Peste 2,9 milioane de copii și 208 mii de cadre didactice încep de azi școala online în masă

2.616 vizualizări
Foto: © Luiza Nalimova | Dreamstime.com
Școlile din România sunt închise fizic, pentru a doua oară în ultimul an. 9 noiembrie 2020 este data la care autoritățile au decis să repete întocmai măsura luată în urmă cu 8 luni, pe 11 martie 2020.

Au intrat în școala la distanță toți cei 2.982.890 de elevi și copii din învățământul preuniversitar, potrivit Institutului Național de Statistică. Aceștia învață în 17.656 de unități de învățământ, potrivit raportărilor Ministerului Educației. Dintre ei, 112.030 învață în școli și grădinițe private.

Sunt 208.419 cadre didactice care predau în toate unitățile de învățământ din sistemul preuniversitar.

Pe medii, 2.016.375 de elevi sunt în școli din orașe, 966.515 elevi sunt în școli și grădinițe din sate.

În ultimele săptămâni au fost inventariate din nou, la cererea ministerului, mai multe situații din școli, printre care numărul elevilor fără dispozitiv, al celor fără acces la internet și, mai nou, al celor fără curent electric. Până acum nicio statistică nouă nu a fost anunțată de Ministerul Educației.

Regulile de predare online au fost stabilite chiar înaintea începerii anului școlar prin Ordinul 5.545/2020, în care sunt prevăzute drepturile și obligațiile fiecărui participant la școala online.

Ministerul nu a făcut nicio precizare suplimentară legată de posibilitatea pe care cadrele didactice o au de a merge să predea de la școală, deși autoritățile au prevăzut în hotărârea de guvern care reglementează noile măsuri luate faptul că angajatorii au obligația să îi trimită în telemuncă pe angajați. Așa că momentan, profesorii pot folosi spațiul clasei/al școlii pentru predarea online.

În etapa inițială de școală online în masă, cea din primăvară-vară, Ministerul Educației a anunțat că predarea trebuie să continue, apoi a recomandat doar activități de recapitulare, fără notare, pentru ca mai apoi, după Paște, instituția să revină și să ceară profesorilor să evalueze și să noteze elevii. Conținuturile aferente semestrului al II-lea din anul școlar 2019-2020 au fost eliminate din programa pentru examenele naționale, iar notarea elevilor s-a făcut doar „cu acordul părinților”.

În această a doua sesiune de școală online cadrele didactice trebuie să continue predarea-învățarea-evaluarea. Deși tezele au fost eliminate declarativ, ministerul nu a modificat încă ROFUIP (regulamentul de funcționare al școlilor) pentru a produce și legal această schimbare.

Timp de 30 de zile, în perioada 9 noiembrie-9 decembrie, școlile vor fi închise fizic, iar predarea online este obligatorie chiar și la grădiniță și clasele primare. Întrebat despre acest aspect, premierul Ludovic Orban a declarat “e adevărat că în clasele I-IV e un pic mai complicat, dar avem ordonanța care permite unui părinte să stea acasă cu 75% din venit pe perioada orelor online și, când se va reveni în clase, se vor face niște recapitulative“.

În paralel, creșele și centrele de tip after-school sunt deschise în această perioadă.

Foto: © Luiza Nalimova | Dreamstime.com

Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Sarcinile de învățare nu vor viza doar reproducerea de către elevi a cunoștințelor, copierea unor scheme elaborate de învățător la tablă sau a unor definiții și clasificări – recomandare pentru învățători

Sarcinile de învățare nu se vor axa doar reproducerea de către elevi a cunoștințelor, copierea unor scheme elaborate de învățător la tablă sau a unor definiții și clasificări, potrivit unui document publicat…
Vezi articolul

Olimpiada de dezbateri 2024, gimnaziu. Moțiunile pentru meciurile de la etapele județeană și națională și fișele de arbitraj au fost trimise profesorilor – DOCUMENT / Examen de admitere direct la liceul ales, subiect de dezbatere

Moțiunile pentru meciurile de dezbateri de la etapa județeană și etapa națională a Olimpiadei de dezbateri pentru elevii de gimnaziu (ONDJ), organizată în acest an în premieră, au fost trimise…
Vezi articolul

Există specialişti care doresc să se angajeze în universităţi, însă procedura birocratică este stufoasă, atrage atenția rectorul Universității Politehnica din Timișoara/ Vom avea o criză atât în sistemul universitar, cât şi în piaţa muncii, dacă nu se iau măsuri

La Universitatea Politehnica Timişoara, în ultimii ani a scăzut cu 10% gradul de ocupare a posturilor de cadre didactice titulare, pentru că din sistem au ieşit foarte mulţi profesori, atrage…
Vezi articolul

Instrucțiune a ministrului Educației. Din anul școlar 2025-2026, toți profesorii de gimnaziu și liceu vor aloca 25% din numărul total de ore al disciplinei predate pentru activități remediale, de consolidare, fixare și transfer al competențelor în viața de zi cu zi / Cum se va face evaluarea acestor ore

Din anul școlar 2025-2026, planificarea orelor pentru gimnaziu și liceu se va face ținând cont că 25% din numărul total de ore al unei discipline reprezintă activități remediale, de consolidare,…
Vezi articolul