Într-un context în care rezultatele testelor PISA arată dificultățile elevilor români la matematică, CampioMATE propune un model diferit de învățare: o competiție pe echipe în care progresul este vizibil și motivația e construită prin joc și colaborare. O nouă abordare pentru învățarea matematicii adusă de campionatul susținut de Kaufland.
- Campionatul este inclus pe lista concursurilor școlare naționale recunoscute de Ministerul Educației și Cercetării și se desfășoară în parteneriat cu inspectoratele școlare. Înscrierile în următoarea ediție CampioMATE încep în octombrie 2026 pe platforma digitală www.campiomate.ro.
Ediția 2026 a reunit peste 16.000 de elevi din 41 de județe și din Belgia, care au rezolvat împreună peste 3 milioane de probleme de matematică pe parcursul celor opt luni de campionat.
Organizat de Asociația Visuri Îndrăznețe, în parteneriat cu Societatea de Științe Matematice din România, CampioMATE transformă matematica într-o experiență apropiată de sport și gaming: elevii joacă în echipe, acumulează puncte și urmăresc în timp real evoluția lor în clasament.
Hard skills și soft skills, dezvoltate împreună
Dincolo de performanța la matematică, CampioMATE urmărește dezvoltarea unor competențe esențiale. Elevii își exersează gândirea logică și capacitatea de rezolvare a problemelor — competențe considerate „hard skills” — dar învață și să colaboreze, să comunice, să fie perseverenți și să lucreze în echipă.
Profesorii implicați spun că elevii devin mai motivați, mai implicați și mai încrezători în propriile capacități. În plus, competiția îi încurajează să ceară ajutor, să ofere sprijin colegilor și să își asume responsabilități în cadrul echipei.
„Concursul acesta, care a îmbinat și matematica, și lucrul în echipă, mi-a plăcut foarte mult”, spune Iustin Grigore, liderul unei echipe premiate din județul Vrancea.
Educație prin motivație, colaborare și antrenament
Feedbackul colectat în ediția 2026 arată un scor mediu de satisfacție de 4,7 din 5, semn că elevii nu doar participă, ci își doresc să rămână în joc.
Pentru mulți dintre ei, CampioMATE schimbă relația cu matematica: disciplina devine mai accesibilă, mai interactivă și mai conectată la lumea în care trăiesc. În același timp, competiția demonstrează că performanța școlară poate fi construită și prin colaborare, nu doar prin competiție individuală.
Un element esențial în filosofia CampioMATE este ideea de antrenament constant. Așa cum performanța sportivă se construiește prin exercițiu și perseverență, și progresul la matematică apare prin practică susținută, feedback rapid și motivație continuă. Competiția îi ajută pe elevi să înțeleagă că rezultatele nu apar peste noapte, ci se construiesc pas cu pas, prin consecvență și implicare. De unde și sloganul CampioMATE 2026:
Cu o minte antrenată, poți urca pe orice treaptă
Participarea elevilor este gratuită datorită sprijinului oferit de Kaufland, partener principal al proiectului, alături de alți susținători din mediul privat.
Kaufland – Partenerul principal al CampioMATE – Ediția 2026
Implicarea Kaufland în CampioMATE face parte din angajamentul companiei de a susține educația și dezvoltarea noii generații prin proiecte cu impact real în comunitate. Astfel s-a creat o punte de valori comune, între Kaufland și CampioMATE.
Prin sprijinirea unui program inovator, care îmbină performanța academică, motivația pentru învățare și colaborare, Kaufland contribuie la dezvoltarea unor competențe esențiale pentru viitorul elevilor, fiind convins că educația nu înseamnă doar acumulare de informații, ci și formarea unor tineri capabili să gândească critic, să lucreze în echipă și să își dezvolte încrederea în propriul potențial. Într-o lume în continuă schimbare, astfel de competențe devin la fel de importante precum rezultatele academice.
De la un proiect pilot la o mișcare națională
Lansat în 2022, în județul Iași, cu 900 de participanți, CampioMATE a crescut rapid la nivel național. În 2026, peste 1.100 de profesori coordonatori din mai mult de 1.200 de școli au înscris cei peste 16.000 de elevi în competiție.
Campionatul este inclus pe lista concursurilor școlare naționale recunoscute de Ministerul Educației și Cercetării și se desfășoară în parteneriat cu inspectoratele școlare din 39 de județe.
