Peste 163 de mii de profesori au semnat petiții pentru creșterea salariilor din Educație de la 1 ianuarie 2022, susțin sindicatele care au depus la Guvern solicitările: Sunt cadoul de Moș Nicolae din partea angajaților din învățământ

6.474 de vizualizări
vârsta de pensionare, cancelarie profesori
Foto: INQUAM Photos – Octav Ganea
Federațiile sindicale din Educație anunță într-un comunicat că au depus petiții la Guvern, semnate de peste 163 de mii de angajați din învățământul preuniversitar și universitar. Aceștia cer creșterea salariilor în Educație încă de la 1 ianuarie 2022. Demersul vine în contextul în care autoritățile au anunțat că lucrează la proiectul legii bugetului de stat pe anul 2022.

„Federația Sindicatelor Libere din Învățământ, Federația Sindicatelor din Educație „Spiru Haret” și Federația Națională Sindicală „Alma Mater” – federații sindicale reprezentative la nivel de sector de activitate învățământ preuniversitar, învățământ superior și cercetare – au depus astăzi, 6 decembrie 2021, la registratura Guvernului României, petițiile semnate de 163.813 salariați din învățământ, din care:

  • 113.443 provin de la membrii Federației Sindicatelor Libere din Învățământ,
  • 45.504 de la membrii Federației Sindicatelor din Educație „Spiru Haret”
  • 4.866 de la cei ai Federației Naționale Sindicale „Alma Mater”.

Prin aceste semnături salariații își exprimă nemulțumirile față de nivelul de salarizare din sistem, situat în pătrimea inferioară a grilelor de salarizare”, scriu în comunicat sindicaliștii.

„Aceste petiții sunt cadoul de Moș Nicolae din partea angajaților din învățământ pentru Guvernul României”, se mai arată în document.

„Am ales această zi pentru a trage un semnal de alarmă față de salarizarea nemotivantă, care a generat exodul personalului calificat și a condus la îmbătrânirea corpului profesoral, transformând cariera didactică într-una neatractivă pentru tinerii cu vocație.

Semnatarii petițiilor, ca și ceilalți salariați din sistemul educațional românesc, solicită, de asemenea, Guvernului României majorarea salariilor în cel mai scurt timp și aplicarea integrală a Legii-cadru nr. 153/2017 pentru toți angajații din învățământ, începând cu data de 1 ianuarie 2022. Totodată, în condițiile elaborării unei noi legi a salarizării, cer ca, la stabilirea grilelor de salarizare pentru personalul din învățământ, principiul de bază să fie acela că salariul profesorului debutant trebuie să reprezinte o pătrime din indemnizația Președintelui României.

Cele trei federații, în numele salariaților din educație, consideră că este momentul oportun ca educația să fie în mod real o prioritate pentru întreaga clasă politică, iar această prioritate să fie reflectată, în primul rând, de procentul din P.I.B. alocat învățământului prin Legea bugetului de stat pe anul 2022.

Tot astăzi, cele trei federații au depus la Guvern și la grupurile parlamentare ale partidelor politice și minorităților naționale o adresă privind problemele din sistem (adresă atașată comunicatului)”.

În petiții, sindicatele enumeră problemele din sistem:

Foto: INQUAM Photos – Octav Ganea


5 comments
  1. Ce au obtinut sindicatele? Sa nu fiti raspunzatori deloc de procentul de 60% de analfabeti functionali.

  2. SINDICÁT, sindicate, s. n. 1. Organizație a salariaților dintr-o întreprindere, înființată conform legii, al cărei scop este apărarea intereselor profesionale, economice și sociale ale membrilor ei. 2. Totalitatea membrilor unui sindicat (1); sediu al unei organizații sindicale. 3. Grup de persoane fizice sau de companii, reunite printr-un contract de asociere în scopul finanțării unei investiții.
    Nu vi se pare ca sindicatele si-au pierdut menirea? Problema nu este la conducere, ci la noi, cei multi si… nepasatori!

  3. Poate vedem ceva concret de la stimabilele sindicate ca de comunicate suntem sătui. Ce au obținut în ultima perioada ca eu nu mi amintesc nimic?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Radu Gologan, președintele Societății de Științe Matematice din România, despre programele de matematică pentru liceu puse în consultare: Va fi foarte important să găsim o modalitate prin care să pregătim profesorii să predea corect aceste noțiuni, adaptate la modul de gândire al copiilor de astăzi, fără să insiste foarte mult pe tehnici matematice

Radu Gologan, președintele Societății de Științe Matematice din România, a spus referitor la programele de matematică pentru clasa a IX-a, puse în transparență, că „va fi foarte important să găsim…
Vezi articolul

SURSE Examenul de definitivat, în forma actuală, se organizează până în 2027 inclusiv, prevede proiectul Legii învățământului preuniversitar. Acesta va fi înlocuit cu examenul național de licențiere în cariera didactică / Sunt scose inspecțiile la clasă

Examenul de definitivat se va mai organiza până în anul 2027 inclusiv, în condițiile stabilite de Legea 1/2011, potrivit proiectului de Lege a învățământului preuniversitar, document obținut pe surse de…
Vezi articolul

Două licee din România și trei din Republica Moldova, premiate de Organizația Internațională a Francofoniei pentru înscrierea pe o platformă de resurse nou lansată / Sute de cărți digitale și videoclipuri pot fi accesate gratuit

Peste 30 de școli și licee din lume au fost premiate de Organizația Internațională a Francofoniei (OIF) pentru înscrierea pe o platformă de resurse pentru profesorii de franceză nou lansată.…
Vezi articolul

Bogdan Cristescu, director de Curriculum și Evaluare în CNCE, Ministerul Educației: Datele arată că nu avem atât de mulți elevi de nivel mediu, acolo trebuie să ridicăm nivelul / Trebuie să ne ferim ca necuratul de tămâie să ducem toată educația în căutarea excelenței

Bogdan Cristescu, director de Curriculum și Evaluare în Centrul Național pentru Curriculum și Evaluare în Ministerul Educației a spus că datele arată că nu avem atât de mulți elevi de…
Vezi articolul