Niciun răspuns al Ministerului Educației în privința celor peste 40.000 de profesori evaluatori de la simulările examenelor naționale și care n-au fost plătiți pentru corectură, semnalează sindicatele din Învățământ

Foto © Hurricanehank | Dreamstime.com

Ministerul Educației nu a venit cu niciun răspuns vizavi de nemulțumirea profesorilor care au avut de corectat un număr mare de lucrări la simulările examenelor naționale, fără să fie remunerați pentru activitatea prestată, potrivit unui informări a Federației Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI). Ligia Deca, ministrul Educației, i-a tratat cu mulțumiri, luni, 25 martie, pe profesorii care au evaluat lucrările elevilor de la simularea pentru Evaluarea Națională și BAC 2024: „Știm efortul și le mulțumesc profesorilor pentru el”.

„S-a adus în atenție nemulțumirea cadrelor didactice care au fost implicate în corectarea lucrărilor de la simulările naționale, în sensul că au primit un număr foarte mare de lucrări, iar timpul acordat pentru corectare a fost foarte scurt și că, pentru această muncă, nu au fost remunerate”, se arată în informarea Federației Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI).

Edupedu.ro a scris că profesorii care participă la simulările examenelor naționale pot să primească 3 puncte în fișa de (auto)evaluare pentru gradația de merit 2024, potrivit unui proiect pus în consultare publică de către Ministerul Educației. Concret, la criteriul privind performanţe deosebite în inovarea didactică/management educaţional a fost introdusă și participarea profesorilor la organizarea și desfășurarea simulărilor examenelor naționale.

Luni, 25 martie, Ligia Deca a declarat că știe efortul depus de cadrele didactice: „Un alt neajuns au fost numărul mare de lucrări primite de către unii profesori evaluatori. Volumul mare de lucrări de corectat a fost cauzat, în unele cazuri, de numărul insuficient de profesori implicați în evaluare. Știm efortul și le mulțumesc profesorilor pentru el.

„În total, au fost aproape 1.600.000 de lucrări. Au fost implicați în desfășurarea simulărilor peste 40.000 de colegi, cărora le mulțumesc pentru tot efortul depus pentru copii”, a mai precizat ministrul Educației.

Un profesor a avut de corectat, de regulă, 50 de lucrări de la simulările pentru Evaluarea Națională (EN VIII) și Bac 2024, inclusiv de acasă, a prevăzut procedura Ministerului Educației. Lucrările au fost scanate și încărcate pe platforma destinată evaluării digitalizate, conform sursei citate. În practică, numărul a ajuns și la 70-80 de lucrări, potrivit surselor Edupedu.ro.

Ce efort ar fi făcut ministerul dacă aloca 2 euro pe lucrare, să spunem, și plătea și simulările? Erau 800.000, cel mult 1.000.000 euro”, a spus Florin Tudose, profesor de logică, filozofie și sociologie la Liceul Teoretic Benjamin Franklin din București, într-o intervenție la TVR Info.

Marius Nistor, președintele Federației Sindicatelor din Educație „Spiru Haret”, a declarat pentru Edupedu.ro că profesorii care evaluează lucrările de la simularea examenului de Bacalaureat au un număr mare de lucrări și timpul este scurt: „Am primit sesizări în partea colegilor noștri vizavi de numărul de lucrări care le revin pe fiecare disciplină de examen”.

Aceasta a mai spus că Ministerul Educației „ar trebui să țină cont și de solicitările noastre, în numele colegilor noștri, de a se plăti participarea și la aceste simulări”. Liderul sindical a precizat că numărul mare de lucrări care trebuie să fie evaluate este o consecință a faptului că sunt puțini profesori corectori și „ajungem într-o situație oarecum de impas”.

Foto © Hurricanehank | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Citește și:
PROIECT Gradație de merit 2024. Profesorii care participă la simulările examenelor naționale primesc puncte în fișa de (auto)evaluare / Punctaj mai mare pentru cadrele didactice care sunt implicate în proiecte, ca activitate neremunerată, spre deosebire de anul trecut
Cei peste 40.000 de profesori evaluatori de la simulările examenelor naționale, tratați cu mulțumiri de Ligia Deca: Știm efortul / Cadrele didactice n-au fost plătite pentru corectură
Secretar de stat în Ministerul Educației: Putem îmbunătăți platforma de evaluare la Evaluarea Națională și Bacalaureat, dar varianta optimă e sa formăm profesorii / Evaluatorii vor fi învățați cum să corecteze chiar pe baremul de la examen, în amiaza examenului
Peste 25 de lucrări cu diferențe între 1 și 3 puncte, ale unor elevi dintr-o singură școală, la simularea BAC 2024, semnalate de directorul Liceului „Jean Louis Calderon” din Timișoara
Sorin Ion, secretar de stat, despre profesorii corectori de la examenele naționale: Am recomandat folosirea, cu precădere, de evaluatori care au parcurs cursul CNPEE. Avem câteva mii de absolvenți. La vară va fi și mai pregnant
Un corp profesionist de profesori evaluatori pentru BAC și Evaluarea Națională – cerut de profesorul Liviu Papadima / Selecția evaluatorilor de la BAC să fie mai eficientă și cu expertiză pentru examene naționale – susține directorul Liceului Jean Louis Calderon din Timișoara
Lucrare notată cu 4.60, simulare BAC 2024, evaluată cu 7.60 de alt profesor corector, semnalează un director de liceu: Ce ar trebui să înțeleagă un elev care are așa mari diferențe între note?
Director de școală, despre corectarea digitalizată de la simularea pentru Evaluarea Națională 2024: Dacă un evaluator dă zero puncte și un evaluator dă cinci puncte, cred că trebuie îmbunătățită aplicația
ULTIMA ORĂ Greșeală descoperită de un profesor în corectura digitalizată a grilelor de la simularea Evaluării Naționale 2024: Elevi cu punctaje diferite acordate de cei doi evaluatori la același item și acceptate de platformă, care a făcut media notelor / Mihaela Popa: Platforma trebuie să aibă un filtru la grilă, care să nu permită trecerea peste o greșeală umană
Exit mobile version