Noi drepturi pentru studenții cu dizabilități și cerințe educaționale speciale, printre care dreptul de a participa în format hibrid la activitățile didactice și de cercetare, la cerere, precum și obligații suplimentare pentru universități privind accesibilizarea și sprijinul educațional au fost introduse prin Legea nr. 16/2026 pentru modificarea și completarea Legii învățământului superior nr. 199/2023, publicată în Monitorul Oficial pe 16 ianuarie.
Ministerul Educației și Cercetării are la dispoziție 90 de zile de la intrarea în vigoare a legii pentru a actualiza Normele privind accesibilizarea învățământului superior pentru persoanele cu dizabilități, aprobate anterior prin Ordinul ministrului educației nr. 4.481/2024.
- OFICIAL Drepturile studenților cu dizabilități și/sau cu cerințe educaționale speciale: resurse și materiale adaptate, locuri gratuite în tabere, însoțitor în timpul cursurilor sau susținerii examenelor, care au fost aprobate în 2024.
Astfel, statul are obligația de a susține studenții cu probleme și nevoi sociale, precum și pe cei cu dizabilități și cerințe educaționale speciale, potrivit art. 129 alin. (1).
Alineatul (10) este reformulat și prevede că „studenții cu dizabilități și/sau cerințe educaționale speciale au dreptul la acces adaptat acestora în totalitatea spațiilor universitare, la asigurarea unui interpret în limbaj mimico-gestual și/sau în limba semnelor, precum și la condiții adecvate pentru desfășurarea normală a activităților academice, sociale, culturale și administrative în cadrul instituțiilor de învățământ superior, corespunzătoare pentru nevoile de învățare ale acestora.”
Participare în format hibrid la cursuri și cercetare, la cerere
Una dintre cele mai importante noutăți este introducerea unui nou alineat, art. 129, care stabilește că „studenții cu dizabilități și/sau cerințe educaționale speciale au dreptul la participarea în format hibrid la activitățile didactice și de cercetare, la cerere.”
Prevederea creează un temei legal clar pentru accesul la cursuri și activități academice online sau hibrid, în funcție de nevoile individuale ale studenților.
Acces echitabil la mobilități naționale și internaționale
Statul și instituțiile de învățământ superior trebuie să asigure acces echitabil tuturor studenților la oportunități de învățare oferite prin programe de mobilitate, inclusiv pentru studenții cu dizabilități, studenții cu cerințe educaționale speciale, studenții aflați în situații de risc, studenții netradiționali.
Mobilitatea poate fi sprijinită și prin colaborare în format online, în cadrul activităților de învățare, predare și cercetare, conform art. 129 .
Definiție legală pentru cerințele educaționale speciale în învățământul superior
Legea nr. 16/2026 introduce și o definiție explicită a cerințelor educaționale speciale în anexa Legii învățământului superior, la un nou punct 17¹:
„Cerințele educaționale speciale (CES) reprezintă necesitățile educaționale suplimentare, complementare obiectivelor generale ale educației, adaptate particularităților individuale și celor caracteristice unei anumite deficiențe/dizabilități sau tulburări/dificultăți de învățare ori de altă natură, precum și o asistență complexă de natură medicală, socială și/sau educațională.”
DOCUMENT Legea nr.16 / 2026 pentru modificarea și completarea Legii învățământului superior nr. 199
Foto: © Andreysha | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.
