Peste 163 de mii de profesori au semnat petiții pentru creșterea salariilor din Educație de la 1 ianuarie 2022, susțin sindicatele care au depus la Guvern solicitările: Sunt cadoul de Moș Nicolae din partea angajaților din învățământ

vârsta de pensionare, cancelarie profesori

Foto: INQUAM Photos - Octav Ganea

Federațiile sindicale din Educație anunță într-un comunicat că au depus petiții la Guvern, semnate de peste 163 de mii de angajați din învățământul preuniversitar și universitar. Aceștia cer creșterea salariilor în Educație încă de la 1 ianuarie 2022. Demersul vine în contextul în care autoritățile au anunțat că lucrează la proiectul legii bugetului de stat pe anul 2022.

„Federația Sindicatelor Libere din Învățământ, Federația Sindicatelor din Educație „Spiru Haret” și Federația Națională Sindicală „Alma Mater” – federații sindicale reprezentative la nivel de sector de activitate învățământ preuniversitar, învățământ superior și cercetare – au depus astăzi, 6 decembrie 2021, la registratura Guvernului României, petițiile semnate de 163.813 salariați din învățământ, din care:

Prin aceste semnături salariații își exprimă nemulțumirile față de nivelul de salarizare din sistem, situat în pătrimea inferioară a grilelor de salarizare”, scriu în comunicat sindicaliștii.

„Aceste petiții sunt cadoul de Moș Nicolae din partea angajaților din învățământ pentru Guvernul României”, se mai arată în document.

„Am ales această zi pentru a trage un semnal de alarmă față de salarizarea nemotivantă, care a generat exodul personalului calificat și a condus la îmbătrânirea corpului profesoral, transformând cariera didactică într-una neatractivă pentru tinerii cu vocație.

Semnatarii petițiilor, ca și ceilalți salariați din sistemul educațional românesc, solicită, de asemenea, Guvernului României majorarea salariilor în cel mai scurt timp și aplicarea integrală a Legii-cadru nr. 153/2017 pentru toți angajații din învățământ, începând cu data de 1 ianuarie 2022. Totodată, în condițiile elaborării unei noi legi a salarizării, cer ca, la stabilirea grilelor de salarizare pentru personalul din învățământ, principiul de bază să fie acela că salariul profesorului debutant trebuie să reprezinte o pătrime din indemnizația Președintelui României.

Cele trei federații, în numele salariaților din educație, consideră că este momentul oportun ca educația să fie în mod real o prioritate pentru întreaga clasă politică, iar această prioritate să fie reflectată, în primul rând, de procentul din P.I.B. alocat învățământului prin Legea bugetului de stat pe anul 2022.

Tot astăzi, cele trei federații au depus la Guvern și la grupurile parlamentare ale partidelor politice și minorităților naționale o adresă privind problemele din sistem (adresă atașată comunicatului)”.

În petiții, sindicatele enumeră problemele din sistem:

Foto: INQUAM Photos – Octav Ganea

Exit mobile version