fizică să se deruleze și să fie obligați elevii să poarte mască”, a declarat ministrul Educației, la Digi 24.

“Există multiple recomandări, care diferă de la stat la stat, precum obligativitatea purtării măștii de la vestiar la locul desfășurării orei de sport, evitarea jocurilor care presupun interacțiune, orele să se desfășoare în exterior. Avem în vedere să preluăm aceste recomandări, precum derularea orelor de educație fizică în exterior când este posibil. Nu există state europene care să oblige la purtarea măștii în orele de sport”, a afirmat Cîmpeanu.

Întrebat dacă este nevoie de educație sexuală, ministrul Educației a răspuns că “este vorba despre curriculum, despre planurile-cadru pentru liceu, care au fost lansate în dezbatere și în urma consultării publice au rezultat mai bine de 1000 de propuneri de modificare, lucru care ne-a condus la concluzia că e bine să analizăm în ansamblu planurile-cadru și în urma acestei consultări să pornim cu dreptul într-un mod în care să avem acceptul întregii societăți și pentru a avea planuri-cadru adaptate secolului XXI. Cu siguranță e nevoie de educație sexuală, există și în acest moment la disciplina Educație pentru sănătate, dar care este opțională și urmată de un număr mic de copii”.

Citește și:
Elevii să nu mai poarte mască la orele de sport – solicitarea comună a sindicatelor din Educație și Federației părinților
Exit mobile version