OFICIAL Testele de salivă se vor face lunea și joia în toate școlile și grădinițele, dimineața, în clase, de către profesori sau personalul medical acolo unde există. Ce se întâmplă dacă un test e pozitiv

Foto: © Pojoslaw - Dreamstime.com

Testarea elevilor cu teste antigenice rapide din salivă se va realiza în prima și în a 4-a zi lucrătoare a săptămânii, potrivit procedurii adoptate de Ministerul Sănătății, precizează instituția într-un comunicat.

„Testarea se va efectua în sala de clasă/grupă, de către cadrul medical/persoanele desemnate din cadrul unității de învățământ, la începutul orelor de program. Testarea propriu-zisă este simplă și ușor de executat, fără a necesita cunoștințe medicale de specialitate”, susține ministerul.

Ministerul Sănătății anunță astfel că a finalizat instrucțiunea privind procedura de lucru privind realizarea testării rapide antigen din salivă, pentru diagnosticarea infecției cu SARS-CoV-2 a elevilor în unitățile de învățământ.

“Personalul unităților învățământ va fi instruit privind colectarea testelor utilizate, acestea fiind considerate deșeuri medicale cu potențial infecțios. Testele se vor arunca în coșuri de gunoi prevăzute cu capac și pedală prevăzute cu sac de gunoi, și vor fi colectate și eliminate pe un circuit separat”, conform prevederilor OMS 1226/2012 pentru aprobarea Normelor tehnice privind gestionarea deşeurilor rezultate din activităţi medicale şi a Metodologiei de culegere a datelor pentru baza naţională de date privind deşeurile rezultate din activităţi medicale.

Procedura de testare a elevilor se va încheia cu dezinfecția corectă a mâinilor.

În cazul elevilor cu test antigenic rapid din salivă pozitiv:

Unitățile de învățământ din sistemul public și privat vor raporta direcțiilor de sănătate publică județene si a municipiului București, cazurile cu rezultat pozitiv la testul antigenic rapid din salivă, în vederea testării prin metoda RT-PCR.

Direcțiile de sănătate publică județene și a municipiului București vor asigura testarea prin RT-PCR a elevilor cu rezultat pozitiv la testul antigenic rapid din salivă.

De asemenea, direcțiile de sănătate publică județene și a municipiului București vor coordona din punct de vedere metodologic, în colaborare cu inspectoratele școlare județene / Inspectoratul Școlar al Municipiului București, testarea pentru diagnosticarea infecției cu SARS-CoV-2 a elevilor în unitățile de învățământ. Și vor asigura instruirea cadrelor medicale și a persoanelor desemnate din unitățile de învățământ privind modalitatea de utilizare a testelor antigen de salivă.

Articol în curs de actualizare

Foto: © PojoslawDreamstime.comDreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.

Exit mobile version