Monica Anisie, despre violența în școli: Avem proceduri, legi, dar cine le pune în practică? Am văzut poate doi, trei colegi care să se oprească și să se uite pe procedura afișată în cancelarie

Sursa: Facebook Monica Anisie

Monica Anisie, fost ministru al Educației și profesoară de limba română, a spus despre procedurile privind gestionarea cazurilor de violență în școli, că “avem proceduri, legi, dar cine le pune în practică?”. Președinta comisiei de învățământ din Senat, a dat și un exemplu în cadrul dezbaterii Siguranța în mediul educațional și responsabilitatea juridică, organizată marți, 26 martie: “Da, e afișată în cancelarie, pot să vă spun. Eu nu am văzut dintre colegii mei din cancelarie… poate doi, trei care să se oprească și să se uite acolo unde e afișată procedura”.

Monica Anisie a spus că deși există legi și procedura privind gestionarea cazurilor de violență, profesorii trebuie să le și cunoască și să se implice dacă văd cazuri de elevi care se împing sau se jignesc.

Fostul ministru al Educației a spus în cadrul unei dezbateri organizate la Parlament pe 26 martie, că nu a văzut mulți colegi de cancelarie să fie interesați să citească procedura afișată, așa cum a cerut Ministerul Educației.

Monica Anisie a făcut referire și la responsabilitatea părinților. “Ar trebui să cunoască și părintele ce responsabilitate are”, a spus Anisie.

Monica Anisie: Toată lumea trebuie să cunoască .. pentru că avem proceduri, legi dar cine le pune în practică? Haideți să fim cinstiți. A amintit mai devreme doamna ministru că până la data de, procedura trebuie să fie afișată. Da, e afișată în cancelarie, pot să vă spun. Eu nu am văzut dintre colegii mei din cancelarie… poate doi, trei care să se oprească și să se uite acolo unde e afișată procedura. Trecem nepăsători pe lângă ceea ce se întâmplă. Spunem: Mie nu mi s-a întâmplat, nu mi se întâmplă. Dar dacă ți se va întâmpla? Nu ți se întâmplă ție, dar poate i se întâmplă copilului tău. Nepăsarea aceasta trebuie să înceteze. Și pentru asta spunea și inspectorul general de la Cluj, avem nevoie de o educație a adulților și vorbim nu numai despre profesori. Presa mai devreme m-a întrebat: Dar părintele care găsește tot timpul un vinovat? Cum răspunde? Dacă sparge un copil geamul – plăteste, dacă sparge capul unui alt copil? Bună întrebare. Ar trebui să cunoască și părintele ce responsabilitate are. Deci educație juridică, sistemul de prevenire și combatere a violenței. 

Putem spune că violența poate fi generată și de consumul de droguri și să nu ascundem lucrul acesta. Fenomenul e îngrijorător, alarmant, nu putem spune că nu există. Și văd în jurul meu și nu pot să tac. Nu în ultimul rând violența e generată de ce văd copiii în online. 

(…) Avem un act de violență în școală? Să chemăm imediat, haideți să fim responsabili, alături de părinți, studenți, ca violență nu e doar în mediul școlar ci și universitar, dar îmbracă alte forme. S-a tot vorbit despre violența asupra copilului. Există și violență adult către copil cadrul didactic și invers. Vedem la televizor nici nu trebuie să mai căutam mult astfel de cazuri. Le vedem, ne miră, suntem impresionați pe moment, și uitam, și mergem mai departe. Și uite așa ca un bulăre de zăpadă, se tot mărește și să ajungem să avem situații mult mai grave”. 

Informații de context

În cadrul aceleiași conferințe, Monica Anisie, a spus și că și profesorii trebuie să se implice dacă văd cazuri de elevi care se împing sau se jignesc. 

Ministra Educației, Ligia Deca a spus că unele școli au “diferențe foarte mari de înțelegere în ceea ce privește ce trebuie raportat și ce nu“. La rândul său, ministra justiției, Alina Gorghiu a spus că “de foarte multe ori elevii nu fac diferența între o faptă făcută în glumă și o faptă penală”.

Ministerul Educației a decis după apariția unui caz de agresiune între elevi la Școala Nicolae Titulescu din București, că este nevoie ca toți directorii să ia cursuri în plus ca să învețe să și aplice procedura de violență în școli, deși aceasta este făcută publică de câteva luni. Astfel toți directorii de școli trebuie să participe la sesiuni de formare privind managementul cazurilor de violență. Potrivit adresei:

Edupedu.ro a scris că școlile au început să pună afișele cerute Ministerul Educației cu procedura privind managementul cazurilor de violență.

Citește și:

Monica Anisie: Și noi, profesorii, trebuie să ne implicăm când vedem un elev care împinge o colegă sau îi vorbește urât
Ministrul Justiției, Alina Gorghiu: De foarte multe ori elevii nu fac diferența între o faptă făcută în glumă și o faptă penală. Rog părinții, bunicii, cadrele didactice, să raporteze și faptele de consum de droguri, nu doar pe cele de violență. Nu vă temeți de reacția părinților și a societății
Ligia Deca, despre modul de gestionare a cazurilor de violență în unele școli: Nu putem să ascundem lucrurile. Eu cred că avem diferențe foarte mari de înțelegere în ceea ce privește ce trebuie raportat și ce nu
FOTO Școlile au început să pună afișele cerute Ministerul Educației cu procedura privind managementul cazurilor de violență
Exit mobile version