Mircea Cărtărescu: Eu aș prefera să nu fiu în manuale ca autor. Pentru că dacă ești în manuale, devii plicticos. Dacă nu ești în manual, vei fi citit pe sub bancă, vei fi citit clandestin. Iar eu cred că așa se citește cu adevărat

Foto: Edupedu.ro

Literatura din manualele de Limba și literatura română este una ruralistă, care are valoare, însă „nepotrivită cu tinerii de astăzi”, spune Mircea Cărtărescu. Scriitorul este de părere că odată intrat în manual, un autor „devine plicticos”, ori ce îl păstrează pe acesta viu și citit este să fie „citit pe sub bancă, citit clandestin”.

Întrebat de un student la o conferință organizată la Facultatea de Litere a Universității din București cum vede literatura predată la liceu ca să nu mai fie „moartea pasiunii”, cum declara într-un interviu pentru Presshub acum un an, Cărtărescu a spus:

Mircea Cărtărescu, profesor la Facultatea de Litere a Universității din București timp de 31 de ani, retras la pensie acum 2 ani, după cum a explicat acesta la conferință, a fost invitatul primei întâlniri moderate de studenți de la Litere, la care au participat zeci de studenți, profesori și alte persoane.

Recent, Mircea Cărtărescu a primit premiul literar Mondello din Italia, acordat în trecut lui Milan Kundera și Thomas Bernhard. Luna trecută, a primit titlul de Doctor Honoris Causa din partea Universității de Vest Timișoara.

Scriitorul a explicat la întâlnirea cu studenții și de ce nu ar vrea să apară în manualele de Limba și literatura română. Intervenția, redată complet mai jos:

Student: Spuneați acum un an pentru Presshub într-un interviu că literatura română la liceu este „moartea pasiunii” așa cum se face acum. În prezent programele de liceu sunt în schimbare și din septembrie ar urma să fie unele noi. Vă întreb ce vedeți schimbat ca literatura să nu se mai predea ca „moartea pasiunii” și de asemenea dacă vreo autoritate din Educație v-a consultat pe această temă.

Mircea Cărtărescu: Foarte bună întrebare. Întrebarea are două laturi. Prima latură este una culturalistă, în general noi ne-am dori ca în liceu elevii să învețe literatură adevărată și dacă se poate apropiată de ei – nu cronicari sau cu ce se începe -, o literatură la care ei să aibă acces. Mai toată literatura din manuale este una ruralistă, mă rog, nu vreau să spun că nu are valoare, dar nu este potrivită cu tinerii de astăzi.

Foto: Ioana Nicolaie

Deci evident eu aș pune în manuale autori de adevărat interes. Autori care să intereseze cu adevărat, nu cultural, așa, că sunt autori care au exprimat sufletul poporului român. Nu. Texte care să îmi spună mie ceva, ca elev de clasa a XII-a. Sau a XI-a.

A doua chestie este că eu aș prefera să nu fiu în manuale ca autor. Pentru că dacă ești în manuale devii plicticos, ești parte din establishment. Dacă nu ești în manual, vei fi citit pe sub bancă, vei fi citit clandestin. Iar eu cred că așa se citește cu adevărat.

Student: Și atunci pe cine mai punem în manuale?

Mircea Cărtărescu: Dacă aș face eu un manual… Nu mă ispiti, că am multă imaginație. Sunt destui autori minunați (…)”.

Nu este singurul semnal. Scriitoarea Adina Popescu, despre programa de Bacalaureat: Vedem că tinerii nu prea mai citesc și practic nu îi ajutăm

Într-un interviu pentru Edupedu.ro acordat la începutul anului, scriitoarea Adina Popescu a spus despre programa de Bacalaureat la literatura română, care nu conține niciun autor din ultimii 50 de ani că „este fantastic. Vedem că tinerii nu prea mai citesc și practic nu îi ajutăm să se împrietenească cu textele literare”.

Întrebată cum ar trebui studiată literatura la liceu în contextul în care Ministerul Educației lucrează la noi programe școlare de liceu, autoarea de cărți pentru copii a spus că „este foarte bine” [n. red. că se lucrează la noi programe școlare]. Dacă pentru gimnaziu lucrurile s-au îmbunătățit, consideră scriitoarea, din 2021 structura subiectelor de la Evaluarea Națională fiind schimbată, pentru liceu situația stă altfel: tendința pe care a observat-o este că elevii nu mai citesc, mai ales dacă sunt la un profil real.

Întrebată într-un interviu din 2020 „cum ar trebui să privim aceasta oportunitate de a modifica programa, de a schimba numărul de ore și dacă este ocazia să aducem o înnoire în materie”, profesoara de limba și literatura română Genoveva Cerchez de la Colegiul „Mihail Cantacuzino” din Sinaia spunea că „dacă bacul ar însemna texte la prima vedere, orele de literatură s-ar putea elibera de această tiranie. Și atunci poate că profesorii s-ar concentra pe literatură, nu pe cerințele de bac”.

Profesoara menționa și despre faptul că accesul la literatură universală este limitat: „Unde e, în școala românească, literatura universală? De ce se face doar la profil uman – și nici acolo nu i se dă prea mare importanță?”, se întreba profesoara.

Citește și:
Întâlniri cu scriitori, organizate lunar la Facultatea de Litere a UB și moderate de studenți. Marți, 9 aprilie – dialog cu Mircea Cărtărescu
Scriitorul și profesorul român Mircea Cărtărescu, câștigător al premiului literar Mondello din Italia, acordat în trecut lui Milan Kundera și Thomas Bernhard
Mircea Cărtărescu va primi titlul de Doctor Honoris Causa din partea Universității de Vest Timișoara
Olimpiada județeană de limba română 2024 – subiecte și bareme. Textele suport, alese din autori contemporani, printre care Ioana Pârvulescu, Lavinia Braniște, Veronica Niculescu, Mircea Cărtărescu / Rezultatele inițiale au fost publicate de mai multe centre de concurs
Scriitorul Mircea Cărtărescu și traducătorul Bruno Mazzoni, la Universitatea de Vest din Timișoara. Conferința „A scrie, a traduce” este organizată miercuri, 31 mai, de la ora 18
Romanul ”Solenoid” al lui Mircea Cărtărescu, premiat în Statele Unite drept cea mai bună ficțiune în topul Los Angeles Times
Exit mobile version