OpenAI, creatoarea ChatGPT, lansează un nou model puternic de inteligență artificială, GPT-4 / Într-o simulare a examenului de barou, noul model a obținut un punctaj la nivelul primilor 10% dintre cei care iau testul

Foto: Pixabay.com

OpenAI, creatoarea chatbotului de succes ChatGPT, a declarat marţi că începe să lanseze un model puternic de inteligenţă artificială cunoscut sub numele de GPT-4, transmite Reuters, citată de News.ro și preluată de G4Media.ro. Startupul, finanţat de Microsoft, a anunțat că cea mai recentă tehnologie a sa este ”multimodală”, ceea ce înseamnă că poate genera conținut folosind atât text, cât și imagini.

Funcţiile de introducere a textului vor fi disponibile mai întâi pentru abonaţii ChatGPT Plus şi pentru dezvoltatorii de software, cu o listă de aşteptare, în timp ce capacitatea de introducere a imaginii rămâne o previzualizare a cercetării sale.

Lansarea foarte aşteptată semnalează modul în care angajaţii de birou pot apela la AI în continuă îmbunătăţire pentru mai multe sarcini, precum şi modul în care companiile de tehnologie sunt blocate în competiţie pentru a câştiga afaceri din astfel de progrese.

Într-o simulare a examenului de barou solicitat absolvenţilor de facultate de drept din SUA înainte de practica profesională, noul model a obţinut un punctaj în jurul primilor 10% dintre cei care iau testul, comparativ cu modelul mai vechi, care se clasifică între ultimii 10%, a spus OpenAI.

Citește articolul complet pe G4Media.ro.
Citește și:
Profesorii și elevii americani adoptă platforma de inteligență artificială ChatGPT în număr tot mai mare, în pofida riscurilor de etică și acuratețe, pentru a-i ajuta în asimilarea materiei, planificarea lecțiilor, interactivitate mai mare – sondaj
Exit mobile version