Noile reguli de desfășurare a școlii vor fi explicate de miniștrii Cîmpeanu și Rafila vineri la 13.00, în conferință de presă

Colaj Foto: Alexandru Rafila și Sorin Cîmpeanu / Foto: Gov.ro

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, și ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, vor susține vineri, la ora 13.00, o conferință de presă comună în care vor prezenta un nou ordin comun privind siguranța sanitară în mediul școlar, a anunțat vineri dimineață Ministerul Educației. Noul ordin va fi introdus în urma deciziei de joi a Comitetului Național pentru Situații de Urgență, cu privire la criteriile de la care școlile trec în sistem online. Ministrul Cîmpeanu a prefațat, totodată, conferința cu alte informații privind testarea și detalii despre scenariile CNSU.
Scenariile anunțate joi de CNSU:

Scenariul 1: Prezență fizică – rata de ocupare la nivel județean a paturilor COVID e cel mult 75%

Scenariul 2: Școală online – rata de ocupare la nivel județean a paturilor de spital COVID-19 e peste 75%;

Decizia CNSU mai menționează “suspendarea cursurilor cu prezență fizică pentru o perioadă de 10 zile la nivelul unităților de învățământ preuniversitar/conexe, la apariția a 3 cazuri confirmate de îmbolnăvire cu virusul SARS-CoV-2 într-o grupă de învățământ antepreșcolar/preșcolar sau clasă de învățământ primar, gimnazial, liceal, profesional și postliceal”.

Ministrul a mai anunțat, joi seară, că a fost eliminat pragul de vaccinare de 60% stabilit pentru personalul unităților de învățământ.

Și tot joi seară, la B1 TV, a precizat că “suspendarea activității din întreaga școală la apariția suspendării unui număr de clase de cel puțin jumătate din numărul total de clase se păstrează și se va suspenda activitatea în întreaga școală”. Despre cele 3 cazuri într-o clasă, el a spus: “Cele trei cazuri probabil că în șapte zile consecutive, dacă apar trei cazuri, cinci sau șapte zile, o să vedem în ordinul de ministru de mâine”, a explicat ministrul.

În prima parte a săptămânii, ministrul a spus, la Digi 24, că printr-un nou ordin de ministru vor fi permise “doar testele confirmate prin PCR”.

Exit mobile version