VIDEO Ministrul Sănătății: Nu vom solicita Ministerului Educației să suspende cursurile săptămâna viitoare

SURSA: gov.ro

Ministerul Sănătății nu va cere suspendarea cursurilor Ministerului Educației săptămâna viitoare, a anunțat ministrul Sorina Pintea. “Măsurile pe care le-am luat până acum sunt măsuri specifice epidemiei, deci nu vor fi luate măsuri suplimentare”, a precizat Pintea, întrebată ce se va întâmpla dacă va declara starea de epidemie, săptămâna viitoare. Ministrul Sănătății a declarat în cadrul unei conferințe de presă că “fiecare clasă are posibilitatea să ceara suspendarea, dacă absenteismul e mai mare de 20% în clasa respectivă”.

Posibilitatea de închidere a școlilor din cauza gripei există, dar numai “punctual”, a anunțat Sorina Pintea. “Deci punctual se poate cere suspendarea cursurilor, în funcție de numărul de copii care lipsesc dintr-o anumită clasă”, a spus ministrul Sănătății. Oficialul a adăugat că “Inspectoratul Școlar împreună cu Direcția de Sănătate Publică pot să ia această decizie, dar punctual“.

Întrebată dacă există posibilitatea să fie liber luni sau săptămâna viitoare, dacă declară epidemie, ministrul Sănătății a spus că nu, la nivel național.

Oficialul a precizat că marți seară sau miercuri dimineață va lua o decizie dacă se declară epidemie de gripă.

Întrebată în o dată jurnaliști dacă o eventuală declarare a stării de epidemie săptămâna viitoare ar putea atrage închiderea școlilor în toată țara, cum se întâmplă în Bulgaria, ministrul Sănătății a răspuns: “Și la noi se poate lua punctual această decizie. Inspectoratul Școlar împreună cu Direcția de Sănătate Publică pot să ia această decizie”.

Raportarea statistică, atât” se va schimba, dacă săptămâna viitoare va declara epidemie, a mai declarat Sorina Pintea.

“Ținând cont că ultimele două săptămâni au fost declarate epidemiologice, conform specialiștilor, suntem în pragul unei epidemii. Pentru a putea declara epidemie, este nevoie de 3 săptămâni la rând în care numărul cazurilor diagnosticate să fie mai mare decât cel estimat. Dacă numărul de cazuri diagnosticate va fi mai mare decât cel estimat vom putea declara epidemia”, a declarat ministrul Sănătății, Sorina Pintea.

Săptămâna aceasta, până în data de 23 ianuarie, numărul de cazuri de îmbolnăviri la nivelul unităților școlare transmis Ministerului Sănătății a fost de 5.823. Eu cred că acest număr de cazuri justifică cererea de a suspenda cursurile în data de 25 ianuarie. Aceste decizii de regulă se iau în urma consultării cu specialistii Ministerului Sănătății, astfel incat sa preintimpinam cresterea excesiva a numarului de imbolnăvirii. Aceste 4 zile libere nu ar trebui sa însemne de fapt o schimbare, adica nu mergem la scoala si mergem in alte locuri aglomerate. E nevoie de o mare complianta din partea parintilor si a populatiei”, a continuat ministrul Sănătății.

În ceea ce privește lipsa vaccinurilor antigripale, ministrul a amintit că pentru populația care nu se află la risc vaccinarea nu este obligatorie și că “farmaciile sunt societăți comerciale care trebuie să se aprovizioneze și cred că nu e o surpriză că în fiecare iarnă avem gripă. De aceea, specialiștii Ministerului Sănătății vor contacta Colegiul Farmaciștilor pentru a putea discuta concret ce trebuie să facem. Noi, din punctul nostru de vedere, am rezolvat problema, dar nu putem face comenzi”.

Citește și:

Exit mobile version