Mutarea deciziei privind evaluările școlilor din mâna experților în mâna unor oameni numiți politic, prin pixul ministrului, înseamnă politizare excesivă și compromiterea totală a ARACIP, susține Corina Atanasiu – Federația Părinților și Aparținătorilor Legali

Corina Atanasiu / Foto: Facebook.com

Proiectul de Hotărâre referitor la reforma ARACIP, agenția care acreditează școlile și grădinițele din țară, “aduce mai multă politizare și nu depolitizează această structură”, a afirmat Corina Atanasiu, președintele unei asociații a părinților și fostă pretendentă la funcția de ministru al Educației, la dezbaterea organizată luni dimineață pe tema planului de reorganizare a acestei instituții. Organizația condusă de Atanasiu, care în această toamnă a fost chiar nominalizată de USR pentru postul de ministru al Educației, a prezentat mai multe propuneri de modificare a proiectului de Hotărâre și a criticat dur modul cum a fost desfășurată consultarea publică.

“Mutarea deciziei privind evaluările școlilor din mâna experților în mâna unui grup de oameni care o să ajungă acolo numiți politic, prin pixul ministrului, înseamnă politizare excesivă a structurii și compromiterea totală a ARACIP”, a spus Corina Atanasiu la discuțiile de luni.

Corina Atanasiu, despre organizarea dezbaterii de luni: nimic procedural sau cu bun simț

Despre consultările organizate de minister luni dimineață, Corina Atanasiu a declarat pentru Edupedu.ro că “nimic nu s-a făcut procedural sau cu bun simț în organizarea dezbaterii publice privind reformarea ARACIP. Nicio reacție la email-uri, niciun telefon, nicio confirmare nu a fost transmisă, nici vizând propunerile FEPAL pentru organizarea unei dezbateri, nici vizând propunerile pe articole din HG publicate pe site-ul Ministerului Educației”. 

Însă, a arătat ea, “a fost strecurat anunțul de dezbatere publică undeva pe site-ul ministerului, în liniște, la o zi și o oră neconvenabile pentru toată lumea: în perioadă de vacanță, în zi de Crăciun, de la ora 8 dimineața! S-au gândit probabil că nimeni nu va participa. Dar am mobilizat toate federațiile, coalițiile și ONG-urile mari cu activități relevante în educație care au înțeles gravitatea riscurilor politizării ARACIP, căci despre asta vorbim. Ignorarea actorilor cheie din educație nu este o soluție pentru construcția de politici publice sănătoase”.

În cadrul dezbaterii de luni dimineață, ea a spus că, pe lângă politizarea ARACIP, proiectul de Hotărâre introduce un conflict de interese în cazul furnizorilor de servicii de educație, având în vedere “plasarea deciziei asupra evaluării și acreditării școlilor chiar în mâna” acestora. Ea a mai criticat lipsa evaluărilor privind capacitatea actuală a agenției, “ca să știm ce construim”.

Corina Atanasiu și-a exprimat, totodată, nemulțumirea față de modul cum s-a desfășurat consultarea publică pe această temă, care “nu este o dezbatere reală”. Și a cerut o prelungire a perioadei de consultări până la mijlocul lunii ianuarie. Când secretarul general al ministerului, Ioana Lazăr, i-a spus că proiectul se află în transparență decizională din 28 august și a ajuns deja în circuitul interministerial de avizare, Atanasiu a apreciat: “înseamnă că ne-ați chemat degeaba atunci, înseamnă că degeaba facem atâtea discuții”.

Propunerile FEPAL de modificare a proiectului de Hotărâre privind reorganizarea ARACIP

Federația menționată a cerut între altele, într-un document cu propuneri de modificări înaintat ministerului:

Lista completă a propunerilor FEPAL:
Declarațiile principale ale Corinei Atanasiu în dezbaterea publică online de luni dimineață

“Proiectul de hotărâre ni se pare că aduce mai multă politizare structurii ARACIP și nu depolitizează structura. E evident un conflict de interese (…) între furnizorii de servicii de educație și plasarea deciziei asupra evaluării și acreditării școlilor chiar în mâna furnizorilor de servicii. Ce mi se pare grav și a fost accentuat și de antevorbitorii mei este lipsa unei analize, a unei evaluări a structurii ARACIP, ca să știm și noi ce nu a funcționat – poate nu au fost evaluatorii bine pregătiți, poate instrumentele de evaluare nu au fost bine ajustate. Ceva trebuie să știm, ca să știm pe ce construim, practic. (…)

Aș vrea totodată să vă solicit extinderea procesului de consultare publică. Cred că s-au născut, ați văzut și dumneavoastră, de altfel, interesul pentru această discuție. Cred că este inoportună organizarea unei astfel de dezbateri în mijlocul vacanței, într-o zi de Crăciun. Vă rog să extindeți, de asemenea, perioada de primire a propunerilor și observațiilor până cel puțin pe 15 ianuarie. (…)

Nu înțelegem de ce există reprezentant de la Ministerul de Interne și de la Ministerul Armatei și nu există, spre exemplu, și reprezentant de la Ministerul Agriculturii, pentru că și cu Ministerul Agriculturii are în coordonare niște școli cu profil agricol. Iarăși vedem că sunt cenușăresele sistemului. Ori gândiți acest consiliu ca fiind un loc în care sunt reprezentate toate părțile interesate, ori gândiți un alt tip de consiliu, anume un tip de consiliu populat cu experți care au un nume în domeniu și care nu pot fi contestați. Altfel, mutarea deciziei privind evaluările școlilor din mâna experților în mâna unui grup de oameni care o să ajungă acolo numiți politic, prin pixul ministrului, înseamnă politizare excesivă a structurii și compromiterea totală a ARACIP, care și așa nu a funcționat până acum, nu o să mai funcționeze nici cât a funcționat înainte.”

Citește și:
Ministerul Educației a cerut, cu 13 minute înainte de ședința Consiliului Economic și Social, retragerea de pe ordinea de zi a proiectului de lege care modifică funcționarea agenției care acreditează școlile – DOCUMENT SURSE
Ministerul Educației anunță că “se pot lua în considerare“ 4 propuneri din cele câteva zeci făcute în dezbaterea publică de luni dimineața, pentru noua organizare a Agenției care acreditează școlile și că așteaptă și altele până marți seara
Dezbatere de formă pe reforma agenției care acreditează școlile și grădinițele – ARACIP, după ce proiectul de hotărâre de guvern fusese deja trimis spre avizare la ministere și CES în forma stabilită de Ministerul Educației. “Facem degeaba propuneri?“, au întrebat reprezentanții ONG-urilor / Tudor Chirilă, către secretarul general al ministerului, Ioana Lazăr: Puneți pumnul în gură oamenilor care încearcă să vorbească
Președintele Asociației Școlilor Particulare, singurul prezent la dezbatere care nu a propus modificarea proiectului de hotărâre a organizării și funcționării ARACIP, prin care organizația sa primește un loc cu drept de vot în Consiliu / Christian Comșa: Problema mare nu este componența ARACIP, problema mare este ce evaluează și ce face în momentul în care merge în instituțiile de învățământ
Cine este Corina Atanasiu, pe care USR o propune ministru al Educației în guvernul Cioloș: Licențiată în științele educației, dar fără experiență în domeniu, expertă în fonduri europene și reprezentantă a unei organizații de părinți
Exit mobile version