Ora de istorie: “Jocul” și implicarea elevilor în activități care încurajează gândirea istorică pot da rezultate mai bune de învățare decât simpla memorare de date – studiu spaniol citat de Nature

Foto: © Gillrivers | Dreamstime.com

Folosirea unor elemente de joc la ora de istorie, într-o manieră care să încurajeze gândirea, asocierile istorice și formarea unor perspective, ar putea duce la rezultate mai bune de învățare decât predarea tradițională bazată, la această materie, pe memorarea unor date, potrivit unui studiu făcut în rândul unor elevi din Spania și publicat luna aceasta în revista Nature.

Studiul a fost realizat de o echipă de cercetători de la Universitatea din Murcia, echipă care a folosit două grupuri de elevi de clasa a 4-a, de la o școală dintr-o comunitate mai degrabă săracă a orașului. Cercetarea a urmărit să afle care este impactul folosirii unor tehnici de joc în actul de predare (“gamification”) asupra rezultatelor învățării, la o materie pe care, potrivit autorilor, elevii din Spania o consideră frecvent drept plictisitoare.

Argumentul studiului

Autorii studiului afirmă, citând diverse surse de specialitate, că introducerea unor activități de “gamification” – în sensul de folosire a unor elemente de joc, în scop educativ și de creștere a implicării, nu de divertisment pur și simplu – contribuie la creșterea motivării, participării, implicării și performanței elevilor în învățarea istoriei. Ei arată că una dintre principalele probleme, cel puțin în context spaniol, este demotivarea și modul superficial de învățare a acestei materii, deoarece, în timp ce alte țări încurajează formarea gândirii istorice prin activitatea de la clasă, în Spania se păstrează metoda tradițională de predare pe baza memorării de date și informații.

Folosirea unor activități de tip joc în predarea istoriei poate încuraja elevii să participe mai mult la ore și să-și construiască propriul model de învățare, arată autorii. Metoda ar susține tendințele pedagogice actuale, care pledează pentru înlocuirea transmiterii de informații istorice, spre a fi memorate, cu dezvoltarea unei gândiri istorice – capacitatea de a soluționa probleme, gândire critică, formarea capacității de analiză, capacitatea de abordare a surselor istorice, formarea unei perspective proprii unde sursele prezinte informații diferite sau în schimbare.

Care au fost rezultatele studiului spaniol

În cazul studiului citat, unul dintre grupurile de elevi a studiat conform metodei tradiționale de predare, bazată pe memorare. În cazul celui de-al doilea grup, au fost introduse elemente de joc, printre care folosirea unor misiuni, provocări, elemente de tip “badge” sau “achievement”, munca în echipă și metode de încurajare a gândirii privind temele discutate.

Ambele grupuri au fost evaluate înainte și după perioada de test, iar rezultatele au fost comparate. Rezultate-cheie:

Autorii afirmă că studiul poate fi folosit ca referință pentru încercările de introducere a elementelor de tip “gamification” în predarea istoriei, la școala primară, alături de metode de învățare activă care să încurajeze gândirea istorică.

Studiul integral poate fi consultat aici.

Foto: © Gillrivers | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care site-ul Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.

Exit mobile version