Peste 2,9 milioane de copii și 208 mii de cadre didactice încep de azi școala online în masă

Foto: © Luiza Nalimova | Dreamstime.com

Școlile din România sunt închise fizic, pentru a doua oară în ultimul an. 9 noiembrie 2020 este data la care autoritățile au decis să repete întocmai măsura luată în urmă cu 8 luni, pe 11 martie 2020.

Au intrat în școala la distanță toți cei 2.982.890 de elevi și copii din învățământul preuniversitar, potrivit Institutului Național de Statistică. Aceștia învață în 17.656 de unități de învățământ, potrivit raportărilor Ministerului Educației. Dintre ei, 112.030 învață în școli și grădinițe private.

Sunt 208.419 cadre didactice care predau în toate unitățile de învățământ din sistemul preuniversitar.

Pe medii, 2.016.375 de elevi sunt în școli din orașe, 966.515 elevi sunt în școli și grădinițe din sate.

În ultimele săptămâni au fost inventariate din nou, la cererea ministerului, mai multe situații din școli, printre care numărul elevilor fără dispozitiv, al celor fără acces la internet și, mai nou, al celor fără curent electric. Până acum nicio statistică nouă nu a fost anunțată de Ministerul Educației.

Regulile de predare online au fost stabilite chiar înaintea începerii anului școlar prin Ordinul 5.545/2020, în care sunt prevăzute drepturile și obligațiile fiecărui participant la școala online.

Ministerul nu a făcut nicio precizare suplimentară legată de posibilitatea pe care cadrele didactice o au de a merge să predea de la școală, deși autoritățile au prevăzut în hotărârea de guvern care reglementează noile măsuri luate faptul că angajatorii au obligația să îi trimită în telemuncă pe angajați. Așa că momentan, profesorii pot folosi spațiul clasei/al școlii pentru predarea online.

În etapa inițială de școală online în masă, cea din primăvară-vară, Ministerul Educației a anunțat că predarea trebuie să continue, apoi a recomandat doar activități de recapitulare, fără notare, pentru ca mai apoi, după Paște, instituția să revină și să ceară profesorilor să evalueze și să noteze elevii. Conținuturile aferente semestrului al II-lea din anul școlar 2019-2020 au fost eliminate din programa pentru examenele naționale, iar notarea elevilor s-a făcut doar “cu acordul părinților”.

În această a doua sesiune de școală online cadrele didactice trebuie să continue predarea-învățarea-evaluarea. Deși tezele au fost eliminate declarativ, ministerul nu a modificat încă ROFUIP (regulamentul de funcționare al școlilor) pentru a produce și legal această schimbare.

Timp de 30 de zile, în perioada 9 noiembrie-9 decembrie, școlile vor fi închise fizic, iar predarea online este obligatorie chiar și la grădiniță și clasele primare. Întrebat despre acest aspect, premierul Ludovic Orban a declarat “e adevărat că în clasele I-IV e un pic mai complicat, dar avem ordonanța care permite unui părinte să stea acasă cu 75% din venit pe perioada orelor online și, când se va reveni în clase, se vor face niște recapitulative“.

În paralel, creșele și centrele de tip after-school sunt deschise în această perioadă.

Foto: © Luiza Nalimova | Dreamstime.com

Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.

Exit mobile version