Perioada grevei se consideră vechime în muncă și nu afectează obținerea gradelor didactice pentru profesori – sindicate

Foto: © Alexey Emelyanov Eanstudio | Dreamstime.com

Obținerea gradelor didactice pentru profesori nu va fi afectată de perioada de grevă, pentru că se consideră vechime în muncă, atrag atenția mai multe filiale ale federațiilor sindicale din educație, în documente cu explicații consultate de Edupedu.ro. Într-un demers de demontat dezinformări și ca răspuns la întrebările din țară, reprezentanții profesorilor susțin că perioada suspendării contractului individual de muncă (CIM) în timpul grevei este similară din punct de vedere juridic cu cea a unui concediu medical, astfel că nici drepturile de natură salarială nu ar urma să fie afectate. Documentele, mai jos în articol.

Într-o informare a Uniunii Sindicale „Didactica” Vaslui se prezintă că sunt trei tipuri de suspendare a contractului individual de muncă: de drept, la inițiativa salariatului și la inițiativa angajatorului. Concediile medicale (de incapacitate temporară de muncă) și grevele, conform legii 367 din 2022, implică o suspendare a CIM de drept, potrivit documentului citat. „După cum se poate observa, participarea la grevă are un regim juridic similar cu
cel al unui concediu medical”, scrie liderul sindical Sorin Țiplea.

Aceleași prevederi sunt explicate și într-o adresă a FSE ”Spiru Haret” semnată de Marius Nistor. În documentul FSE se arată că, deși codul muncii prevede că în cazul grevei contractul de muncă se suspendă la inițiativa salariatului, legea 367/2022 „se aplică cu prioritate”, „ca act normativ mai recent, special și derogatoriu”.

„Relevante sunt si prevederile art. 46 alin. (2) din Metodologia-cadru de organizare şi desfășurare a examenului naţional pentru definitivare în învăţământul preuniversitar (aprobată prin OMEC nr. 5434/2020) cu modificările si completările ulterioare, potrivit cărora „Perioada suspendării activităţilor didactice în unităţile de învăţământ se consideră vechime la catedră pentru cadrele didactice înscrise la examenul naţional pentru definitivare in învăţământ”. Deci, deși pe perioada grevei, activitățile didactice se suspendă, perioada respectivă este reglementată expres ca vechime la catedră. În consecință, atât timp cât greva atrage suspendarea de drept a contractului individual de muncă, din interpretarea corelată a textelor mai sus citate, este evident că perioada grevei se consideră vechime în vederea obținerii definitivării în învățământ și a gradelor didactice”, scrie în documentul FSE.

„Cele mai multe întrebări care ne-au fost adresate în ultima perioadă au fost cele legate de suspendarea contractului colectiv de muncă. Ce se întâmplă? Pierdem vechimea? Ne mai putem înscrie la grade? Mai putem participa la concursul de acordare a gradației de merit în anii următori? Toate aceste întrebări par a fi demoralizatoare în ceea ce înseamnă continuarea protestului, dar în același timp aduc o stare de neliniște în rândul greviștilor. De aceea, în cele ce urmează, vă facem următoarele precizări pentru a clarifica această chestiune:

1. Suspendarea contractului individual are ca efect suspendarea prestării muncii de
către salariat și a plății drepturilor de natură salarială de către angajator.

2. Suspendarea contractului individual de muncă este de 3 tipuri:

3. Printre situațiile de suspendare de drept enumerăm: concediu de maternitate, concedii medicale (de incapacitate temporară de muncă), participarea la grevă (art. 160 din Legea 367/2022) etc.

4. După cum se poate observa, participarea la grevă are un regim juridic similar cu cel al unui concediu medical.

5. Ținem să precizăm că în orice situație în care o persoană a fost în concediu medical a avut contractul de muncă suspendat. Dorim să înțelegeți că suspendarea contractului individual de muncă este o chestiune destul de obișnuită în viața unei instituții și de aceea nu ar trebui să genereze panică.

6. Perioada de suspendare a contractului individual de muncă pentru participarea la grevă nu afectează sub nicio formă vechimea în muncă și vechimea în învățământ și prin urmare nu afectează nici drepturile care se acordă prin raportare la vechimea în muncă și în învățământ cum ar fi, spre exemplu, drepturile de natură salarială sau depunerea dosarului pentru obținerea gradației de merit. Altfel spus, toate zilele de grevă se consideră ca și zile lucrate în sistemul de învățământ”.

Nici înscrierea la gradația de merit nu este afectată

Potrivit aceluiași document de la Vaslui, înscrierea la gradația de merit în sesiunile următoare nu este afectată. Precizarea vine în contextul în care, pentru a se înscrie pentru a primi acest beneficiu salarial de 25% pe o perioadă de 5 ani în urma depunerii unui dosar, un profesor trebuie să justifice „o vechime în învăţământul preuniversitar de cel puţin 5 ani”, conform metodologiei.

Conform adresei organizației „Didactica” Vaslui, federațiile sindicale ar fi comunicat eronat că pe perioada grevei nu se înregistrează vechimea la catedră, prin invocarea articolului 7 din metodologia privind formarea continuă a personalului din învățământul preuniversitar. În metodologie se precizează suspendarea contractului individual de muncă din inițiativa salariatului, pe când în cazul grevei este vorba de o suspendare de drept, argumentează reprezentanții profesorilor.

„7. În ceea ce privește înscrierea la gradele didactice vă pot comunica următoarele:

Înscrierile la concursul de gradație de merit 2023 mai durează până pe 22 mai, fiind evaluată perioada 1 septembrie 2017 – 31 august 2022, potrivit calendarului oficial.

FOTO DOCUMENT Precizări de la Vaslui:

FOTO DOCUMENT Precizări de la Sălaj:

FOTO DOCUMENT Precizări de la FSE „Spiru Haret”:

Foto: © Alexey Emelyanov Eanstudio | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Exit mobile version