În ciuda rezultatelor bune ca procentaje de promovare la examenele naționale din această vară fierbinte a învățământului românesc, avem încă o mare problemă nerezolvată, devenită pandemică: numărul enorm de contestații depuse la evaluarea națională și la bacalaureat. Și ceea ce amplifică serios consecințele acestei situații anormale în evaluarea învățării noastre la nivel de țară, dincolo de acest număr foarte mare de contestații depuse, este că aproape 30.000 de note la evaluarea națională și peste 50.000 la bacalaureat au fost modificate!
Chiar dacă modificarea notelor în urma recorectării lucrărilor s-a făcut în majoritate absolută în sus, ridicând, spre exemplu, la bacalaureat procentajul de promovabilitate cu 2,2%, numărul acesta enorm de note modificate este/ar trebui să fie semnalul de alarmă al unei boli grave a învățământului românesc. O boală ce devine pandemică dacă ținem cont că numărul contestațiilor la aceste examene a crescut vertiginos în ultimii ani. Folosim terminologia din medicină pentru că intenția acestui articol nu este de a critica, de a da sentințe sau de a arăta cu degetul spre vinovați prezumptivi sau reali, ci de a îndemna la și a sprijini un diagnostic profesionist în urma căruia să se poată gândi ”un tratament” și măsuri de eradicare a acestei anomalii a examenelor noastre naționale. Așadar, ne vom feri de generalizări, lamentări, încercând să fim, pe cât posibil, obiectivi într-o exprimare, desigur, subiectivă!
Ce știm, ce date și informații certe avem referitor la aceste examene naționale și la situația contestării evalării unor probe din cadrul acestora?
Știm și avem cifrele și statisticile publicate chiar de Ministerul Educației. Îngrijorătoare! Știm apoi și simțim cu evidență că există o nemulțumire generală și o reacție publică manifestată ad-hoc, un cor al nemulțumiților. Ca de obicei, ne pricepem cu toții și la examenele naționale, așa cum ne pricepem noi la toate! Si de aici alte posibile răbufniri și necazuri pe care ni le provocăm singuri! Există o cultură a nemulțumirii la români reliefată cu evidență de la istoria noastră reală până în cele mai nesemnificative gesturi cotidiene. A fi nemulțumit a devenit aproape felul nostru de a fi. Suntem uneori atât de împătimiți în nemulțumirea noastră structurală încât aceasta devine virală, contagioasă, transmițând starea noastră și sentimentul de nemulțumire și celorlalți, nemulțumirea aceasta născând suferință, frustrare și vulnerabilitate. Cu atât mai mult acum, când ea vine peste o mare de emoție națională provocată de aceste examene și amplificată de emoțiile părinților și familiilor celor aflați la aceste examene naționale. Și sunt mulți, foarte mulți, cu emoțiile și argumentele lor firești și îndreptățite, cu deosebire cele ale atâtor zeci de mii de candidați cărora li s-au modificat notele (în sus) după contestații. Ca să nu mai vorbim de candidații, nu puțini și ei, care nu au avut curajul să depună contestații, dar care acum, văzând marea de note modificate în bine, regretă profund, trăind iluzia (sau poate nu e o iluzie?!) că au pierdut o oportunitate de a-și mări și ei media generală. Și, de aici, o altă constatare, periculoasă atât din punct de vedere al docimologiei, cât și al sănătății morale a generațiilor noastre tinere, în sensul în care aceștia ar trebui să trăiască cu speranțe și cu idealuri, nu cu frustrări, regrete și deziluzii… Cel puțin din punctul de vedere al acestor examene naționale, examene ce sunt pentru majoritatea lor repere fundamentale în cariera, dezvoltarea și statutul lor social și profesional viitor.
Nemulțumiți sunt și elevii din clasele care urmează să participe în anii viitori la aceste examene: a se vedea recenta luare publică de poziție a Consiliului Național al Elevilor, prin care acesta cere Ministerului Educației măsuri pentru subiecte și bareme corecte și evaluabile obiectiv, unitate și consecvență în evaluările profesorilor examinatori, precum și cursuri eficace de formare a acestora.
Lista nemulțumirilor și a nemulțumiților ar putea continua, numai că toate acestea sunt exogene procesului de examinare propriu-zisă și, prin urmare, pot fi luate în considerare doar ca opinii, or, se cunoaște, nu de opinii avem nevoie în eradicarea acestei pandemii, ci de analize pertinente, endogene, urmate de măsuri reparatorii și optimizatoare.
Să revenim la ce ne doare cu adevărat, anume la numărul enorm de contestații la examenele naționale și la constatarea dureroasă că s-a confimat în procentaj zdrobitor că aceste contestații au fost justificate.
Așadar, dincolo de numărul acesta enorm de contestații, contestații care denotă o creștere îngrijorătoare a neîncrederii elevilor și părinților în obiectivitatea evaluării la examenele naționale, partea grea a problemei este tocmai faptul că, după recorectare, s-a confimat oficial că aceste contestații au fost justificate. Ceea ce, la o primă analiză pe baza rezultatelor publicate de minister duce la concluzia că unul din trei profesori evaluatori a evaluat greșit, superficial sau neatent, a evaluat ”ca de obicei” și nu ca la examen (pentru că, din păcate, mai avem și astfel de profesori care dau note, nu evaluează propriu-zis!), uitând că evaluarea lor poate influența în sens negativ destinele candidaților ale căror lucrări aceștia le-au ”evaluat”. Sau, dimpotrivă, modificarea în sus a miilor de note date la corectarea inițială poate duce cu gândul că la recorectare s-a evaluat ”optimizant”, tocmai pentru că era vorba de această cifră enormă de contestații și, prin urmare, îngrijorarea și nemulțumirea candidaților și a părinților trebuiau diminuate. Acesta este un scenariu pe care personal, având în vedere ”curajul” Ministerului Educației de-a nu ascunde, ci, dimpotrivă, de a face publice aceste statistici devastatoare pentru starea învățământului nostru pe segmentul evaluare la examenele naționale, eu nu-l cred realist și nici realizabil. Dimpotrivă, în ciuda procentajelor finale bune de promovabilitate la aceste examene, acesta este un semn că există destulă nemulțumire și tristețe și la nivel de minister al Educației. Ceea ce nu știm însă cu certitudine este dacă și cei care au ”corectat” cele peste cincizeci de mii de lucrări de bacalaureat și aproape treizeci de mii la evaluarea națională, corectori ale ale căror note au fost modificate la recorectare, sunt și ei nemulțumiți și triști, dacă au și ei gustul amar al ”corectitudinii” corectării lor la examenele naționale din sesiunea iunie-iulie 2023. Pentru că, și aici sunt convins că sunteți de acord cu mine, pentru ieșirea din acest cerc vicios al examenelor naționale cu corectare repetitivă deloc onorantă și păguboasă pe toate planurile este nevoie de curajul de-a recunoaște și de a ne asuma cu onestitate vulnerabilitatea acestui proces, precum și de asumarea necesității stringente de analiză ”la sânge” a condițiilor și cauzelor care au dus la acest ”accident” de proporții naționale al educației noastre.
În caz contrar, există o singură soluție: apelul la ”cutia neagră” a examenelor naționale. O soluție riscantă și periculoasă, întrucât ea poate deschide adevărata cutie a Pandorei învățământului românesc actual.
Despre un asemenea posibil scenariu și despre implicațiile și consecințele lui, așadar, despre soluția de tip ”cutie neagră”, voi vorbi/scrie într-un număr viitor.